Spre Cabana Valea Sâmbetei. Din tura cu bicicleta dar fără bicicletă. Ziua 4.

A patra zi a concediului se voia a fi una de pauză la bicicletă dar nu de pauză la mişcare aşa că am ales să ne mişcăm fizicul până la Cabana Valea Sâmbetei. Zicerea lui Toma Caragiu din Operaţiunea Monstru e sfântă şi îi mulţumesc cu această ocazie prietenului Cristi că mi-a adus-o aminte: “Vezi, asta nu înţelegeţi voi, generaţia mai tânără… Fără mişcare, fără sport… scleroză”.

Trasee în zona Sâmbăta sunt multe, majoritatea de anduranţă dată fiind distanţa mare până la destinaţii şi diferenţa de nivel considerabilă. Noi l-am ales pe cel mai uşor, Triunghi Roşu până la Cabana Valea Sâmbetei, şi la dus şi la întors. Puteam să facem un circuit, să ne întoarcem pe Punct Roşu pe la Casa de Vânătoare Muchia Drăguşului dar această variantă implica mai multe variaţii de nivel şi ne-a făcut să renunţăm. Nici încălţăminte adecvată nu aveam, ce să mai zic de voinţă, eram încălţaţi cu adidaşi deoarece excursia era gândită şi înfăptuită cu bagaj puţin şi uşor ca să putem merge şi pe bicicletă nu doar pe lângă ea.

Spre deosebire de 99,99% din traseele din România cel spre Cabana Valea Sâmbetei are un specific aparte, religios, deoarece de la cabană începe un traseu de 40 minute pe Cruce Albastră spre Chilia Părintelui Arsenie Boca, un sfânt popular în România zilelor noastre. Zona este plină de credincioşi deloc antrenaţi şi prost echipaţi care se încumetă să urce până la chilia sfântului.

Referitor la afirmaţia “prost echipaţi” mă refer mai ales la încălţăminte. Am întâlnit doamne în pantofi cu toc şi domni în sandale care cu greu reuşeau să urce bolovanii ce se iţeau din când în când în potecă asta până la bifurcaţia de la cabană. De acolo traseul spre chilie devine dificil, abrupt, poteca e îngustă şi cu o zonă în care accesul se face doar pe o scară de lemn. Îmi e greu să îmi închipui cât de mare este coadă la scară dat fiind afluxul de turişti. Iniţial, mânată de curiozitate, voiam să ajung şi eu la chilie dar la faţa locului, când am realizat cât timp mi-ar lua de fapt parcurgerea drumului am renunţat. Ulterior am aflat că de fapt acolo nu e o chilie în adevăratul sens al cuvântului, e doar o adâncitură mare în perete. Arsenie Boca a început să sape până când şi-a dat seama că peretele are infiltraţii şi atunci a renunţat la acel adăpost.

Referitor la afirmaţia “deloc antrenaţi” iată o comparaţie. Noi am parcurs integral pe jos traseul de la Complex Sâmbăta până la Cabana Valea Sâmbetei şi retur şi la sfârşit eram proaspeţi ca nişte margarete picurate de rouă în lumina dimineţii comparativ cu cei care făcuseră drumul forestier cu maşina şi doar de unde nu s-a mai putut înainta pe patru roţi au luat contact cu pământul. Nu desconsider pe nimeni doar susţin că oamenii ar trebui să îşi analizeze bine forţele înainte de a se angaja într-o excursie pentru a ieşi neşifonaţi din ea, pentru că e greu de crezut dar în caz de accident nu te ajută preafericitul.

Două ore şi douăzeci de minute am făcut de la cazare până la cabană în urcuş moderat, primii 6 kilometri pe drumul forestier care însoţeşte Râul Sâmbăta şi restul pe potecă. Traseul e uşor şi în afară de beneficiul unei plimbări în natură nu oferă nimic până aproape de cabană când începi să întrezăreşti semeţele creste ale Făgăraşului şi spectaculoasa Fereastră Mare a Sâmbetei.

Domnul avea pe portbagajul bicicletei un bidon de 5L plin cu apă. L-am privit plină de admiraţie, eu nu aş fi reuşit să urc nici fără bidon. Chiar dacă nu pare din poză panta era destul de mare.

Punte peste Sâmbătă

Apa Sâmbetei ne-a însoţit o mare parte din drum. Partea aceasta de traseu, cu potecă prin pădure şi apa în stângapotecii mi-o aduceam aminte din copilărie, când am parcurs cu părinţii traseul spre cabană, pentru că mi-a plăcut mult.

Aproape de golul alpin se întrezăresc semeţele creste ale Făgăraşului şi spectaculoasa Fereastră Mare a Sâmbetei.

La ieşirea din pădure, se ramifică spre est, dincolo de râu, pe lângă Pârâul Caprei poteca marcată cu triunghi albastru spre Piatra Caprei.

Cabana Valea Sâmbetei

Bifurcaţie. Traseul marcat Punct Roşu prin Muchia Drăguşului

Multe se duc pe apa Sâmbetei

Întorşi la civilizaţie ne-am îndreptat spre Parc Aventura Drăguş, pe lângă care trecusem cu o zi înainte, cu o oprire de alimentare la Pizzeria Drăguş unde am servit o pizza foarte bună, probabil una dintre cele mai bune pe care le-am mâncat până acum. Sau poate îmi era şi foame. În parcul de aventura Bodo a ales traseele dificile şi părea că se distrează foarte bine. Eu nu l-am însoţit dar am avut parte de suficientă adrenalină la nivelul solului, cât pe ce să îmi zboare dantura un copil ce cobora pe o tiroliană joasă deoarece am fost neatentă şi m-am aşezat în calea lui. După parcul de aventură am vizitat Mânăstirea Sâmbăta de Sus, una dintre cele mai frumoase mânăstiri pe care le-am văzut până acum. Seară am încheiat-o la cazare unde gazda a găsit de cuviinţă să dea drumul la muzică şi am avut parte de câteva ore pline de hituri Abba.