Printre gafaituri si varii onomatopee se aude intrebarea zilei.
– Care e ma’ Retezatu ala?
– Uite vezi, varfu ala – retezat.
– Aaaa, retezatu.
– Daaaa.
– Waaaai, da’ chiar ca parca-i retezat.
– Doooh, culmea (Lolaia) … oare de ce crezi ca-i zice Retezat?
Muntele ni s-a dezvaluit ochilor timid, dar senzual, pe drumul ce pleaca din Ohaba de sub Piatra. Il priveam cu admiratie prin geamurile masinii. Ma foiam pe bancheta ca sa il vad mai bine cand prin geamul lateral, cand prin parbriz, functie de onduleurile forestierului. Stancile semete ce se ascundeau in norisori albi precum mireasa in spatele voalului imi furau privirile si gandurile.
Gandurile erau ceva de genu: mai tata mai… un revelion pe K2 era mai usor de organizat decat cateva zile in Retezat cu gasca. Dar hai ca poate iese, la cate planuri avem, macar unu doua. Noua eram si niciunu nu tocise talpa bocancului prin Retezat – un fel de The Fellowship of the Ring. Ca si aia tot noua au plecat in calatorie pe meleaguri de nu le mai vazusera pana atunci. In speranta ca nu sunt intruchiparea lu’ Gimli pe Pamant si ca n-o sa am soarta lu’ Boromir cel ce a iesit din distributie inainte sa inceapa actiunea urmaresc multumita cum se desfasoara peisajele in fata mea. Hai ca macar pana aici am ajuns, e de bine.
I will take it. I will take the Ring to Mordor. Though… I do not know the way… Nine companions. So be it. You shall be the Fellowship of the Ring. Great! Where are we going?
De la Carnic spre Cabana Pietrele am luat drumul padurii cu un popas la Cascada Lolaia, sa-i dam o bezea de control. Maria Sa, Muntele, a avut grija sa ne stropeasca bine dar nu ne-a impresionat prea tare. Timpul curge nice and slow printre picaturile de ploaie, ne cazam si ne “simtem” bine – tristi ca ploua dar nu prea, vorba cantecului asta cu vorbe triste dar muzica vesela.
Cascada Lolaia
Vremea trece, vremea vine impreuna cu ziua zer0. Traseul a fost: Cabana Pietrele (1480m) – Saua Ciurila – Varful Lolaia – Saua Lolaia (2225m) – Varful Retezat (2485m) – Saua Retezat (2251m) – Valea Stanisoara (Lacul, Laculetul si Lunca Stanisoarei) – Cabana Pietrele (1480m)
Incursiunea in necunoscut incepe intr-o padure deasa de conifere. Pietrele din poteca sunt umede si lucesc fad in lumina. Simt cum se rup acele de brad sub bocanci. Mirosul de rasina imi gadila narile. E placut. Ma trezeste o vorba neaosa de moldovean de la Chetricica:
– Care e ma’ Retezatu ala?
– Uite vezi, varfu ala – retezat.
– Aaaa, retezatu.
– Daaaa.
– Waaaai, da’ chiar ca parca-i retezat.
– Doooh, culmea (Lolaia) … oare de ce crezi ca-i zice Retezat?
Saracu, prinsese printre cetini o fereastra spre maretia Retezatului si se minuna impreuna cu noi toti.
Constat in sinea mea ca majoritatea turelor au o dorinta majora sa te descurajeze la inceput. Procedura? Startul conteaza. E musai sa dai de o panta duioasa gen cea a Prostului din Gura Diham, de trecatori cu lanturi si vedere la haul absolut, de punti leganate peste vartejuri involburate, sau… cine mai stie de ce. Startul Retezalian a fost un fel de tata lor la descurajare, master Ioda in decapitarea elanului si dorintei de ascensiune ce zace in fiecare muntoman.
Pe drum ne documentam pe cateva panouri, eu in special asupra faunei, ca la scolita. Gasca ar putea sa imi dea extemporal la cate panouri am memorat, precum Luceafarul la BAC. Incep sa banui ca obsesia mea pentru fauna specifica zonei in care calatoresc razbate printre randuri sau direct in fata la fiecare postare. Nu de alta, dar nu exista relatare la care sa nu-mi aduc aminte de cum simteam eu fiori pe sira spinarii la fiecare bataie de alizeu prin cetina. Probabil am “kind of” legatura extrasenzoriala cu fiecare ac de brad care se misca.
Punct de informare turistica
Poteca umeda si rasinoasa ce unduie printre conifere se sfarseste la baza unor lespezi gigantice pentru un Gimli ca mine. Inca din padure aparusera, strajuiau poteca, dar acum se intreceau cu gluma. Incerc sa le sar precum o agera rupicapra. Din pacate pentru fizicul meu nu dovedesc talent nici cat o pensionara iubitoare de tabinet. In plus erau umezi si lunecosi, ca dupa ploaie. Luceau mat in lumina zilei si eu deja imi vedeam caninii infipti in ei pentru stoparea alunecarii.
Rupicapra rupicapra
Ceata de Capre Negre ce asediaza Lolaia
Ma poticnesc minute bune la o lespede imensa. Nu reusesc sa o sar asa ca o abordez lateral, prin metoda ocolire. Incetul cu incetul simt cum intru in taramul pietros al Retezatui. Bolovanii gri tapetati cu un mucegai verzui galbui, gen mustar, sunt peste tot. Ne inconjoara, nu ai unde sa pasesti decat pe ei sau pe jnepeni. Cand iti e lumea mai draga se clatina sub picioare, bolovanu, poate si lumea, depinde de convingeri. Garantat dupa doua trei ore de topait arati ca o balerina in mizerie si bocanci. In plus privirea iti este vag sasie.
Banda Galbena si Bolovani
Care e ma’ Retezatu ala?
alt punct de informare turistica
Retezat vazut de pe culmea Lolaia
Papusa si Peleaga
Ceturi de Retezat
Banda Galbena si Mucegai
Sa ma arunc?
Urcam, coboram, iar urcam iar coboram si tot asa till the end of times… Nu ne-a ajutat prea mult nici vremea, ceata ne-a insotit de-a lungul intregii zile sabotandu-ne orizontul, asa ca in afara de ochiade fugare spre Papusa, Peleaga n-am prins mare lucru. Oricum eram preocupati sa urmarim bolovanii si varful bocancului.
Retezat la drum de zi
Natura mai mult sau mai putin statica compusa din: bolovani, jnepeni, abureala si doi pinguini
Care e ma’ Retezatu ala?
Ne reunim in Saua Lolaia dar pentru putin timp. Lipsa de antrenament dar mai ales betegeala de genunchi isi face simtita prezenta. Normal ca sunt ultima dar nu prea ma intereseaza. Lespezile imi reteaza elanul doar cand le privesc si in plus neuronii mei au tendinte suicidale pe masura ce ochii incadreaza portrait privelistea. Cu chiu cu vai, tinandu-ma de smocuri de iarba, de pietre sau de cap intrebandu-ma ce caut eu acolo ajung sus pe varf. Ce frumos eeeeee. De emotie si de rau dau si la rate, sa se bucure si ele.
Saua Lolaia
Chietricica in drum spre Retezat 🙂
Urma scapa turma
Urma scapa turma bis
spre Retezat
Am invins!!!!!
Mai tata mai, da’ retezatu asta chiar e Retezat. Pista de aterizare pentru extraterestri, asa arata. Sigur sigur nu-i naturala treaba. Din legende se zice ca roca de fapt e lucrata la milimetru de Alb Imparat, mandru tata de fata frumoasa ca o cadra. Vroia sa isi fereasca odrasla de Zmeul cel Rau, nu vedea cum trebuie imprejurimile asa ca a luat palosu, si-a umflat brandu’ si a belit cu precizie milimetrica varful muntelui care ii era pavaza in fata ochilor. Si asa l-a si botezat, Retezat.
Taul Negru si Godeanu pe fundal
p-aici a trecut palosu’
Bucura 1, Poarta Bucurei si Culmea Santamaria Slavei
Cam asta e istoria primei zile. Stati linistiti, n-am ramas pe varf. Nici n-am mai ajuns pe Bucura cum imi propusesem. Din Saua Retezat am luat calea Stanisoarei uitandu-ne la abrupturile pe care le paraseam, fara regret as zice. Mai un lac, mai un cot de Stanisoara si ajungem in padure via jnepenis. In padure ploaia ne-a vegheat cu sarg dar am invins. La sfarsitul zilei eram asa de obosita incat ma asteptam sa rasara bolovani si in baie. Poate viziunile isi aveau radacinile si in palinca de Ardeal, cine stie.
Coborare de pe Retezat
Saua de Vara
Valea Stanisoara
Valea Stanisoara
Valea Stanisoara
triunghi albastru in marea de jnepeni
Din punctul meu de vedere acest traseu merge foarte bine ca traseu de o zi, chiar cu plecare foarte de dimineata din Carnic pentru cei care stau aproape sau sunt cazati la o pensiune acolo. In total ar fi in jur de 10 – 11 ore daca pleci din Carnic, timp estimat ce contine pauze multe de tras sufletul si facut poze.
Il recomand exact in directia pe care l-am facut noi Pietrele – Lolaia – Retezat – Saua de Vara a Retezatului – Valea Stanisoarei – Pietrele. Banda galbena din Pietrele pana in Saua de Vara si apoi triunghi albastru la coborarea prin Stanisoara.