Porumbacu de Sus. 30 decembrie 2011. Frig si nu prea. Bucurosi de revedere ne reunim cu prietenii din Cluj urmand ca la cabana Negoiu sa ne intalnim si cu un grup din Iasi. Bagajele se urca impreuna cu propritarii in camioneta domnului Nicodim, cel cu care am mers si in vara lui 2008 cand am plecat in cucerirea Negoiului. Aleg, ca si acum patru ani, sa merg in cabina cu dom’ sofer. Diferenta este ca acum mergem pe ziua, este zapada si dom’ sofer este putin mai surd. Mi-am dat seama rapid ca nu trebuie sa-l mai intreb nimic deoarece la orice intrebare se intorcea spre mine cu tot cu volanul: ce, ce? Si nu intotdeauna curba era in dreapta.
Coloane de gheata strajuie drumul
Greu la deal cu boii mici
Drumul a parut mult mai lung fata de prima data. Alb si frumos totul in jurul nostru, ca-n povesti. Cu picioarele pe pamant sau mai degraba in pamant de greu ce era a avut grija sa ma aduca rucsacul. Indur si urc, indur. Una la mana casa textila din spatele meu adaposteste provizii (solide si lichide) pentru cateva zile, a doua la mana in doua ore jumatate spre trei ajung la cabana Negoiu si scap de el. In fata mea Luminoasa urca vartos si nu prea. Mai ciudat este ca rucsacul dansei zdranganea de numa’ numa’. “Lumi, ai cratite dupa tine? Nuuu, e pioletul.” E pusa pe fapte mari sa-nnebunesc, zic in gandul meu.
Conform estimarilor in doua ore jumatate debarcam casa din spate. Se-nsera si frigul se lasa din ce in ce mai tare. Amortita bine chiar inainte de a intra in cabana era sa ma ciocnesc de un pletos inalt, blond si suparat, varianta romaneasca a lui Marco Hietala. Clipesc des uitandu-ma la tovarasii lui, la fel de suparati. In drum spre receptie zaresc grupul de la Iasi cu care se stia Luminoasa. Clipesc des iar. The Power of the Beard is amazing. Atatia barbati stil “cave man” stransi la un loc nu mi-au vazut ochii vreodata. O colectie de 10 barbi pastrate intr-o dezordine organizata pufaiau de zor la o cana de vin fiert. Va fi un revelion pe cinste zic in sinea mea in timp ce ma interesez de cazare.
adevaratul Marco Hietala
Dupa cateva rezolvari de neintelegeri cu cabanierul ne instalam. Camera era rece si lumina prea putina ca sa nu zic deloc. Noroc cu frontalele. Facem rost de sacu’ cu lemne si incingem focul in soba de teracota. In jumatate de ora atmosfera se dezmorteste. Mai grav este ca odata cu dezmortirea noastra si a atmosferei incep sa ne treaca alte ganduri si nevoile. Constatam cu tristete ca din lipsa de apa curenta toaleta din cabana era inchisa cu jdemii de lacate iar buda trecerii dintre ani se situa strategic hat departe in padure. Puteam ajunge la locul in care si regele merge singur coborand pe potecuta cu speranta ca nu vom aluneca prea tare. 80 de oameni, patru zile, doua wc-uri in padure. Va fi un revelion pe cinste zic iar in sinea mea.
drumul catre “fericire” e pavat cu gheata lucie
Ziua de 31 decembrie 2011 o petrecem intr-un mod cat mai placut pentru un muntoman, incercand sa ajungem pe Varful Serbota prin Muchia Serbotei. De la cabana Negoiu se fac pe timp frumos, de vara, in jur de 3 ore pana Vf. Serbota, pe banda albastra. Iarna traseul este accesibil alpinistilor. Stiind acest lucru preconizam pe la jumatatea ascensiunii ca o parte renunta (printre care si eu) fara parere de rau (cel putin eu). Nu-i de mine pe timp de iarna. Vara, fara lunecus, fara zapaduta, fara frigut sigur ating si eu cei 2331 metri ai Serbotei. Pana atunci sa se bucure fetele de victorie.
Muchia Puha vazuta din Muchia Serbotei
31 decembrie 2012, Muchia Serbotei
zambet inghetat
Cabana Negoiu hat departe
Fetele de la 2331 m altitudine, Varful Serbota 31 decembrie 2011
Prea devreme sa ne-ntoarcem la cabana fiind decidem sa coboram la intersectia traseelor si sa luam drumul spre Cabana Barcaciu, pe punct rosu 2 ore jumatate – 3 ore. In timp ce eram pe muchia Serbotei vazusem in Valea Serbota un grup luand-o in directia cabanei lu’ Nea Petre asa ca nu am fi fost singuri in zona. Coboram accentuat, in serpentine, o zona cu lespezi mari, cu strangeri sa nu ne rupem gatu’. Nu ne doream nici ceva fisura de fesier dar daca nu se putea fara a da ofranda ghetii acceptam. Din fericire n-am avut parte de niciuna.
Vremea fusese frumoasa si vizibilitatea relativ ok. Stiam ca in vale, dupa pod, se separa doua trasee. La stanga urca crucea albastra spre Saua Scarii iar la dreapta se urmeaza punctul rosu spre Cabana Barcaciu. Cand, ce sa vezi sau mai degraba sa nu vezi? Podul peste paraul Serbota, pe deasupra cascadei, parea ca este intrarea demult pierduta in twilight zone. Bajbaiam puternic pe o poteca relativ formata. La un moment dat chiar am vazut un punct rosu. Ma domina o senzatie puternica de patrundere in alt taram, cel al cetii si vizibilitatii zero. Ne lasam pagubasi pentru a doua oara in acea zi. N-ar fi fost frumos sa petrecem trecerea dintre ani orbecaind la minus multe grade Celsius. Preferam multe grade peste zero toate adunate elegant intr-o sticla cu apa vietii, adapostita strategic la un prieten in camera.
In ceata frumos aliniat intalnim grupul pe care il zarisem din muchia Serbotei. Renuntasera la traseu. Probabil printre altele ne impartaseau gandul unui revelion amiral, cu multitudine de grade. Legam prietesug in timp ce alimentam sticlele cu apa. Pana la preaslavita palinca aveam de aprovizionat cu apa noastra cea de toate zilele. Nu de alta dar la cabana imbuteliata costa 10 lei sticla. Si cand te gandesti ca nici nu e asa buna precum cea de izvor parca merita degetele inghetate pe gatul sticlei in nuante roz bonbon.
lespezi si serpentine
Podul trecerii in twilight zone, adica peste paraul Serbota la ramificatia traseelor spre Saua Scara si Cabana Barcaciu
sanius fara sanie
Intorsi la cabana mai servim un ceai, mai scriem un sms, mai ne amuzam de raspunsurile prietenilor si tot asa. Rapid vine momentul in care imi imbrac rochia din polar si sandalele cu goretex. Astfel gatita ma plasez in sala de mese. Sa inceapa petrecerea.
Fain la revelion. Ne-au servit cu de toate inclusiv cu lumina. Electrica. In sfarsit ne vedeam si seara om cu persoana. La frontala era mai greu, mai ales cand iti intra lumina vecinului in ochi. Inca surad amintindu-mi de prima seara petrecuta in sala de mese la lumina frontalelor. Din cand in cand auzeam raspicat indemnul “Ucide maaa lumina aia!” semn ca un iris de moldovean fusese puternic deranjat. Fie vorba intre noi graiul moldovenesc aveam pretentii ca il stiu dar se pare ca n-am prins inca toate dedesubturile, mi-ar mai trebui cateva meditatii.
Trecand peste “lauda luminii” pot spune ca am avut parte o trecere in anul nou bine organizata, variata si mai mult decat indestulatoare din punct de vedere al mancarii si bauturii. Cel mai mult mi-a placut ca puteam face schimb cu ceilalti. Uite, iti dau eu paharelul meu de tuica pe sticluta aceea. Tinand cont ca ca sticlutele acelea mici erau cu Riesling de Jidvei zic ca afacerea era buna. La sfarsit ma simteam precum un colectionar la gumele Turbo cu surprize. Fericit!
Sa-nceapa petrecereaaaa
La multi ani 2012!
Acestea fiind zise nu pot decat sa constat ca la orele 12.00 trecute fix in jur de 80 de muntomani intrau in noul an fericiti si unii dintre ei chiar leganati in deja cvasi-cunoscutele scrancioburi de Negoiu.
Prima zi din an a fost si ea minunata si incununata de realizari. Prima a fost ca eram mult prea fresh si de dimineata treaza, ceea ce e cam greu dupa revelion. Realizarile s-au concretizat si in traversarea catorva podete suspendate din “Cararea zmeilor” sau “Poteca Balaurului” in drumul spre Piatra Pranzului, Negoiu. Obisnuiti cu esecul unii dintre noi ne-am intors relaxati la cabana pentru sesiuni foto. Altii au realizat sesiunile foto mult mai departe, in Valea Saratii, iar cei mai destoinici au simtit gustul sampaniei pe Negoiu. Dar deja am trecut la o alta categorie, dincolo de nooori.
Cabana Negoiu la 1 ianuarie 2012
de-a lungul gardului
de-a lungul gardului continuare
Podete suspendate in “Cararea zmeilor” sau “Poteca Balaurului”
uta uta cu caruta
streasina ce gadila muntele
Muchia Puha
Valea Saratii
Ceturi
Piscul Serbotei, detaliu
1 ianuarie 2012 s-a incheiat pantagruelic in spatele cabanei in mormane cu multi si feluriti carnati la gratar, vin de Jijia si palinca multijudeteana. Satula de hohotele noastre natura s-a gandit sa ne faca o surpriza lustruind pe jos o gheata lucie care ne facea sa aratam ca o turma de pokemoni instabili. Unii au iubit-o atat de mult incat isi ilustrau sentimentele in cazaturi care mai de care mai pasionale. Cel mai grav e ca lustruiala se facuse si potecii spre wc-uri iar coborarea putea fi fatala. Avantul te putea duce prea aproape de absolut daca nu nimereai in stalpii dintre bude si intrai prin usi.
Cand si cum am ajuns in 2 ianuarie nu mi-am dat seama. Sa parasesc cabana era un lucru din ce in ce mai dificil. Chiar daca nu au fost conditiile cele mai cele m-am simtit ca acasa. Uitandu-ma in urma de fapt nu vroiam sa parasesc atmosfera boema creata in zilele petrecute la peste 1500 metri, un fel de Vama Veche hivernala.
Intoarcerea la civilizatie a fost brusca, plina de cazaturi. Camioneta domnului Nicodim ne astepta cuminte si rece. Din Avrig am aruncat o ultima privire spre Fagaras. Il cam batea vantul si ii zbura zapada de pe creste. Dar era in continuare frumos si semet. Si ne asteapta pentru o noua aventura.
Muntii Fagaras vazuti din Avrig
daca Marco Hietala e membru al grupului Nightwish ar trebui sa-l stergeti de acolo,porcii,au extirpato pe Tarja.cat despre gheata,lunecus si buda,va puteati deplasa cu coltari si piolet-ca tot au zanganit tot drumul,eventual asigurati in coarda de un partener de incredere
haha, multumesc de idee :)))