Tzatziki, gyros, preparate din peşte, desert cu fructe, iaurt şi miere şi hidratare în vârfu dealului, de mai mult nu aveam nevoie ca să ne revină buna dispoziţie. Îndestulaţi şi mulţumiţi umpleam dubiţa cu glumele noastre în drum spre Porto Katsiki, a doua plajă de pe ordinea de zi. Mai aveam şi un al treilea obiectiv, Farul lui Apollo de la Capul Dukato (punctul cel mai sudic al insulei) recomandat să îl vizităm fix la apus pentru un maxim de frumuseţe dar n-a fost să fie. Una la mână că programul nostru de turişti relaxaţi nu coincidea cu programul soarelui care apune la ore fixe şi a doua la mână că soarele era mai mult în nori.
Porto Katsiki (Portul Caprei) este cea mai cunoscută plajă din Lefkada fiind considerată una dintre cele mai frumoase din Europa.
După o coborâre în obişnuitele serpentine ac de păr cu care deja mă obişnuisem am găsit o parcare mare şi goală, unde nu ştiam ce loc să ocupăm. Aşa e când ai mult spaţiu la dispoziţie. De la parcare am coborât câţiva zeci de metri pe şosea şi de acolo mulţi dintre noi ne-am grăbit să coborâm treptele săpate în piatră direct către plajă. Doar doi cred că au pornit pe faleză şi au admirat Porto Katsiki şi de sus iar pozele aduse sunt dovada că merită. Inclusiv pentru mine care nu am ajuns.
Porto Katsiki – Pe treptele ce coboară către plajă
Dar nu sufăr prea mult că am avut parte de peripeţii memorabile şi jos, la nivelul mării. Ca să ajungi la plaja din stânga trebuie ocolit un perete de stâncă proeminent, pus parcă intradins în calea turiştilor, să le domolească avântul. Avânt care oricum era domolit de nisipul fin de tip pietriş prin care se înainta greoi, un picior băgam altul scoteam. Tălpile numai confortabil nu se simţeau de pe urma masajului.
Stânca am ocolit-o mai mult prin apă decât pe uscat. Valurile veneau cu putere şi izbeau serios, dădeau în tine ca la fasole. Trebuia să te ţii pe picioare bine înfruntând şi valurile şi pietrişul pe care călcai. Un moment de slăbiciune şi m-am trezit în fund, adunându-mă dintre valuri cu poşeta ţinută deasupra capului să nu se ude. A luat apă doar la fund, noroc că telefonul meu e rezistent la apă şi şocuri. Dacă nu aveam lucruri de purtat în condiţii optime de transport sigur o luam înot. În rest linişte şi pace, răcorică, apă cristalină şi cam rece, apusul inexistent.
Înainte (sus) şi după (jos) ocolirea peretelui de stâncă
Victorieeee. Poşeta e doar pe jumătate udă
Apus la Porto Katsiki
Afteli Beach este preferata mea dintre tot ce am vizitat. Deşi nu este specială este plaja unde m-am simţit cel mai bine – ca la mare în sfârşit. Are unul dintre cele mai dificile drumuri de acces – îngust, pantă mare şi curbe strânse. Iar jos se vede marea. Plaja este foarte mică și neamenajată, sălbatică. Un ponton vechi, dar fotogenic, se întrezăreşte printre copaci.
“Nisipul” este din pietrişul cel mai fin, împungea ferm da’ delicat în coaste deşi aveam două prosoape pufoase între mine şi el. Nu am stat mult la plajă, majoritatea timpului l-am împărţit între snorkeling şi băruleţul de lângă plajă. Apa era călduţă şi foarte limpede, o plăcere să innoţi spre munţii care se vedeau în zare dar şi să îi priveşti fundul şi vietăţile. Am petrecut multă vreme încercând să trag câţiva peşti de coadă dar m-am întors eu cu coada între picioare. Şi am servit un Mythos à la carte, în pahar proaspăt scos din congelator pe care se scurgea gheaţă în picături reci.
întoarcerea în trei (sute de) mişcări
Un ponton vechi, dar fotogenic
Nisipul cel mai fin
Odă hotspotului portabil
Mikros Gialos este un golfuleţ frumos la care cobori în arhicunoscutele serpentine admirând satul tradiţional Poros, ale cărui căsuţe sunt presărate în formă de amfiteatru pe pantele dealului. Satul nu l-am vizitat, abia la întoarcere am aflat că ar fi lucruri de văzut acolo. Nu era starea necesară, tăiai tensiunea cu cuţitul în dubiţă aşa că am mers unde ne-a dus şoferul fără prea multe comentarii. Era ultima zi pe insulă şi nu puteam să o petrecem fără tradiţiile noastre belicoase, alea greceşti nu intrau la priorităţi. Snorkeling-ul practicat în exces ne-a calmat de tot şi a fost urmat de vizită la cascadele Dimossari şi o sesiune rapidă de shopping în Nidri. Păzea suveniruri că venim.
Snorkeling la Mikros Gialos
Din mare direct în sandale…
şi apoi la munte. Cascada Dimossari. Lefkada este o insulă ce abundă de apă subterană, unul din principalele motive pentru vegetaţia luxuriantă ce o împodobeşte. Această apă subterană din când în când iese la suprafaţă şi atunci când îşi face apariţia la înălţimi abrupte e sursa multor cascade ce îşi croiesc drum printre stânci. Dimossari este una dintre aceste căderi de ape, o cascadă prezentabilă, atracţie turistică situată la 3 kilometri de Nydri. Mi-am dorit mult de tot să ajung măcar la cascadă dacă pe munte nu prea aveam cum să urc. Din fericire s-au aliniat planetele. Din păcate s-au aliniat cu ghionturi, în loc de ape cristaline care te îmbie să te bălăceşti ca să scapi de arşiţă am nimerit o apă tulbure şi o după-amiază răcoroasă de nu ştiai ce să iei mai repede pe tine. Ca după o ploaie şi înaintea alteia.
Nidri văzut din goana dubiţei
o pauză de Angry Birds
Cu câteva ore înainte eram în plină bălăceală
Snorkeling pe fundul defileului 🙂
Pregătiţi de băiţă?
Cascada Dimossari
sătui de atâta transparenţă unii pleacă…
alţii încă admiră… nămolul
Nidri
Ca după o ploaie şi înaintea alteia. A fost furtună în acea noapte… cu tot tacâmul. Fulgerica şi fraţii lui s-au dezlănţuit.
