Soveja, cozonaci, miei, oua icondeiate si Iisus din Nazareth

soveja-bunica

Mi-am regasit bunicii veseli si vioi chiar daca anii si-au pus amprenta asupra lor. Ca de obicei am nimerit la masa. Mancarica de cartofi cu muraturi si mamaliga aburinda. Buna mancarea de post daca e facuta de bunica. Rezist cu bine asediului de intrebari, de obicei aceleasi. Cum mai e la Bucuresti? Muncesc mult? Ce mananc acolo? Cum e la serviciu? Fac mult de la serviciu pana acasa? Am salar’ bun?…

mamaliga si muraturi

Urmatorul capitol important al zilei. “Ce sa-ti mai dea bunica la tine? Niste oua? Am incondeiat pentru fiecare cate unul, hai sa ma ajuti sa le gasim. Am si niste cartofi buni in beci… da’ niste fasole nu vrei? Uite si niste morcovi, pastarnac. Si niste cascaval afumat. Aaa, si un cozonacel cu nuca si rahat… deseara daca nu ploua ma duc la Inviere. Daca e noroi nu mai pot urca Dealu Bisericii, mi-e frica ca alunec. Am imbatranit, nu ma mai tin picioarele.”

Bunicul apare cu o fotografie de arhiva. “Andreea uite am gasit poza asta. E cu mama mea. Poti sa o faci tu mai mare? Vreau si eu un tablou cu mama mea, sa ma mai uit si eu la ea din cand in cand. E singura amintire cu ea. Uite, asta de aici e mama mea… Iti dau poza da’ sa ai grija de ea.” Tace putin. Bag seama ca se gandeste, calculeaza ceva si zice “Optzeci de ani cred ca are poza asta. Atat de batrana e.”

Bunica sporovaieste intr-una laudandu-si produsele si imbiindu-ma cu ele. Cuvintele trec pe langa mine, o raza de soare ratacita imi incalzeste fata, stresinile picura in butoiul care aduna apa de ploaie. Caldura si mirosul reavan al pamantului imi aduc aminte de copilarie, de Pastile petrecute la Soveja acum douazeci – treizeci de ani.

Imi aduc aminte de diminetile in care ma trezeam in behaiturile fragede ale mieilor. In pijamale si papuci, ciufulita, cu urdori la ochii deschisi pe jumatate alergam in curte dupa ei. Uitam sa imi beau ceaiul de tei servit cu biscuiti cumparati la kilogram de la magazinul satesc. Biscuiti la fel de buni nu se mai gasesc acum oricat as cauta. Se inmuiau si umflau in ceai pana ocupau jumatate din cana. Ii tineam de un colt pana se umflau bine bine de tot si apoi ii infulecam int-o secunda moi si cu aroma de tei. “Fa, vino-ncoace si lasa carlanele-n pace. Se raceste ceaiu’ obraznico”. La fel cum nu am uitat acele dimineti asa nu am uitat nici pe cea in care m-au luat parintii la plimbare iar la intoarcere am vazut blana mielului meu preferat atarnata pe culme.

Cozonacii cu nuca si rahat erau preferatii mei. Supravegheata de “mama buna” (strabunica) ajutam la framantat aluatul, luat la pumni, gadilit si ce mai trebuia sa pateasca pana era multumitor de auriu si compact. Dupa atatea lupte de strada era lasat la odihnit si crescut pe soba. Intre timp mamaia pregatea umplutura. Taia bucatele de rahat multicolore (rosii, verzi, galbene). Erau simetrice de parca participau la un concurs de geometrie al rahatului turcesc. Rasnea mieji de nuca pe care ii amesteca cu cacao si zahar. Tare mult imi placea amestecul incat mancam pe putin un sfert din el. De aceea mereu facea in plus umplutura. Cand aluatul era suficient de umflat si pufos il intindeam cu sucitoru’ pe masa de lemn, puneam umplutura si rostogoleam coca in timp ce mamaia ungea masa cu ulei ca sa nu se lipeasca aluatul de ea. Cum aveam o soba mica in house coceam doi trei maxim. Restul plutonului se cocea la vecini care aveam cuptoare mult mai mari. Ii urmaream cum cresc si rumenesc pana ieseau inmiresmati si aburinzi. Isi indeplineau misia cand sfarseau rupti de degetele mele si infulecati lacom. Ai grija mamaie sa nu ti se aplece.

Incondeierea oualelor. Bunica si strabunica (aka mamaia si mama buna) erau maiastre in manuirea condeiului, aveau cele mai bune ustensile, multa imaginatie si cunoastere a modelelor traditionale. Eu aveam un condei mic si cateva oua de sacrificiu langa, altfel nu se intelegeau cu mine. Mereu imi pica ceara pe ou si in loc de o dunga fina iesea o mare pata. Ma incurajau sa continui de fiecare data desi nu erau cele mai prezentabile creatii incondeierile mele. Ceruite fiind ouale se bagau in ceaunul cu vopsea si lasate acolo o perioada de timp, dar nu imi aduc aminte cat. Nu eram eu cea mai buna la incondeiat dar excelam la partea de final, curatatul de ceara si lustruitul cu grasime. Oul se incalzea la flacara mica, se stergea de ceara cu o carpa iar la sfarsit se dadea cu grasime ca sa luceasca. Bucataria mirosea a ceara incinsa, Galus si grasime. Minunat, copilarie unde te-ai ascuns?

Paste oua incondeiate

oua incondeiate

… intru in casa mare… rece, intunecoasa si neaerisita. A trecut multa vreme de cand a auzit glasuri voioase de copii. Acum aude doar pasii paianjenilor pe ziarele ce acopera geamurile. Evenimentul zilei, ziarul cu bulina rosie si “cheia e la tine”. Din 1992 cred, ceva cu Gabriela Vranceanu, viitoare Firea si apoi Pandele. Televizorul Sirius este in aceeasi pozitie ca acum douazeci de ani. Acel televizor alb negru la care urmaream Iisus din Nazareth si ochii pe care mi-I inchipuiam albastri ai lui Robert Powell. Filmul alb negru cu ochi albastri al copilariei mele petrecute la bunici.

Fie sa aveti amintiri cel putin la fel de frumoase pe cat am eu. Si sa va bucurati de bunici cat inca mai sunt in viata.

Nepoata

PS 1: pe drumul de intoarcere spre Adjud am surprins un cocos motat si un camp special pe care rasareau berze

Cocos motat

Camp cu berze

Cultura de berze – berzele de primavara

PS 2: cateva fotografii din 2008 cu un Paste insorit, inmugurit si frumos la Soveja

soveja-dealul-rachitasului

Rachitasul Mare

soveja-paste-2008-058

Rachitasul vazut printre muguri de prun

soveja-paste-2008-090

Muntii Vrancei vazuti de pe Dealul Bisericii

15 thoughts on “Soveja, cozonaci, miei, oua icondeiate si Iisus din Nazareth

  1. Superb, emotionant, parca prea emotionant… lucruri, locuri si oameni ce sunt de neinlocuit si pentru care pretuirea e fara de margini. Sau ar trebui sa fie.

  2. Ai surprins un tablou tare frumos al vieții la țară … la țară aici în Vrancea … Soveja este printre locurile mele preferate. Este unul dintre locurile în care încă se simte parfum de tradiție, parfum de simplitate, de onestitate, de omenie …

  3. imi lipseste copilaria, mai ales perioadele petrecute la tara, cand culegeam balegar de pe strada, iar cele doua maini nu erau de ajuns, mancam cu pofta din codru de paine cazut in tzarana, imi faceam un senvis din mamaliga rece presarat cu zahar tos deasupra….si simtem in nari mirosul lemnului ars…ah! ce amintiri mi-ai trezit!

    cum bine spunea si Claudia “parca prea emotionant”….recunosc ca ochii mi s-au umplut de lacrimi citind….

  4. Parintii, bunicii si prietenii sunt una dintre cele mai mari comoari pe care le are un om. Intruchipeaza trecutul, prezentul si poate intr-o oarecare masura ceea ce va urma si pentru noi. Relatia mea cu bunicii a avut in adolescenta urcusuri si coborasuri, dar maturitatea m-a ajutat sa gasesc echilibrul si sa ne bucuram impreuna unii de altii. A durat ceva pana sa ajung la pacea asta cu mine insami, insa a meritat si acum recunosc ca simt ca nu am facut si nu fac destul pentru cei din jurul meu, ca nu dau la fel de mult cat am primit.

    1. Nu ramane decat sa incerci sa faci tot ce iti sta in putere in relatiile cu cei dragi ca la sfarsit cand tragi linie sa fii si tu multumita de tine, ca ei sigur vor fi. Citind comentariul tau mi-am adus aminte de vorba lui Nichita Stanescu “Eu cred ca un om este ceea ce isi aduce aminte despre sine insusi.”

  5. Emotionant…oameni si locuri dragi pe care,poate, nu le vom mai vedea niciodata, iar acum, de Pasti, parca e si mai greu. Mi-e dor de-ai mei bunici…!!!

      1. Acasă… Scrutam nițel păreții din ograda lui Zuckerberg, când m-a izbit mirosul de cozonaci și miel de la tine, din frigiderul cu amintiri… 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published.