Plaja Vadu. Sare, soare si multa mare

Plaja Vadu? Când zic prima dată Vadu ce îţi vine în minte? Mi-am chestionat prietenii încercând la rândul meu să îmi aduc aminte prima impresie:

• plaja goală şi sălbatică, mai curată parcă decât în alte părţi pe litoral, asta cred că din cauză că nu vin mulţi la Vadu. Mi-a plăcut faptul că am făcut de mâncare şi cafea pe plajă. Mie îmi plac mult chestiile astea, mai sălbatice (Ina)
• zmee şi concert, cort şi mare (Cristi)

• ţânţari şi multă mâncare cu peşte (Shobo)
• am pus cortul şi am intrat în mare (Alexa)
• era foarte cald şi îmi era sete :)) (Bodo)
• mult nisip ce intra în mâncare, marea mult mai sărată plus mâncarea instant de la Andrei gătită la pungă (Eu)
• impactul frontal cu singurul bolovan de pe fundul mării (Irina)
• derapaje necontrolate cu Mobra în nisip (Andrei, motociclistul grupului)

La Vadu îmi doream să ajung de câţiva ani dar nu s-a ivit ocazia şi nici eu nu m-am obosit să o creez. Până când un eveniment corporatist, o tabără educaţional – inspiraţională, nu prea bine primit de admiratorii acestui colţ de litoral, m-a dus acolo. Eram încă unul din mulţimea de invadatori. Numai că eu mă simţeam ca şi cum aş fi aparţinut acelui tărâm. Câteva ore până mi s-a urât de  sălbăticie şi privaţiuni. Comodă şi obişnuită cu invenţii ale lumii moderne la care nu sunt dispusă să renunţ prea uşor, apă caldă (dulce) şi curent electric, este clar că paradisul unei Lagune Albastre m-ar împinge spre o cruntă depresie atunci când şederea depăşeşte două zile. Şi să nu îmi ziceţi că m-aş obişnui că nu ţine.

Până la relatarea week-end-ului de neuitat petrecut pe acel picior de litoral, sperând că nu voi plictisi prea mult, îmi permit să delectez cititorii cu retrospectiva ultimilor veri petrecute la malul mării.

În fragedă pruncie lungul drum al zilei către noapte începea cu respectiva noapte în cap, îmbarcaţi cu căţel şi purcel în maşina familiei, o Dacie 1310 bleumarin. Ca să evităm căldura de peste zi plecam odată cu răsăritul. Aerul condiţionat nu apăruse încă, la mare cinste erau prosoapele din geam care ţineau şi ele cât puteau faţă astrului zilei dar prea puţin. Portocaliu şi mare ca o gogoaşă şi făcea apariţia după lanuri, combinele puturoase scoteau nasul dintre grâne, căscam de rupeam maxilarele şi nerăbdarea nu ne dădea pace. În jur de orele 11.00 debarcam în parcarea hotelului la care părinţii luaseră bilet cu mult timp înainte. Staţiunile frecventate erau Saturn, Jupiter, Neptun – glorii ale unor vremuri acum apuse, cu hoteluri perle ale litoralului mai înalte decât orice bloc din Adjud, cu camere curate şi bine întreţinute la care ajungeam cu liftul. Tare mult îmi plăcea să merg cu liftul. Nu am uitat şi nu cred că voi uita vreodată răsăritul pe care îl admiram de sus de la etajul nouă al hotelului Sirena din Saturn, primele clipe ale unui soare roşu ce ieşea din plăpumioară.

Admiterea la facultate mi-a adus cadou un sejur în Eforie Nord la Steaua de Mare, unul din cele patru hoteluri izolate de tot restul lumii, şi furtuni ce au ţinut toată perioada. De o singură zi de soare am avut parte, prima, binecuvântată fie ea. În rest dimineţile începeau urmărind “Teo şi Mircea Badea show” în vogă prin 1998  (nu erau prea multe canale la dispoziţie), spre prânz frecventam malul marii până degeram sau începea ploaia iar seara butonam de zor şi ascultam vântul ce scutura salciile si răpăielile ce băteau în geamuri. N-au lipsit nici vizitele în scop comercial în Constanţa. Nu mă pregătisem cu multe haine groase… şi uite aşa a trecut săptămâna şi mi-am înnoit garderoba.

Primii ani de studenţie mi-au prezentat un altfel de Costineşti cu acelaşi obelisc, senzaţia de libertate la malul mării şi cazarea altfel – la gazde. Case de ţară răcoroase şi umede, cu găini şi alte pasareturi ce erau mult prea voioase dimineaţa când noi abia ajungeam înapoi din White Horse – un bar cu muzică rock şi lume bună. Tot din Costineştii studenţiei îmi aduc aminte o plimbare prin talcioc şi nişte ţigănci furioase că le-am deranjat marfa ce ne-au catalogat scăpaţi de la Topraisar. În vâltoarea evenimentelor, zapacita de debitul verbal al acelor persoane pe care nu vreau să le cataloghez în nici un fel că aş fi eu catalogată drept rasistă, am asociat acel Topraisar cu Alcatraz. Mult timp am trăit cu securea închisorii de maximă siguranţă deasupra capului.

Ultimii ani de facultate (2000) au adus în prim plan Vama Veche care nici atunci nu mai era ce-a fost şi acum în 2015 clar nu mai e ce-a fost nici măcar în 2000. Pe vremea mea, maică, erau gazde primitoare cu camere mici în căsuţe de chirpici şi cabine de duş ce aveau uşi din perdea şi apă caldă doar în zilele însorite. Erau nopţi la cort pe plajă când adormeam ascultând valurile printre acordurile de La Roata, La Piraţi era la începuturi şi mult mai igienizat chiar dacă avea o singură budă, a fost primul Liberty Parade şi o coadă de maşini până la jumătatea distanţei dintre Vamă şi 2 Mai, era praf şi gropi şi drumuri de ţară inclusiv pi shentru, nu erau shaorme, hot dogi şi alte minuturi dar erau multe clătite. Am prins vremuri în care se mânca bine La Nespălatu (aka Mitocanu) şi La Corsaru, Bolero-ul îl ascultam la Stuf dimineaţa iar seara aveai acelaşi playlist ca şi în 2015 Încă nu mă deranjează în repetitivitatea lui ci mă face să mă întorc nostalgică în timp.

Cu înaintarea în vârstă şi aplicând principiul Vama nu mai e ce-a fost m-am îndreptat către litoralul grecesc, Thassos şi Lefkada. Nu mă leagă atât de multe amintiri ca de obeliscul din Costineşti sau de stâlpul de la Stuf dar sigur mi-au făcut oferte pe care nu le-am putut refuza.

Revenind la Vadu. Până la destinaţie ne-am zăpăcit puţin la intrarea în Năvodari dar am dovedit greaua încercare. Năvodari, oraşul fanteziilor mele copilăreşti din copilărie, loc în care mulţi dintre colegii mei se duceau în tabără, loc la care am tânjit cu mult jind deoarece am nimerit numa’ la zone montane – Sărata Monteoru, Poiana Pinului, Timişul de Jos. Cafeaua am servit-o central la un fast food ce împrăştia valuri valuri arome de prăjeală, unul dintre puţinele localuri deschise la acea oră matinală. Cât căutam locaţia selectă am pozat din toate unghiurile fântâna corabie şi al ei pescar muşchiulos ce trăgea de plasă.

Vadu, un sat situat la aproximativ 15 km de şosea asfaltată, îngustă şi peticită, distanţă de Năvodari. Vadu, un sat prin care am trecut ca vântul şi cu gândul la mare. Maşinile au fost lăsate într-o parcare pe dreapta de unde începea drumul ţară. Fuseseră tot felu de presupuneri, dacă se poate ajunge pe acel drum până la plajă în siguranţă pentru automobilul din dotare şi dat fiind răspunsurile incerte s-a optat pentru varianta ofertată de organizatorii evenimentului. Un trenuleţ cu faţă veselă şi două vagoane.

Unul din vagoane l-am umplut cu numeroase bagaje şi cu stimabilul nostru fizic strecurat cu chiu cu vai printre corturi, izoprene, genti frigorifice, rucsacuri, saci de dormit, plase de rafie pline cu conserve şi altele. Trocariciul ne-a legănat, aproape pe 3 roţi în unele porţiuni funcţie de şanţurile din “carosabil”, 3 km şerpuind secetos printre bălţi pline de broaşte ridicând un norişor de praf în urmă. Drumul era străjuit de iarbă înaltă şi înflorată populată de păsăret specific zonei.

Descinderea s-a efectuat după 30 minute în faţa intrării unei locaţii pe care mai apoi am identificat-o ca fiind singura sursă de mâncare şi băutură din acel colţişor de rai. De obicei singura. În acel week-end fiind festivalul se instalaseră şi alte izvoare de “fericire” gastronomică. O armată colorată de zmeie plutea deasupra noastră aducându-ne aminte că vedeam un altfel de Vadu, un concept cu workshop-uri şi o stare de zen asistată.

Am înhăţat cu toate mâinile de la purtător bagajele şi am ajuns pe plajă mai mult târându-ne pe o potecă neprietenoasă, printre ierburi înalte şi mărăcini şi apoi prin nisip necernut, plin de scoici şi fierbinte. Călcam ca pe cărbuni încinşi. Marea calmă, fără valuri, ne îmbia către ea. Vântul adia nervos amestecându-i briza cu rafale de aer fiebinte.

Câteva negocieri au decis locul de amplasare al taberei de bază, să fie mai la mijloc că aşa doreşte majoritatea. Nu prea aproape de civilizaţie dar nici prea departe ca să nu ne simţim pierduţi. Înainte de a da o mână de ajutor la asamblarea cortului (de fapt încercam să mă eschivez) am optat pentru o scurtă băiţă. Care s-a dovedit a fi mai lungă pentru că înaintarea spre adâncuri se face pe o distanţă atât de mare încât n-ai nevoie de acomodare cu apa mării. Apă parcă mult mai sărată decât în alte staţiuni de pe litoralul românesc şi cu siguranţă mult mai azurie. Trădare trădare dar până să ştie şi cei de pe mal ce faci, aşa că pe repede înainte m-am întors la spartul târgului cât să dau o mână de ajutor.

Restul zilei s-a petrecut la început în căutarea umbrei întâi prin improvizarea unui adăpost din beţe de trekking şi cearşaf. Special adusesem singurul băţ mai ieftin pe care îl aveam că doamne fereşte să îmi dispară black diamond-ul pe plajă la Vadu. Aşa cum viaţa bate filmul aşa şi adăpostul nostru a bătut fâlfâind toate încercările reuşite de parasolare. L-am abandonat în jumătate de oră în favoarea mării. Şi bine a mai fost.

Când soarele a încins prea tare atmosfera ne-am retras la Vadu Pescarilor unde meniul cu specific m-a încântat maxim, cartofii la cuptor fiind singura opţiune pentru un iubitor de produse cu înotătoare aşa cum sunt eu. Un lucru bun este că am mâncat puţin tot sejurul, binecuvântare pentru siluetă. Cea mai tare experienţă a fost la toaletă când am vrut să îmi clătesc faţa şi la robinet curgea o apă caldă şi mult mai sărată decât ce experimentasem în bazinele de la Sărata Monteoru chiar.

După masă şi răsplată, o altă tură de îmbăieri a urmat. Simţi când marea în mărinimia ei te lasă să i te bucuri de valuri. Aşa a fost acea zi în care ne-am bucurat de mărinimia domniei sale până după apus, abia ne-am îndurat să îi ieşim din valuri. Mai puţin pentru unul dintre noi, prea încrâncenat în dorinţe, care s-a liniştit dându-se cu capul probabil de unul din puţinii bolovani aflaţi pe fundul mării în acea zonă. Încrâncenarea a fost mare din ambele părţi că la sfârşit marea era agitată şi pe faţa celuilat combatant se scurgea sângele şiroaie şi un cucui împungea stratosfera.

Odată cu venirea serii şi-au făcut apariţia ţânţarii şi foamea, unii mai înţepători decât ceilalit. Mai mulţi ţânţari pe metru pătrat n-am întâlnit până acum iar în Deltă nu am fost în plin sezon ca să am grad de comparaţie. Autan-ul spulbera din toate părţile dar nu cu mult efect, probabil ţânţărimea a căpătat de-a lungul timpului imunitate. Foamea a fost anesteziată cu mâncare instant, liofilizată, numai bună pentru ture la mare altitudine unde rucsacul trebuie să fie pe cât de uşor pe atât de plin cu belşug.

Ziua trebuia să se încheie cu concertele formaţiilor Moonlight Breakfast, Robin and the Backstabbers şi Mara dar n-a fost să fie. Un eveniment nefericit a amânat prestaţia cu aproximativ trei ore iar la sfârşit nu cred că au mai cântat toţi artiştii. Oricum nu mai era nimeni pe poziţii, se depăşise cu mult ora de culcare şi pe mine cel puţin nu mă atrăgeau protagoniştii. Nu se încadrează în stilurile muzicale pe care le agreez. Am petrecut în dulcele stil clasic, jucând un “Bang”, cel mai iubit boardgame din gaşcă, la terasa amenajată special pentru eveniment.

După nenumărate jocuri cu mic cu mare, şerifi, răufăcători, renegaţi şi vici, am revenit la corturi luptându-ne toţi pentru unu şi unu pentru toţi cu armate de ţânţari. I-am dovedit dar tot ne-au ciuruit pe ici pe colo prin locurile neacoperite sau acoperite cu textile prea subţiri. Visele ne-au fost dulci în sunetul valurilor, una dintre cele mai frumoase nopţi petrecute la malul mării. Şi în Vamă am campat de multe ori pe plajă dar muzica şi zgomotul de fond acopereau aproape complet zgomotul celei pentru care de fapt eram acolo… cu zgomot din genuni vorbeşte marea…

Şi a vorbit din genuni până dis de dimineaţă când reveria s-a copt până la incendiar. Vrând nevrând am ieşit din cort în căutarea umbrei. Şi umbra nema. Aragazul portabil şi-a făcut datoria scoţând două oale pline ochi de cafea timp în care am prestat o baie matinală în apă călduţă şi clară, cu valuri mici ce te masau insesizabil. Mic dejunul a fost îngrozitor. Carne conservată cu caşcaval şi pâine feliată. Toate crocante graţie nisipului fin zburat de vânt. Crănţăneau dinţii mai dihai dacă ronţăiam fier. Şi acum mă doare gâtul la gândul granulelor înghiţite. Nemulţumiţi şi în continuare înfometaţi am mai zăcut pe plajă şi în apă până când stomacul a învins cerându-şi birul la Vadu Pescarilor. Un prânz constând în aceeaşi cartofi delicioşi mi-a fost rezervat.

Ne-am întors la civilizaţie cu trenuleţul de ora 13.00, veseli, săraţi şi mult zdruncinaţi. A fost un week-end fain, altfel decât orice altă ieşire la mare. M-aş mai întoarce dar nu mai mult de o zi. Comuniunea om natură e frumoasă, dar sigur nu e pentru mine Laguna Albastră style.

Pe sfârşit vă dezvălui câteva “Tips and tricks” de la un connoisseur. Să nu ziceţi că vă las baltă la greu.

• Autan-ul este salvarea. Fraţii lui cei mai buni sunt pantalonii lungi şi bluzele cu manceca lungă. Eventual un sac etanş cu şa(p)se găuri. Două găuri necesare picioarelor în vederea deplasării, două necesare mâinilor în vederea apucării diverselor, două necesare vederii iar pe ochi ceva ochelari etanşi de schi. A şa(p)sea e dedicată necesităţilor, ca să mă exprim plastic.
• Sacul de dormit face legea, noaptea e răcorică, e nevoie de el şi de toate cele necesare unei înnoptări în natură. În primul rând cort, apoi lanterna frontală, izoprenul sau salteaua pneumatică, primus şi butelie. Butelia neapărat încărcată, că altfel o să vi se lungească gâtul aşteptând cafeaua turcească de peste mări şi ţări, de la Stanbul.
• Cremă de soare musai, că bate rău maestrul şi umbră nu prea se găseşte
• Apropos de umbră dacă îţi doreşti aşa ceva ai nevoie de umbrelă de soare sau de un apărător din acela de la supermarket sau de un parasolar – paravan dintr-un băț telescopic și o bucată de pânză de 4 metri pătrați. Ultima soluţie este pentru cei cu adevărat înzestraţi cu talent şi pricepere altfel riscaţi să ajungeţi ca noi.
• Mâncare ca pentru drumeţii, cea instant este recomandată. Bineînţeles primus (deja menţionat în primul paragraf) şi beţe de chibrit. Că degeaba ai butelia şi instalaţia dacă nu ai sursa focului sau un prieten fumător. Sau poţi să freci bine două surcele, poate poate.
• Apă plată multă. Şi pentru băut şi pentru mâncat. Iar dacă vrei să faci duş cu apă dulce mai căra câţiva litri în plus.
• Şi nu în ultimul rând sau poate cea mai importantă, geanta frigorifică. Şi nu una, ci cât mai multe. Pline cu lichide bineînţeles.

Şi atunci când vă va fi mai greu să vă fie cum mi-a fost mie în acest week-end. Am zis.