Fuse şi se duse (sau ne seduse) tura mult aşteptată. Rododendroni câteva smocuri am întâlnit. Oricum nu mai vedeam prea bine la ora aceea. Valea Pârâului Sterp îmi luase ochii. Probabil sughite la cât am pomenit-o, curg bolovanii pe dânsa la ce pantă are. Mi-a plăcut toată tura dar cel mai mult două momente, corelate între ele:
1. Momentul admiraţiei expectative de la Cimitirul Eroilor. Priveam cu neîncredere în zare la Culmea Zăganu Gropşoarele “Deci, acolo trebuie să ajungem”. Presimţeam că vom trăi momente de neuitat, toate concentrate în 800 metri diferenţă de nivel.
Peste câteva ore:
2. Momentul admiraţiei tremurânde şi gâfâinde din Culmea Zăganu Gropşoarele. “Aaaaaoleu, ăla e Cimitiruuuu. De acolo veniiiim. Să-mi pup picioarele că ele m-au purtat, de gândit n-am gândit prea mult”.
Revenind. Legat de Ciucas două dorinţe mă animau de ceva vreme. Prima era să-l văd în straie albe de iarnă şi a doua să-l văd în straie roz rhododendron, Barbie style. Cum iarna fuse şi se duse tura de o zi iniţiată pe Carpati.org la mijlocul lunii iunie a dat naştere unor vise atât de rozalii mai că dădeam în diabet. Înscrierea a fost inevitabilă.
Greu a fost cu trezitul dar am onorat ora de întâlnire, 05.45 la Piaţa Victoriei ieşirea spre Aviatorilor. Strângeri de mână, nume şi feţe noi, zâmbete matinale adormite şi dăm bice. Avem cale lungă de bătut, lălăiala nu e permisă. A doua oră de întâlnire, 8.30 Cheia la punctul de plecare al traseelor BA şi CR, a fost şi ea respectată. Acolo la umbra deja necesară ne-am reunit toţi cei 18 înscrişi în tură.
Traseul:
Prima parte: Cheia (871m) – Culmea Buzăianu – Valea Şipote – Culmea Căzăturii – Poiana Valea Stânei
A doua parte: Circuit: Poiana Valea Stânei – Pasul şi Plaiul Boncuţa – Tabla Buţii (1340m) – vizitarea Cimitirului Eroilor din Primul Război Mondial – Plaiul Cetăţii – Poiana Valea Stânei
A treia parte: Poiana Valea Stânei – Şaua Zăganu (prin Valea Pârâului Alb până la o bifurcaţie şi apoi Valea Pârâului Sterp) – Gropşoarele (1883m) – La Răscruce (1805m) – Muntele Roşu (1765m) – Staţia Seismică – Complex Silva – Valea Tâmpa – Cheia (871m)
Am traversat şoseaua şi am ajuns la un indicator unde săgeţile ne direcţionau pe două marcaje, ori pe bandă albastră spre Poiana Stânei ori pe cruce roşie spre Culmea Zăganu – Gropşoarele. Pentru început banda şi crucea au urmat împreună un urcuş susţinut pe culmea Buzaianu prin pădurea deasă şi întunecoasă de molid. Am socializat cu cine îşi ţinea suflul sub control, am visat la o posibilă tură în Parâng şi am aflat informaţii importante pentru un viitor El Camino (mai mult sau mai puţin apropiat).
O mică şi binevenită pauză s-a întâmplat la bifurcaţie unde ori îţi urmai crucea urcand spre Stâna din Zăganu ori începeai coborârea pe bandă albastră spre Poiana Stânei. Noi am ales coborârea. Din când în când unde era mai rară pădurea se întrevedea culmea munţilor Tătaru domoală şi însorită. Poiana a venit numaidecât şi pe măsură ce înaintam în stânga apărea timidă culmea Gropşoarele – Zăganu.
Culmea munţilor Tătaru
Ne facem intrarea în Poiana Valea Stânei
Poiana Valea Stânei
Băşina Porcului (seamănă cu o minge de golf, nu-i aşa?)
Poza de grup a fost urmată de o probă intensă de sărituri, câteva sute de metri garduri prin moşiile latifundiarilor. Ne-a încetinit o turmă numeroasă, un amalgam de oi şi căpriţe însoţit bineînţeles de câţiva lătrători care au provocat puţină teamă dinainte de a îi vedea, aşa, din principiu. Din fericire au fost paşnici, stăpâniţi de ciobani. Doream să găsim drumul pe Plaiul Cetăţii spre Tabla Buţii dar niciunul nu ştia clar care este direcţia aşa că am urmat indicaţiile ciobanilor. Într-un final am ajuns la Tabla respectivă dar pe altă parte, mai ocolită.
Forestierul ne-a direcţionat paşii prin Pasul (1078m) şi Plaiul Boncuţa. Urcuşul a fost atât de susţinut şi căldura atât de puternică încât grupul nostru de 18 s-a segregat instant în multe şi mici grupuleţe funcţie de viteză şi rezistenţa la insolaţie. Când panta s-a mai domolit ne-am dat seama că am ajuns chiar la Tabla Buţii, trecătoare montană la înălţimea de 1340 m, în Carpaţii de Curbură, fost punct de graniță între Ţara Românească și Transilvania, aflat între localitățile Vama Buzăului, Brașov și Cerașu, Prahova.
Numele trecătorii Tabla Buţii provine de la „tablele” ştanţate ce se aplicau în trecut pe butoaiele cu marfă (îndeobşte vin şi untdelemn) când se făcea vamă. Comerţul era făcut de secole de negustorii din oraşul-stat Braşov cu reprezentanţii Înaltei Porţi din Muntenia şi Moldova.
Start 100 metri garduri
Paznic cu canaf şi cu privirea şireată
Spre Pasul Boncuţa
Pasul Boncuţa
Plaiul Boncuţa
Pe plaiul Boncuţa cu Ciucaşul in spate
Plaiul Boncuţa
Vulturică
Tabla Buţii
Ciucaşul vazut de la Tabla Buţii
Cimitirul Eroilor (în pâlcul din centru stânga) şi Munţii Tătaru
Calea spre Siriu, Poarta Vânturilor
Un 360 grade îţi dezvăluie lejer la prima ocheadă depresiunea întorsura Buzăului cu Vama Buzăului, Munţii Siriului cu cele două vârfuri proeminente — Bocârnea şi Mălâia — despărţite de şaua Poarta Vânturilor, Tătaru Mare, Grohotiş, Ciucaşul cu faţa estică a Zăganului avînd în faţă Culmea Şuviţelor şi Culmea Albele, între care se deschide larg Depresiunea Poiana Stânei. La priviri mai atente şi mult mai cunoscătoare cine ştie ce mai poţi descoperi.
O săgeată ne avertizează că dacă o luăm la stânga pe bandă roşie (marcajul de creastă) sigur în 4 ore şi ceva o să batem fain frumos la Poarta Vânturilor căutând Lacul Vulturilor (Lacul fără fund), Masivul Siriu. Dar nu acela-i drumul nostru deşi visez la trecerea Siriu Ciucaş de ceva vreme, câţiva ani mai bine zis.
La câteva minute depărtare, mers lejer, întâlnim urme de ziduri de cetate. Eu personal nu m-am prins că bolovanii aceia sunt de fapt ruinele unei cetăţi până nu mi-a arătat cineva aproape cu degetu. Ignoranţă maximă din partea mea recunosc dar şi din partea autorităţilor care nu se obosesc să conserve şi să semnalizeze urmele trecutului. Fără legătură sau cu una prea firavă ca să mă prind de ce s-ar putea lega îmi aduc aminte de vorbele lui Ioan Raţiu “Existenţa unui popor nu se discută, ea se afirmă”. Molozul de care vorbeam mai sus reprezintă ruinele Cetăţii Vămii.
Undeva în zare zăresc o turmă de oi şi puţin mai departe de ea o construcţie care seamănă cu un turn. Ulterior cercetând pe net am înţeles că acolo a fost un stâlp al unui funicular cu ajutorul căruia se trimiteau buştenii în Valea Stânei de unde erau preluaţi de mocăniţă (sursă – site-ul lui Bogdan Balaban).
În dreapta drumului în vale, în mijlocul unui pâlc estetic aranjat de brazi înalţi, găsim Cimitirul Eroilor de la Tabla Buţii unde sunt îngropaţi ostaşi români şi străini căzuţi în luptele din Primul Război Mondial, 15 – 16 august 1916. Ostaşii sunt comemoraţi an de an în ziua de 6 august (Schimbarea la faţă), zi în care localnicii urcă acolo, prilej de ceremonial militar, religios și civil. Cimitirul este îngrijit / întreţinut de cei din comună Ceraşu, judeţul Prahova.
Fost stâlp al unui funicular cu ajutorul căruia se trimiteau buştenii în Valea Stânei de unde erau preluaţi de mocăniţă
Cimitirul Eroilor Tabla Buţii
Crucea Doamnei
Şase cai frumoşi
Zăganu şi Şaua Zăganu
Cimitirul Eroilor Tabla Buţii
Cu ocazia atingerii unuia din punctele de pe ordinea de zi luăm o pauză de reîmprospătare a forţelor. Nu de alta dar stomăcelul lucra de mult în gol. Prânzul luat cu privirile îndreptate spre înălţimile Ciucasului a fost memorabil şi a intrat ca uns. “Aha, deci, acolo trebuie să ajungem” zic înghiţind în porţii mici. Presimţeam că vom trăi clipe de neuitat, toate concentrate în 800 metri diferenţă de nivel.
Ne plictisim şi de mestecat şi de admirat static aşa că strângem catrafusele şi facem cale întoarsă. Pe drum stricăm socoteala unor căluţi însetaţi care aşteaptă să le lăsăm izvorul liber. Din fericire găsim crucea roşie ce ne coboară pe Plaiul Cetăţii, un picior de munte prelung ce desparte Pârâul Caprelor de Boncuţa, până în Poiana Stânei aşa că ne iese şi un circuit fără să vrem. Odată cu coborârea îşi face simţită apariţia o durere surdă la ambii genunchi şi una acută în spatele genunchiului stâng. Chiar nu îmi era dor de ea, nu o mai simţisem de un an de la coborârea Gradisteanului.
Ajunsă înapoi în Poiana Stânei recunosc cu mâna pe corason că dorinţa îmi era să mă întorc fain frumos pe drumul parcurs dimineaţa dar n-a fost să fie. Nu mă simţeam deloc în stare să urc pieptiş 800m diferenţă de nivel obosită deja fiind de la plecare. Speram să fie şi alţii în asentimentul meu, să ne întoarcem împreună dar probabil s-au abţinut la fel de bine ca şi mine. Cu astfel de gânduri la bord am început în jur de orele trei după amiază urcarea pe valea Pârâului Alb şi apoi pe cea a Pârâului Sterp.
Are you talking to me?
Hai femeie, te mişti?
Tabla Buţii
La o aruncătură de telescopic, uite-acolo trebuie să ajung
Ciucaş pe post de fototapet
Înainte de marea ascensiune. Râd eu dar nu-i râsul meu.
Spre Culmea Gropşoarele prin Valea Pârâului Sterp (3 ore – 3 ore jumătate)
Dacă la început totul părea relativ accesibil odată înfundaţi bine în pădure Ciucaşul şi-a arătat o faţă pe care o bănuiam dar nu vroiam să o aflu pe pingelele şi pe plămânii din dotare. Trei dintre noi au decis să se întoarcă. Eram puţin mai sus când le-am aflat hotărârea şi mă trecea şi pe mine dorinţa să le ţin de urât dar ambiţia şi-a spus cuvântul. “Ce-nseamnă asta Andreico. Aşa repede renunţi? Ştiu sigur că poţi dar ţi-e lene.”
Urcarea s-a făcut cu genunchii la piept, câteodată aproape atingând cu fruntea bolovanul din faţă asta dacă nu muşcam din el. Sudoarea curgea pe noi de ziceai că am ieşit direct din duş şi pauzele se făceau la câteva minute fără să fie cerute, veneau de la sine. Aproape de golul alpin ne-am liniştit de-a binelea, se mergea cu viteza melcului şi cu amintiri la fiecare pauză de bolovan.
Eram ultima dar nu îmi păsa prea mult. Ceilalţi nu ajunseseră cu mult înaintea mea şi oricum toţi erau obosiţi. Mă uit în spate şi exclam mai cu voce tare mai în sinea mea: “Aaaaaoleu, ăla e Cimitiruuuu. De acolo veniiiim. Să-mi pup picioarele că ele m-au purtat, că de gândit n-am gândit prea mult”.
Valea Pârâului Sterp porţiunea încă domoală, când încă mai aveam suflu
Mai sus de Valea Pârâului Sterp, aproape de Şaua Zăganu
Totuşi, pentru mine, cel mai greu moment a fost urcarea finală în Şaua Zăganu. Ştiam că e acolo, la câteva minute dar nu mai puteam. Ştiam că apoi urmează porţiuni line şi o ultimă sforţare spre Gropşoarele dar nimic. Nu-mi aduc aminte cum m-am mobilizat, porţiunea aceasta de traseu e un blank total din care m-am trezit după Turnul de Aramă, admirând La Lanţuri după ce le-am trecut.
Despre La Lanţuri numa’ de bine. Deşi le-am trecut de multe ori în ambele sensuri a fost singura dată când m-am temut că voi avea rolul principal în adaptarea Prăvale Baba. Nu mă mai ţineau genunchii deloc, pumnii strângeau frânghiile şi atingeau stânca caldă, fiecare pas era o încercare a stăpânirii de sine “Halal Andreico că bine ai ajuns. La 12 ani treceai pe aici fără probleme. Acum bastonul îţi lipseşte, tremură gladiolele”.
Cimitirul Eroilor în zare, pe fundal de Siriu şi Tătaru
Şaua Zăganu
Şaua Zăganu
Turnul de Aramă (1817m)
La Lanţuri
Gropşoarele a fost o altă piatră de încercare. Pentru început m-am proptit într-un mare boschete încercând să-mi menajez genunchii care nu mai vroiau să mă urce pe culmi înalte. Aşa că am apelat la braţe, urcând prin tragere de jnepeni. Boschetingul s-a terminat cu multe zgârieturi şi-njuraturi printre dinţi, mii de scrâşnete în aşteptarea rozului rododendronilor. Da, în agonia mea nu uitasem pentru ce venisem în tură, al doilea motiv pe lângă Tablă Buţii. Unde-s rododendronii? Vreau să văd culmi roz, să mă-ngreţoşez de la atâta dulcegăraie. Hai că poate după urcarea asta mă răsplăteşte şi pe mine cineva. N-a fost să fie. Câteva smocuri roz, rare şi bătute de vânt. Şi ce adieri, mai să ne măture de pe creastă.
Agonia rododendronului, sau mai bine zis a lipsei lui
Gropşoarele în prim plan şi Vârful Ciucaş în plan secund
Odihnă la apus. Dăm la schimb polare roz pe pâlcuri de rododendroni
Spre Vama Buzăului
Gropşoarele (1883m)
La Răscruce am ajuns bine aeraţi şi obosiţi. Ne doream doar o coborâre lentă şi scurtă până la Muntele Roşu / Silva dar n-am avut parte. Ca să cobor în timp util am aplicat un sfat primit în acea zi, să-ncerc coborârea în ritm alert că mă vor durea mai puţin genunchii. În mare parte a funcţionat dar cel mai mare aport la atenuat / uitat durere l-a avut ciorba de fasole servită la Silva. Pe lângă că a atenuat durerea de genunchi a şters şi amintirea a juma’ din diferenţă de nivel de pe Valea Pârâului Sterp.
Sosirea la maşini s-a întâmplat în jur de orele 22.00 după o coborâre în ritm rapid pe punct albastru pe lângă valea pârâului Tâmpa. Traseul a pornit de la Silva şi ne-a dus direct la maşini, fără nici un ocol. Abia aşteptam să ajung acasă, să fac un duş şi să dorm. Ceea ce s-a şi întâmplat, după câteva ore bune. O ieşire pe cinste, sper să fie cât mai multe la fel.
Privire spre Cabana şi Vârful Ciucaş
Oboseală
Odihnă pe Muntele Roşu, înainte de coborârea spre Staţia Seismică
Gropşoarele Zăganu
Cabana Silva şi Gropşoarele Zăganu
Dar ati mers ca-n poveste, zi de vara pana-n seara… Nu stiu urcarea aia spre Gropsoarele, dar stiu coborarea la Muntele Rosu si nu-i deloc usoara la final de tura lunga.
Daaaa, am mers pana ne-au iesit ochii ca la melc 🙂
Citit!Placut!Felicestein!
Am incercat si eu toate variantele sa-mi inveselesc genunchii!Dintre toate, asta cu coboratul rapid mi s-a parut cea mai pierzatoare!La oboseala de final suntem tentati sa tarsim picioarele si, oricum, nu ne controlam f.bine, de aici putand rezulta cu succes o faina accidentare!
PS-daca e vorba de Camino del Rei si noi suntem interesati…da’nu anul asta!
Multumeishen!
Da, de Camino del Rei e vorba … la anu as intentiona sa ajung acolo.
Atunci poate reusim marea sincronizare!:)
Noi am vrea o tura mai lunga cu Alhambra, Zaragosa, Barcelona si Camino del Rei la pachet cu cel mai inalt varf din Spania, care Spanie e atat de departe si de-asta e tentatia “impachetarii” unei ture mai cuprinzatoare!.Daca iti straluceste ideea, mai putem dezvolta.Pana la anul e vreme de tot felul de teorii!
Toate cele bune!
Gabi
Teoria ca teoria, practica ne omoara. Glumesc. Chiar mi-ar placea o sincronizare.
Buna seara!
Noi n-am ajuns,inca,pe plaiurile din Jurnal!
Mi-a placut jurnalul,descrierea trairilor dar si imaginile.
Sanatate va doresc!
Stoica
Multumesc si va doresc sa ajungeti cat de curand. Merita. La fel cum de altfel merita multe din Romania, timp sa avem :).
Sanatate si dumneavoastra si familiei dumneavoastra.
Andreea
Foarte frumos si haios scris ,ca de obicei .Vroiam sa ma inscriu in tura ,imi doream si eu sa vad Ciucasul in haina roz ,dar analizand traseul mi-am dat seama ca e unul foarte lung si solicitant pentru mine ,asa ca am renuntat la idee.Totusi am urcat in duminica aceea cu doi amici pana la Goliat ,dar rododendronii erau dusi pe culmea Bratocea,sau mai degraba culesi.Felicitari pentru jurnal !
Da, a fost o tura cu de toate.: lunga, solicitanta si frumoasa :). Pacat ca n-am prins rozul acela mult vestit, sunt sigura ca e splendid Ciucasul in haine colorate. Daaaar, ne vom intoarce amandoua, asta-i sigur.
Un traseu f. frumos,si un jurnal pe măsură.Păcat de problemele cu articulaţiile.Nefiind primul jurnal în care te plîngi de dureri,n-ar fi rău să-ţi faci niscaiva investigaţii,şi dacă e ok.bagă ceva pregătire pentru turele mai solicitante.
Să auzim de bine şi ture faine
Sa stiti ca ar cam fi rost de o investigatie. O cam aman.