Once a year go someplace you’ve never been before

Once a year go someplace you’ve never been before. Aşa grăit-a Dalai Lama şi cine sunt eu să nu mă supun zicerii lui. Doar am reinterpretat-o. În loc de un an am încercat să fie o lună, vorba cântecului. Am zis odată pe lună…să ducem o viaţă bună! Once a month go someplace you’ve never been before. Adică să merg într-un loc în care nu am mai fost sau să fac ceva ce nu am mai făcut vreodată. A ieşit precum urmează în 2017:

Ianuarie a fost fix pe gustul meu cu zăpadă şi zile geroase, nici nu aş putea să îmi doresc mai mult de atât în materie de vreme. Să tot fie Hygge cu zăpadă ca în acea zi de 6 ianuarie în care omătul m-a ţinut departe de comuna Pantelimon. Printre altele se făcea că e vineri după amiază, că ninge cu fulgi graşi şi că servesc vin fiert (după program) în parcul IOR.

Hygge cu vin fiert

Derdeluş

Noutatea lunii ianuarie a fost excursia în ţinutul secuiesc, la Gheorgheni şi Ciumani, excursie care mi-a şi dat ideea de a ridica zicala lui Dalai Lama la un alt standard. Scriam pe 24 februarie 2017 în povestea Gheorgheniului: Eram într-un restaurant prost încălzit aşteptam gulaşul în timp ce bâţâiam picioarele ca să menţin temperatura constantă a membrelor inferioare când am constatat că prima lună din an mi-a adus o călătorie într-un loc în care nu am mai fost. Cum ar fi ca în fiecare lună din 2017 să îmi reuşească o astfel de călătorie, într-un loc în care nu am mai fost? Bineînţeles că nu aş fi luat iniţiativa dacă nu aveam planul deja aranjat pentru următoarele două luni.

Februarie şi martie au fost despre Lisabona şi Porto, cu azulejos, tramvaiul 28, vânt nervos, camere reci şi calorifere electrice, pasteis de nata, tramvaiul 28, regretul că nu am fost la o seară de Fado dar şi promisiunea că mă voi întoarce pentru ea, bacalhau dezhidratat urât mirositor, Sintra, Francesinha şi vinul de Porto.

Bacalhau – cod pe româneşte

Tramvaiul 28, Lisabona

Pasteis

Vin de Porto

Sintra, Palacio da Pena

Tot în februarie şi martie am avut provocarea foto de 30 de zile, minus una sau două în care am uitat să pozez. A ieşit frumos provocarea, ar trebui să o repet.

Luna lui Prier a început pe două roţi în Pădurea Băneasa fix aşa cum trebuie să înceapă un sezon de biciclism pentru amatori, îmbietor să crezi că totul e numa’ lapte şi miere, cu floricele şi fără diferenţe de nivel. Al doilea week-end m-a purtat înapoi în tărâmul Craiesii zăpezii la poalele Bucegilor iar sejurul în Praga a fost fix aşa cum trebuie să înceapă sezonul pentru un iubitor de bere. Nu mă bate mamă, nu mi-am putut abţine această afimatie… până la urmă Cehia e patria berii, cine aş fi eu să mă împotrivesc. Trăiască Praga că e savuroasă şi spumoasă iar Podul Bridge (Charles Bridge) e cel mai fain.

De 1 aprilie prin pădurea Băneasa cu bicicleta

Charles Bridge

John Lennon Wall

Pilsner Urquell, the world’s first pilsner & Pretzel

Din păcate în luna mai în afară de prima zi (1 mai muncitoresc) în care am urcat câteva trepte până la Cetatea Poenari nu am făcut nimic deosebit. Pauza se explică poate şi pentru că în industria berii în care lucrez sezonul e la început, furnalul pompează maxim şi e momentul să dăm două sute la sută. Nu sunt cel mai muncitor şi destoinic angajat dar recunosc că sunt faine provocările câteodată.

Spre Cetatea Poenari. Aburul ridicat după ploaie făcea să te simţi ca în pădurea misterioasă

Cheile Argeşului văzute de la înălţimea Cetăţii Poenari

Iunie a venit cu excursii pe potecile Retezatului Mic (Piatra Iorgovanului era de mult pe lista de dorinţe) şi Retezatului Mare (Cabana Buta), o vizită de lucru în Craiova, încheindu-se cu un city-break mult aşteptat în Timişoara. Tot în iunie am mers şi în Vama Veche, cred că devine tradiţie Vama de iunie, unde m-am bucurat de roşul intens al macilor şi de efectele fitoplanctonului. 

Vedre către Retezatul Mare de pe Piatra Iorgovanului

Cheile Scorotei

Cabana Buta

Vama de iunie

Craiova Centrul Vechi

Coperta e gata. Urmează albumul 🙂

Timişoara

În Iulie am întreprins una dintre acele excursii cu bicicleta în care clipele de neuitat încheiate invariabil cu întrebarea Ce caut eu în viaţa mea? au fost nenumărate, asaltul Transfăgăraşanului cuprinzând cele mai multe dintre ele. Zicerea lui Toma Caragiu din Operaţiunea Monstru e sfântă şi îi mulţumesc cu această ocazie prietenului Cristi că mi-a adus-o aminte deoarece s-a potrivit de minune cu excursia devenind sloganul acesteia: “Vezi, asta nu înţelegeţi voi, generaţia mai tânără… Fără mişcare, fără sport… scleroză”.

Să te întorci înapoi nu ai unde

Înainte să mergi ţi-a rămas.

Alte realizări caniculare din minivacanţa făgărăşeană: în sfârşit am ajuns la Cascada Bâlea, am străbătut Viştişoara şi mi-a plăcut, tura la Cabana Valea Sâmbetei mi-a adus aminte de copilărie, cei 5 kilometri pe coclaurii dintre Staţiunea Climaterică Sâmbăta şi Lisa în care am avut parte de adrenalină şi de o privelişte de neuitat. 

din Victoria spre Viştişoara

Bye Bye sCârţişoara! 🙂

Cabana Valea Sâmbetei

Cu Făgăraşii în spate, greaua povară a întoarcerii

Startul lui August a fost în forţă, m-a luat pe sus cu elicopterul survolând litoralul de la Mamaia până la Gura Portiţei. Apoi m-a dus pe drumuri noi în munţi cunoscuţi, în Munţii Latoritei din Curmătura Vidruţei spre Strategic. S-a încheiat dramatic cu aceeaşi întrebare Ce caut eu în viaţa mea? în timp ce împingeam la bicicletă în La Vuelta de Mizil. 

Drumul Strategic şi Lacul Vidra

La Vuelta de Mizil. Urcarea de la Năeni a fost cea în care mă vedeam întruchiparea lui Sisif pe pământ. 

Ce caut eu în viaţa mea?

Ultima sutime din suta de metri a lui Septembrie s-a materializat într-o miniexcursie la Focul Viu de la Lopătari şi un sentiment de Hygge care mă determină să caut cât de repede bilet de avion către Danemarca ca să înţeleg cum stă mai bine treaba cu fericirea scandinavă. 

Octombrie a fost despre bulbuci la Vulcanii Noroioşi şi o toamnă ca-n tablouri la Varşovia cu pierogi, clădiri de birouri fotogenice şi o Casă Scânteii mult mai mare decât a noastră.

Vulcanii Noroioşi

Selenar

Octombrie cu Boss

Murăturile vestite de la restaurantul Podwale din Varşovia. Pe mine nu m-au impresionat.

Hale Mirowskie, un fel de Obor varşovian

Pierogi, una dintre mâncărurile tradiţionale poloneze

Sirena, apărătoarea Varşoviei

Priveşte, toamnă!

Noiembrie din păcate nu a adus ceva nou dar din fericire a adus o tură prin pădurea misterioasă la aceeaşi frumoasă Curmătura.

Paznic la Curmătura

Ca în filmele cu Fantomas 🙂

Black diamonds

Decembrie a început pe potecile Hășmașului către Piatra Singuratică. Tare mult mi-am dorit să ajung acolo să vadă şi ochii mei frumuseţe de bolovan. N-a fost să fie, a fost ceaţă. Nu-i problemă I’ll be back.

Frişcă şi căpşuni 🙂

Am fost cuminte şi mama mi-a trimis o tartă cu mere numai pentru mine. Bunăciune. 

Închei cu gânduri bune, retrospectiva confirmându-mi faptul că 2017 a fost un an tare frumos pentru mine aşa cum sper că a fost şi al vostru. Vă las cu bine şi… La mulţi ani mie! că tot e ziua mea de naştere în curând, ca în fiecare an de altfel.