In sfarsitul de saptamana care s-a cam gatat am fost la Soveja sa imi vad bunicii. Ca de fiecare data cand ajung acolo imi aduc aminte de copilarie si imi dau seama ca nu o sa o mai traiesc vreodata, ca bunica e din ce in ce mai batrana si mai uituca, si in principiu ca nu mai e ce a fost. Nici ochii prin care priveam satul, ulitele, vecinii, cumpana, grajdurile nu mai sunt ce-au fost. Acum sunt mai miopi.
In schimb a ramas aceeasi pofta pentru mamaliga aburinda turnata din ceaun si pentru cascavalul perpelit pe cleste. Mirosul laptelui proaspat muls e neschimbat. Si toamna miroase la fel. E bine la tara. Pacat ca nu mai suntem copii.
si afara ploua ploua
sau ninge?
Viitoarea ciorba
Cea mai buna mamaliguta este facuta la tuci cu foc de lemne, rumenita incet incet. La inceput se presara putin malai si cand incepe apa sa fiarba se pune din ce in ce mai mult in timp ce mesteci vijelios cu o lingura de lemn (mestecar i se zice pe la Soveja), ca sa nu aiba cocoloase. Este coapta cand se desprinde de pe marginile ceaunului.
Instrumente de servire: fundul de lemn pe care se toarna din ceaun si ata de papiota cu care se taie in bucati mari si aurii.
La Soveja se baga in mamaliga bucati de cascaval afumat care se inmoaie, si cand se scot se intind cateodata si de jumatate de metru. Cand eram mici le ziceam telefoane, de la firele de telefon.
Bulzul se face din branza de burduf invelita in mamaliga, de forma rotunda care se pune pe plita incinsa la copt si se rumeneste pe toate partile. Coaja aceea coapta este foaaaarte foaaaarte buna. Cateodata se mai pun si bucatele de slanina cu branza de burduf, asaaaa de gust de porc :).
Multe bunatati la bunica acasa dar niciuna nu se compara cu cascavalul afumat de Soveja, produs dupa o reteta cunoscuta de oamenii locului – altfel nu ar mai fi unic. Cascavalul are diverse modele pe exterior, functie de tiparnitele in care se lasa la afumat, la fum de rumegus si cetina de brad. Unul din secretele gustului este apa sarata care se foloseste. Provine din izvoarele sarate ale Sovejei, care se afla cam la o ora jumatate de mers pe jos, ascunse dupa dealuri. Izvoarele au fost testate de specialisti francezi care au constatat efectele benefice in tratarea reumatismului si in echilibrarea chimica a organismului. Se pare ca aceste izvoare erau folosite din vechime, de civilizatiile din neolitic care erau stabilite in acea zona. Din pacate ele nu sunt intretinute si nici valorificate, sunt doar niste gropi de care stiu satenii si cam atat. Cand eram mica mergeam la cateva saptamani La Sare, sa facem provizii. Muraturile, carnea de porc, totul se conserva foarte bine cu apa de la izvoare.
Sursa informatiilor despre izvoare: Ziarul de Iasi
