Bucuresti. Gara de Nord. 30 decembrie 2012. Orele 09.40 trecute fix. 10 grade cu minus in termometre. Masor cu atentie maxima gresia din gara, cine stie ce descopar. Topai de pe un picior pe celalalt. Nu-mi simt degetelele de la picioare iar cele de la maini ingheata pe o sticla de 2 litri cu apa plata. Nu gasesc manusile. Trenul pare ca ar vrea sa se gareze in ultimul moment, sa ne fragezim in asteptarea lui. N-avem locuri dar ce mai conteaza. Deseara o sa ma lafai in paturi moi la cabana, caldura sobei o sa ma moleseasca daca nu reuseste altceva intre timp, o sa dardai in drum spre buda sperand sa nu alunec, o sa-mi doresc un dus mai mult ca sigur la un moment dat, apa “oparita” de izvor va da un gust aparte periajului dentar – de smalt croit, cu putin noroc de vreme buna ajung si pe creasta… Un nou revelion la altitudine incepe, de data asta in Piatra Craiului, la Cabana Curmatura – 1470m.
Cele patru ore pana la Brasov ticaie in ritmurile sacadate ale rotilor de tren, palavre la capat de culoar si parfum de buda. Ne aflam in coada trenului la capatul ultimului vagon. In momentele de plictis numar traversele pe care le lasam in urma. Paralele paralele si totusi… sinele se-ngusteaza la orizont. Iluzia optica ma-ndeamna sa le fac o poza. Dar ia aparatul de unde nu-i… Trista ma zgaiesc la ce las in urma doar doar scot de undeva camera mea foto “rozbonbon”.
Ma bate rau soarele-n ochi. Caut ochelarii de soare dar la fel, i-ai de unde nu-s. Se-ntregeste tabloul. Oare ce se mai afla acasa pe dulapul verde in spatele televizorului? Lucruri puse bine sa nu le uit? In afara de aparatul foto si ochelarii de soare? Imi admir bocancii cei noi si ma pocneste revelatia. Ceara de bocanci, aia e… ca nu e. Bravos natiune. Dupa care sa sufar mai tare?
Bocancii sunt noi si speranta ca zapada va fi tare ma face sa uit de ceara de bocanci. Aparate foto au si altii deci nu voi plange prea mult, le imprumut daca am o viziune proprie asupra subiectului. Dar ochelari de soare? Sper sa gasesc in gara la Brasov ceva. Ceea ce nu se-ntampla. Shaorme, covrigei, ziare, baterii, telefoane, berica, cafeluta, suculete, sandwich-uri, de toate gasesti la gara din Brasov. Dar nu ochelari de soare.
Pauza intre trenuri trece repede intre cautari. In gara apare personalul de Zarnesti. Urcam in el plini de energie si rupti de foame. Nu se-nchid bine usile ca scot din rucsac chiftelutele pline de arome si mamaliguta rece. Stomacul imi multumeste. Relaxarea ma cuprinde odata cu mirarea. “Tu, da’ ce frumos se vede muntele. Nu-i adevarat, trecem prin Rasnov? Si eu de ce n-am stiut. Uite, uite… cetatea Rasnov. Extraordinar. O sa mai merg cu trenul asta.”
Pare-se ca revelatiile sunt la ordinea zilei. Calatoria cu personalul pe langa faptul ca iti da sansa sa admiri frumusetile patriei cu incetinitorul iti ofera oportunitatea de a vedea diversi contemporani in viata, unul mai dubios fata de celalat. Trei jmecheri de cartier incearca sa se puna bine cu nasa (controloarea) pe motiv ca n-au bilet si oricum coboara la urmatoarea. E constienta ca nu are ce sa le faca (si ei la fel) dar are o atitudine demna. Un adolescent pe fata caruia pubertatea e ca la ea acasa face poze cu un iPhone de ultima generatie. Nu stia sa vorbeste bine romaneste gramatical da’ pozele ii ieseau giugiuc. Jmecherii de mai devreme ii remarca jucaria si se dau in vorba cu el. Odata cu coborarea in gara din Zarnesti constata ca se cunosc, din rude-ndepartate. One big happy family.
Introducerea fiind facuta (cam lunga nu?) va las cu traseul primei zile: Zarnesti (722m) – Cabana Gura Raului (760m) – Fantana lui Botorog (850m) – Poiana Zanoaga (1375m) – Cabana Curmatura (1470 m)
Odata coborati in gara la Zarnesti nu mai avem scapare. Rucsacii grei asteapta sa ne desale. Vantosul sufla de peste tot formand curenti ce se plimba in voie pe uliletele zarnestene. Cele 40 de minute pe asfalt pana la Gura Raului par a se dilata pana la interminabil. Soarele bate-n ochi cu insistenta si ma face sa pomenesc ceva nu foarte frumos legat de muma-sa. Intre rafale de vant si asedii solare admir vitrine de butice printre care unul in mod special deoarece avea expusa ceva arta facuta-n cuie (inca mai astept pozele Luminitei ca sa vedeti si voi frumusetea – o miniatura realizata din cuie: masina de cusut cu tot cu croitor).
Inversunata caut un magazin eventual deschis si care eventual sa aiba ce-mi trebuie. Dupa ceva framantari in centru si intrebari printre localnici sunt indrumata catre magazinul cu trepte albastre. Gasesc ceea ce lipsea ca revelionul la altitudine sa fie complet: ochelari de hipster, negri cu rame verzi. Ce-mi puteam dori mai mult?
La Gura Raului vantul sufla din toate directiile. Curent si frig, ma trec nevoile, rucsacul e greu si m-apasa. Eu am ochii mari, probabil si din cauza ca globii ochilari sunt mai in fata iar intre ei si coada ochiului e ceva spatiu. Nu mult dar suficient cat sa ma ia cu fiori pana la cerebel cand bate alizeul. Pe forestierul pana-n Botorog Kings on Ice cu Evgeni Plushenko era deja frectie la picior de lemn comparativ cu demonstratiile noastre, acrobati cu rucsaci de cin’shpe kile-n spate.
Nu dureaza mult pana dam in banda galbena ce ne directioneaza catre Curmatura prin Poiana Zanoaga. Ne bucuram degeaba, gheata nu se termina odata cu cotitul spre dreapta fapt pentru care preferam sa taiem poteca de fiecare data cand avem ocazia. In acea zi am intalnit atata lume pe drum incat o declar cea mai aglomerata poteca din Carpati in data de 30 decembrie 2012. Per total am salutat cel putin 50 de oameni. Printre ei destui cunoscuti in za real life dar si mai multi doar in on-line. Vederea in carne si oase nu poate decat sa ma bucure.
In Poiana Zanoaga razele soarelui ne dau la revedere. Tandre mangaie crestele Bucegilor iar acestia de emotie sunt roz. In contrast Craiul e intunecat sumbru. Probabil gelozia l-a adus in cromatica de pompe funebre. Pana traversam ditai luminisul se-ntuneca de-a binelea. Iar pe masura ce se-ntuneca se raresc cei care coboara de la Curmatura. Nici nu puteam sa-mi doresc ceva mai mult. Trei oameni, noaptea, in padure.
Bucegi rozalii
Craiul negru de gelozie
Tineam minte ca ar fi aproximativ jumatate de ora din Zanoaga pana in Curmatura. Obositi si cu rucsaci grei pe umeri din cele treizeci de minute am facut patruzeci si cinci. Timp in care am cantat, ne-am impiedicat, am alunecat si ne-am intrebat la cateva minute daca mai e mult pana la cabana. Am ajuns atunci cand incetasem sa ne mai intrebam.
N-au durat mult cazarea si acomodarea. 15 minute mi-au luat sa realizez ca multi dintre cei cu care vom petrece sfarsitul anului imi sunt cunoscuti, mai mersesem cu ei in ture. Si mai fain a fost a doua zi cand am cunoscut cativa amici cu care discutasem doar pe facebook. Conversatiile curgeau lin de parca ne stiam de mult timp. Muntele rupe bariere, parerea mea. In plus pe la pranz au urcat pana la cabana prieteni buni si vechi cu care nu ma mai vazusem de mult timp. Dupa pupaturi, povesti si un pranz delicios decidem sa urcam pana in Saua Crapaturii la Belvedere si poate dupa aceea Piatra Mica cu intoarcere prin Poiana Zanoaga la Curmatura.
31 decembrie 2012. Buna dimineata de la Cabana Curmatura!
Traseu ziua doi: Cabana Curmatura (1470 m) – Saua Crapaturii (1660 m) – Creasta Mica a Pietrei Craiului [Varful Piatra Mica (1816 m) – Crucea Eroilor (1791 m)] – Poiana Zanoaga (1375m) – Cabana Curmatura
20 – 30 minute de urcus si suntem hopa sus in Saua Crapaturii. Moment de poze si meditatii. Acul Crapaturii, drumul Zarnesti Plaiul Foii, o privire fugara catre Piatra Mica. Sa urc sa nu urc. Urmeaza o zona destul de deasa de conifere si apoi dam in golul alpin cel plin de grohotis. Nu ma-ndeamna deloc dorinta de a urca si totusi ma trezesc la un moment dat agatata de peretii Pietrei Mici intrebandu-ma ce caut acolo.
Cateodata ma intreb cand va veni si resemnarea, obisnuinta cu situatia… ca doar din doua in doua ture imi pun aceeasi intrebare (ce caut eu acolo?). Nu foarte des cauza intrebarii coincide. Ba ma ratacesc in Latoritei, ba ma aproape fulgera pe Jepii Mici, ba sufar de sete si de frica in Piatra Craiului – creasta Nordica, ba aud urlete dubioase pe Drumul Granicerilor, ba alunec pe lanturi ude prin Cheile Galbenei, ba… ba… ba… (va invit sa click dreapta si deschideti link-ul intr-o fila noua daca sunteti curiosi de aventuri pe alte meleaguri cu Andreea B)
Un perete asigurat cu lanturi, unul fara, apoi inca unul cu lanticul pus pe el… tremura gladiolele dar cu o ultima ambitie, un icnet si cu suport prietenesc ma agat de un jneapan si sunt sus sus sus la munte sus pe Creasta Mica a Pietrei Craiului. Unde se-ntampla exact ca-n zicala: “Dupa cazna (fapta in varianta originala) si rasplata”. In pauza luata pe varful Piatra Mica ochii se delecteaza cu o superba panorama, un 360 grade cu Nordica Pietrei Craiului, Magura Codlei, Baiului, Bucegi si singuratica Leaota.
prin padure spre Saua Crapaturii
Inceput de Piatra Mica a Craiului
Magura Codlei (imi place umbra Pietrei Craiului – seamana cu Magura Codlei)
Luminis cu grohotis
Spre Piatra Mica la dreapta si in sus
Sus sus sus la munte sus
Peretele fara lanturi
Aha, deci de acolo am venit
Piatra Craiului – Creasta Nordica
spre Varful Piatra Mica
La acest moment eu admiram Magura Codlei si-mi exprimam dorinta de a o urca intr-o buna zi. Replica Luminitei m-a lasat putin tablou: “Nu vezi ce urata e, sa mai si urc pe ea?”
Crucea Eroilor pe fundal de Baiului si in dreapta Bucegi
Panorama: Bucegi cu Leaota in dreapta
Eu si ultimul racnet in materie de ochelari la munte
Bucegi cu zoom, se vede pana si Cabana Omu – patratelele acelea din centru dreapta
Aici si mai aproape, inca putin si vedeam cine face revelionul la Omu
Crucea Eroilor pe fundal de Baiului
o ultima poza cu Bucegi
Zarnesti
Piatra Craiului
In timp ce lentilele aparatelor retin giga de instantanee mintea mea se deconecteaza de la orice grija. Now I’m free. Pentru moment din pacate. Reveria trece el rapido prin jnepenis spre Crucea Eroilor. Da, daca nu stiati Vf. Piatra Mica nu e cel pe care se afla Crucea Eroilor. Nici eu nu stiam pana de curand, noroc ca m-am elucidat. Ajunsi la cei 1791 metri ai Crucii Eroilor semnam condica la pauza de hidratare si apoi la vale spre Zanoaga.
Ca sa fie dracul mai frumos si cu mai multe coarne ghici unde ne prinde intunericul? Fix in acelasi loc ca acum 24 de ore. De data asta nu eram obosita dar sufeream putin de genunchi dupa serpentinele din coborare. Sa zicem ca e mica mica da’ voinica Piatra Mica a Craiului. Si seamana cu un corset. La urcare plina de sfori iar la coborare unduioasa dar cam de-a dreptu.
Urmeaza un monolog pe masura ce pasesc pe zapada inghetata si cu urme de animale. “Hai zi ca e un caine ala care a trecut pe aici. N-are cum sa fie lupulica in persoana. Cum sa te prinda noaptea in acelasi loc ca si ieri in conditiile in care abia ti-ai jurat ca nu mai mergi la frontala? Halal estimare stimata doamna care studiaza hartile si durata traseelor. De parca de estimare aveai nevoie. Stiai foarte bine cat dureaza, ai mai facut traseul de cateva ori. Bine n-ai mai calculat plecarea din Curmatura. Nici macar in Saua Crapaturii n-ai sesizat ora tarzie…” Radeam dar nu era rasul meu. Decid sa-mi testez limitele. Si nu numai ale mele. Daca in prima zi facusem 45 de minute din Zanoaga la Curmatura pe 31 decembrie mi-am alergat coechipierii si am scos 25 de minute gafaite pe ceas.
Odata ajunsa la cabana mi-am ingaduit o pauza mai lunga in care am incercat sa evit pe cat se poate orice interactiune cu alte persoane. Aveam asa multe sa-mi spun, multe contradictii de rezolvat cu mine insami incat nu-si mai avea loc a terta parte. Apoi imi sun parintii ca sa fiu sigura ca am vorbit de ultima zi din an si ma retrag spre camera.
Mai un mesaj fieca2013 sa faca si sa dreaga, mai putina atipire, mai o vizionare de poze pe camera si… vine anu’ nou. Dar inainte de el cu cine ma vad? Fix cu cei cu care petrecusem cu un an in urma la revelionul la cabana Negoiu. Atatea intalniri neprogramate n-am avut de cand ma stiu.
Noaptea dintre ani a fost plina de artificii, mancare si bautura din belsug, dansuri si de voie buna. Prea repede au dat zorii si s-a facut 7 dimineata. De dormit am dormit putin, pe la 10 eram in picioare. Somnolenta a fost o stare de spirit asa ca tura de 1 ianuarie a fost un circuit cabana buda si retur. In rest leneveala la soare, intrigi politiste cu Minerva Tutovan, jocuri de carti, strategii de Catan si creiere stoase in jocurile Ghici la ce ma gandesc sau Ghici ce e scris pe fruntea mea.
Aperitive in seara de Revelion
La multi ani 2013!
Coltari de colectie
Nou suport de telefon in cautarea semnalului. Din cand in cand auzeam de deasupra mesei piu piu, piu piu – semn ca un nou sms izbutise sa ajunga la 1470 metri
decor de soba
Catan
Si se facu lumina
Locomotiva
Scara spre Curmatura
Sira sau… Geordi La Forge? 🙂
Muki
Bufnitoaia
Cabana Curmatura 1470 metri altitudine
La Revedere Curmatura!
Fuse si se duse revelionul meu la Curmatura. In afara de minunatele intamplari descrise mai sus zilele ne-au fost inveselite de prezenta mustacioasei si indiferentei Bufnitoaia (click aici pentru poze si povesti cu cea mai lenesa pisica din univers) dar si a latratorilor balosi Sira si Muki. In 2 ianuarie strangem bagajele, ne luam la revedere de la oamenii proaspeti cunoscuti sau abia revazuti, sfidam gheata fara patine, ratacim prin padure cautand calea cea dreapta dar din fericire sfarsim in a da in poteca, ne-mbarcam in masina, incercam o vizita la rezervatia de ursi de la Zarnesti da’ ne da cu virgula ca era cu programare … si-am incalecat pe-o sa si mi-am spus povestea asa…
La revedere Piatra Craiului! … si pe curand
Moda Alpina, editia iarna 2013. Defilare in Poiana Zanoaga
Eu si prietenii mei mai mult sau mai putin imaginari
Photo Credit:
– Andi Neacsu – peisaje, animale (toate pozele minunate cu pisica si cateii)
– Ionel Suciu – eu in urcare pe Piatra Mica
– Luminita Balan – ultimele doua poze din postare, Zuzel si moda / Zuzel cu prietenii… ea ma surprinde atat de bine de fiecare data :)))
In ultimele zile am tot citit de pe blogul tåu, dar aståzi aveam lacrimi in ochi citind postare asta si acum am stat cu ochii pe fotografiile de mai sus panå au inceput så må usture ochii 🙂 M-au nåpådit atatea amintiri….. tu esti o norocoaså avand cu cine så mergi. De copil am fost varå de varå in tabere la munte, inså in adolescentzå nu era Facebook si nici o gascå de prieteni care så adore muntele. Cu o sg. prietenå mai luam muntzii la picior 🙂 Super pov. ta, acum astept si altele 😉
Ma bucur ca place ce scriu chiar daca au dat lacrimile :). O sa ma stradui sa relatez si alte intamplari, la fel de bine sau mai bine.
Mai bine o puneati de revelion la stana din Zanoaga Andreea :))) Sa vezi atunci emotii cand te ia intunericul prin invaluire 😀
Multam de poveste
Nu ma provoca… as fi in stare odata sa fac o isprava de asta, ca sa am ce povesti. Chiar daca pe moment mi-e urat inseamna ca ma calesc 🙂
Mi-amintesc de ghetusul acelor zile de prin Prapastii! Ioi! Noi o parte ne-am pus si coltarii ca nu se mai putea desi era o senzatie de pisica pe tabla 🙂
A fost un timp frumos atunci, cu mult soare, cu multa lume pe munte, intalniri cu multe chipuri cunoscute cei mai multi mergand sa petreaca la… Curmatura 😀
Andreea, stii sa faci omul sa citeasca zambind si sa si chicoteasca uneori :)) (noroc insa ca aici sunt singura, dar mi-amintesc ca ma mai trezeam razand pe la serviciu)
A fost asa, o fasaiala de ghetus :))). De fapt cam tremura genunchiu la niste faze, dar am trecut.
Saru-mana pentru remarca de zambete, sa stii ca asta imi doresc, sa inveselesc si … sa nu plictisesc. Chiar daca nu am perioada cea mai hepi hepi jioi jioi din an cand aflu ca reusesc sa fac lumea sa zambeasca visez mai frumos noaptea.
Faine mai sunt fotografiile cu peisajele, făcute pe traseu… Şi chiar se face programare la rezervaţie? Nu ştiam asta, o fi şi numai pentru grupuri de nu ştiu câte persoane…
Da, e cu programare pentru grupuri mari sau intre anumite ore daca esti un grup de doi trei. Stiu ca au fost in ianuarie multi bloggeri in vizita la rezervatie si fiecare a scris povestea lui. Sigur o sa afli ce si cum :).
Multumesc pentru aprecierile la adresa fotografiilor, ai facut pe cineva fericit :).
Ce cool….si eu as vrea la o tura pe munte in tara…sper cand o sa vin sa am si timp, macar de una mica 😉
Una mica, piatra mica? Sa ma anunti cand ajungi, poate ne vedem 🙂
Ma bucur ca “ai iesit” pe net cu aceasta relatatare pentru doua motive: ai un expozeu si un limbaj foarte agreabile, dublate de o fina autoironie, avand posiblitatea sa vad, prin ochii tai, un itinerar ades calcat de mine, iar marea mea surprizaa fost sa intalnesc aici pe creatoarea MeetSun.ro, al carei blog il “rasfoiesc” de cativa ani, cu mare placere. Cand vreau sa aflu numele unei flori, de o anumita culoare, “dau fuga” la dictionarul de flori, asezate in rafturi, pe culori si nuante, de la meetsun.ro. Ma bucur sa ai astfel de prietene. Despre drumetia in sine, nu am ce comenta, ca ai mers mai mult timp……. cu trenu’.
Chiar ca aveti dreptate domnul Ceapchi, mai mult a fost cu trenu’.