Viena a fost unul dintre primele oraşe europene în care mi-am dorit să ajung după ce m-am uitat la o fotografie care înfăţişa Hundertwasser Haus. Mi-am ales-o cadou de la Alexandra la sfârşitul ieşirii în care ne-a prezentat un “Honeymoon cu a(l)titudine”.
Deşi dorinţa era veche decizia a venit inopinant. O prietenă bună urma să lucreze 3 luni în Bratislava şi normal că era frumos să îi facem o vizită. Iar ca să ajungi în Bratislava cel mai simplu şi scurt drum e cu avionul până la Viena. Restul aventurii s-a legat de la sine.
The time is always right for a Schintzel
Odată aterizaţi am urmat întru totul sfaturile din Jurnalul Alinuţei. La ieşirea de la sosiri pe stânga sau pe dreapta, nu mai îmi aduc aminte şi oricum cred că am văzut ghişee în ambele părţi, se află birourile de informaţii pentru turişti. Le vezi până la urmă că au un “i” măreţ în dreptul lor şi până şi orbul a nimerit Brăila. De acolo am achiziţionat pentru fiecare:
- un Vienna Card pentru 3 zile în valoare de 29 euro care include pe lângă abonament la transportul în comun valabil 72 de ore din momentul în care ai compostat şi varii reduceri la muzee, magazine, restaurante, baruri, cafenele şi localuri etc. Şi pe acesta l-a descris bine Jurnalul aşa că vă invit să îl lecturaţi :).
- un bilet supliment pentru transportul de la aeroport în oraş (1.8 euro / bilet) cu Trenul Urban Rapid S7 (Schnellbahn / Vienna S-Bahn) deoarece Vienna Card nu acoperă şi ruta de la Aeroport. În afară de S-Bahn 7 sunt şi alte modalităţi de deplasare spre oraş dar sunt descrise mult prea bine în acelaşi Jurnal ca să mai adaug eu ceva.
Trenul Urban Rapid S7 – Wilkommen an Bord
Metroul din Viena este uşor de intuit, nu ai cum să te rătăceşti. Trenurile vin cu precizie nemţească, la ora afişată, lucru greu de crezut pentru o persoană care atunci când ajunge în staţia tramvaiului 40 îşi face o cruce mare înainte să se pună pe aşteptat pe principiul “Hai că poate vine şi azi…”.
Ne-am cazat în zona Prater la hotelul Kunsthof, găsit pe booking cu câteva luni înainte, cazare cu mic dejun inclus. Agreez acest tip de cazare deoarece mă mobilizează să mă trezesc dimineaţa. E totul pregătit – doar trebuie să savurez cafeaua, să mănânc ceva şi să o iau din loc deoarece sunt multe de văzut şi niciodată în călătorii ziua nu e suficient de lungă. Hotelul m-a cucerit din primă cu curtea interioară plină de verdeaţă, unde puteai să serveşti micul dejun dacă prindeai loc că era bătaie pe locurile din curte.
Curtea interioara de la Kunsthof Hotel
Noi am stat la etajul unu, cele două geamuri din stânga imaginii
După ce am făcut cunoştinţă cu camera şi ne-am lăsat bagajele, rupţi de foame şi dornici de hidratare am plecat direct spre parcul Prater, mai exact la berăria restaurant Schweizerhaus. Nota 4,2 din aproximativ 4.500 de recenzii pe google maps o recomandau.
Prater este cel mai mare parc vienez, una dintre atracţiile turistice de top din orice ghid dedicat capitalei Austriei. Odinioară parcul era rezervat nobilimii ca teren de vânătoare dar a fost redeschis publicului în 1766 de către împăratul Joseph II. Imaginea reprezentativă este Riesenrad, una dintre cele mai mari şi mai vechi roţi Ferris din lume. A fost pusă în funcţiune în 1897 şi are o înălţime de 65 metri oferind privelişte faine – aşa am înţeles. Eu nu am reuşit să urc în ea deoarece mi-a fost ori prea lene, ori prea foame, ori deja urcasem deja la câteva înălţimi şi nu mă mai atrăgea. În afară de roată simbol parcul oferă multiple posibilităţi de distracţie. Maşinării nebune care ori te urcă la cer în câteva secunde, ori te lasă să simţi experienţa coborâtului în gol, ori te învârt până ameţeşti şi de jur împrejur dar şi peste cap, leagăne suspendate la zeci de metri, roller coaster etc de toate găseşti. Bineînţeles că nu m-am dat în niciuna deoarece instinctul de conservare nu mă lasă dar cei cărora le place adrenalina au ce să facă aici. M-a impresionat cu frisoane Black Mamba, o chestiune care zbuciuma şi rotea nefericitul cutezător în atâtea feluri încât cred că la sfârşit cobora alt om, cu o viziune schimbată asupra vieţii. Căutaţi pe Youtube Black Mamba Prater Wien şi vă veţi lămuri.
Riesenrad
Revenind la mâncătoria noastră, citisem puţin pe net înainte despre Schweizerhaus. Ştiam că este o berărie cu renume, destul de veche. Ulterior i-am citit în amănunt istoria şi am constatat că e mai veche decât credeam, numele The “Swiss Hut” fiind menţionat prima dată în anul 1766. Din istoria mai recentă în 1920 Karl Kolarik, tatăl actualilor proprietari, a preluat restaurantul Schweizerhaus cu ajutorul părinților săi. În 1926 în timpul unei călătorii în Boemia Karl a “descoperit” berea originală Budweiser Budvar. El a cumpărat în mod spontan un camion întreg de Budweiser și l-a adus la Viena, unde berea a avut o cerere foarte mare. Restaurantul a fost distrus în întregime în timpul războiului dar a fost reconstruit după 1947. Într-un vagon gigant vechi și o colibă mică din lemn Karl și Else Kolarik au început reconstruirea Schweizerhaus. În 2004 vienezii au ales Schweizerhaus ca locul lor preferat din oraș. E chiar frumoasă povestea acestui loc, dacă sunteţi interesaţi de mai multe detalii puteţi intra pe site-ul restaurantului.
Introducerea fiind făcută să vă povestesc şi de ce m-a impresionat Schweizerhaus ca să merite aceste cuvinte frumoase. Cu toate că terasa e imensă majoritatea meselor erau luate. Am găsit una lungă aproape de bar, cu vedere la dozatoarele din care se turna la foc continuu berea. Masa am împărţit-o cu doi indieni care s-au aşezat în cealaltă margine iar la cea de lângă noi s-a aşezat cam în acelaşi timp un cuplu autohton cred. Toţi 6 păream răbdători dar ochii ni se roteau ca morişca după un chelner care să ne servească cu ceva, orice. Am tot aşteptat până Bodo a văzut unul căruia i-a făcut semn să ne ia şi nouă comandă. Răspunsul a fost scurt: “Nein, Kollegen”. Ne punem iar pe aşteptat, zărim alt chelner, îl atacăm pe acela. Răspunsul acelaşi “Nein, Kollegen”.
Care e mai Colegăn şi unde e?
După 10-15 minute de aşteptare îşi face apariţia un domn în vârstă, probabil angajat încă de la înfiinţarea berăriei (evident exagerez), înalt, cu ditamai burta şi care îşi târâia un picior. Se uită la noi de departe şi arată cu degetul arătător spre fiecare:
- Zwei Biere? către indieni
- Zwei Biere? către noi
- Zwei Biere? către ceilalţi doi însetaţi
Nu reuşim să spunem nici Da, nici Nu că se întoarce spre bar, înşfacă 3 halbe într-o mână 3 în cealaltă şi vine legănându-se cu sprijin pe piciorul bun către noi. Spuma fină a Budweiser-ului se legăna şi ea în halbe sărind câteodată pe burta lui Colegăn, câteodată pe jos. Nu părea că îl deranjează, de fapt nu cred că remarca. Ajuns la masă trânteşte halbele pentru un efect teatral de încheiere spuma fină zburând prin aer şi aşezându-se încetişor pe masă pe lângă halbe. Bravo Colegăn pentru ritualul de servire de neuitat. Le-am dat cinci steluţe review pe maps, review la care mi-au mulţumit politicos în gingaşa lor limbă.
Sehr geehrte Frau Balbarau ! Herzlichen Dank für Ihre tolle Bewertung! Hoffentlich dürfen wir Sie bald wieder bei uns begrüßen! Viele liebe Grüße aus dem Schweizerhaus.
Până la sfârşitul serii am încercat să dăm de Colegăn şi pentru alte comezi. Ne-am încununat de succes doar atunci când dorea dumnealui să îşi facă apariţia, în rest ne agitam degeaba. Până şi pentru notă ne-am chinuit ca Sisifii. Am reuşit să luăm şi de mâncare, eu un şniţel că doar şi pentru această atracţie turistică am venit la Viena iar Bodo ceva cârnaţi cu cartofi prăjiţi (Bratwurstel). Şniţelul a fost bun, nu zic nu, dar de fapt bunăciunea a fost salata de cartofi. Pe toată durata sejurului am mai încercat câteva porţii de şniţel cu salata aferentă şi pot spune că cea mai bună parte de la şniţel e salata de cartofi, mănânci şi plângi… mănânci. Plângi din cauza preţului, un şniţel de vită cu tot cu garnitură ajunge pe la 15-20 de euro. Ieftineanu. Vă las acum deoarece somnul a venit repede. Cred că am adormit înainte să aşez capul pe pernă dacă nu chiar înainte de a intra pe uşa camerei.
Bratwurstel
Wiener Schnitzel
Riesenrad
