Cabana Suru, mii de metri cubi de apa si raspunsuri la intrebari existentiale

“Ce bine că pământul

se-nvârte lin mereu

şi nu se varsă apă,

şi-n hău n-alunec eu”

fagaras-cabana-suru-01

Evenimentele contradictorii pe care le-am trăit în ultima perioadă (nu ştiu dacă s-au terminat sau doar au luat o pauză pascală) m-au determinat să aleg o tură anume într-un loc anume cu oameni anume. Aveam chef de socializare dar nu cu oameni care-mi ştiu problemele, păsurile sau fericirile aşa că un week-end cu 11 muntomani pe care nu îi cunoşteam suna fantastic, mai ales că urma să urcăm în Făgăraş la Cabana Suru şi poate şi mai sus până în Şaua Surului (2113m) sau chiar Vârful Suru (2283m) dacă ţineau timpul şi vremea cu noi. Pentru cine se-ntreabă nu, nu mi-e frică să plec pe munte cu oameni de munte chiar dacă nu-i cunosc dinainte.

Trezirea s-a-ntâmplat cu noaptea-n cap, pe la 4 şi ceva. În timp ce-mi levitam fizicul adormit când în bucătărie, când în baie, când în cameră încercând să uit poziţionarea patului deşi foarte bine aş fi dormit şi pe covor sau în cadă mă gândeam: “dacă ar trebui să mă trezesc pentru orice altceva decât munte sunt sigură că ora aceasta n-aş accepta-o nici cu ordinul procuraturii dar…”

Prima zi: Sebeşu de Sus (457m) – Muchia Moaşei – Cabana Suru (1450m),Triunghi roşu.

A doua zi: Cabana Suru – Cascadele Sebeşului – Valea Moaşa Sebeşului – Sebeşu de Sus, Punct roşu

Patru dintre noi ne-am întâlnit la staţia de metrou Petrache Poenaru (pe numele de fată mare Semănătoarea, între 1979 și 2009). În formula completă ne-am adunat la ieşirea sudică a Sebeşului de Sus la podul peste râul Moaşa Sebeşului unde se lasă şi maşinile. Unii veniseră cu trenul din Braşov, Făgăraş, Săcele până în Haltă Sebeş–Olt şi apoi per pedes încă 5km alţii cu maşina din partea Mediasului. 11 persoane – gaşca  pestriţă. Facem cunoştinţă şi purcedem. De la pod se ramifică cele 2 trasee: unul continuă pe Valea Moaşa către cascadele Moaşa Sebeşului şi apoi spre Cabană Suru; celălalt urcă Dealul Plăieţu şi apoi urmează muchia Moaşei către Cabana Suru. Al nostru e cel care urcă.

Cucerirea culmii Plăieţului se face prin pădurea deasă pe o potecă bine definită, şerpuindă. Deocamdată avem de-a face cu foioase înalte şi maiestuoase. Rareori pauzele dintre copaci lasă ochilor avizi privelişti mult aşteptate, vârfuri încă albe şi văi maronii pe care zăpada se topeşte încet. Frunzele toamnei trecute foşnesc sub tălpi. Soarele se furişează fierbinte, viperin, printre trunchiurile verzi. E cald şi eu prea îmbrăcată. Lepăd din echipament precum ceapa foile înainte de tocător. În poiana de sub Vârful La Comandă (1059m) ultima foaie se agaţă de rucsac.

fagaras-cabana-suru-02

Podul peste Moaşa Sebeşului

fagaras-cabana-suru-03

fagaras-cabana-suru-04

fagaras-cabana-suru-05

fagaras-cabana-suru-06

Umbre, lumini si carpatisti

Nu foarte greu se cern grupuleţele. În faţă sunt cei lungi de pas şi scumpi la vorbă. Mijlocul e la capitolul pălăvrăgeala sportivă, vorbesc şi merg în acelaşi timp. Spatele în schimb joacă în altă ligă, cea a voii bune, cu o bună separaţie între cele două activităţi vorbit şi mers. Pauzele lungi şi dese cheia marilor succese. Pentru început nu-mi găsesc grupul în care să mă integrez, prefer să merg între două cete sau chiar la urmă. În plus pauza de o lună jumătate la mersul pe munte, zilele şi nopţile grele petrecute la serviciu şi noaptea pe care nu prea o dormisem se simţea în picioare şi auzea în gafaituri.

Regruparea se face în Curmătura La Cărarea Florii (1005m), loc de intersecţie cu traseul de legătură cu Poiana Florilor şi Moaşa Avrigului. Începusem să simţim luarea în altitudine aşa că pauza era mai mult decât necesară. Câţiva dintre noi se hidratează cu suc de mesteacăn direct de la sursă. Alţii se mulţumesc cu porţii imense de voioşie. Toată lumea e mulţumită şi pregătită pentru ce urmează, câteva pante consistente să simţim că suntem la munte nu aiurea pe dealuri. Sesiunile de urcuş sunt întrerupte de porţiuni, câteodată cam accidentate pentru gustul meu, parcurse pe curba de nivel. Pe una din aceste porţiuni îl prind din urmă pe Vlad. Începuse să îmi fie urât de atâta singurătate aşa că pentru partea finală practicăm singurătatea în doi. Pe măsură ce înaintăm aerul e mai rece şi miroase a cetină. Movul brânduşelor cucerise o mică poieniţă alternând cu albul peticelor de zăpadă şi maroniul reavăn al pământului. Încă nişte opintiri şi dăm în poiană unde se găseşte Cabana Suru, la altitudinea de 1450m. Plecasem de trei ore şi zece minute, timp bun chiar dacă mi s-a părut că m-am mişcat cam greu.

fagaras-cabana-suru-07

Porţiune puţin accidentată pe Muchia Moaşei

fagaras-cabana-suru-08

fagaras-cabana-suru-22

Ruinele Cabanei Suru, arsă în incendiu în decembrie 1996.

fagaras-cabana-suru-23

Noua cabană Suru, poartă de intrare în Creasta Munţilor Făgăraş

Atingerea unui punct important pe ordinea de zi ne bucură nespus mai mult pentru pauză care urmează. Servim gustările din rucsac, ne instalăm în cameră, socializăm şi decidem să asediem Vârful Suru. Urcăm dincolo de cabană prin poiană, pe triunghi roşu. Burta plină şi lenea instaurată după o oră şi ceva de pauză mă fac să cred că eu cel puţin nu voi ajunge pe Suru, nu în acea zi. Nu prea găsim marcajul aşa că urcăm la ghici de-a dreptu’ prin pădurea deasă. Mii de crenguţe uscate se agaţă de noi, ne zgârie pe pielea lăsată liberă şi ne plesnesc când ne e lumea mai dragă.

Ieşim repede din pâlcul de pădure dar ce văd nu prea îmi place. Un urcuş abrupt pe Fruntea Moaşei mă poartă la Monumentul Salvamontistului şi în şaua Curmătura de sub Gorganu (1770m) unde decid să mă opresc. De acolo ar mai fi aproximativ două ore până în Şaua Surului şi încă o jumătate până pe vârf. Nu am cheful necesar să urc ştiind că sunt prea în urmă ca să ajung în timp util pe vârf şi trupa e prea în faţă ca să mă aştepte, ar pierde timp preţios. Ei să ajungă, îşi doresc mai mult.

E cald şi bine aşa că leneveala pe zăpadă la poze e singura opţiune viabilă. Admir panorama asupra Văii Oltului şi Podişului Transilvaniei, trag în multe cadre vârful Suru, căldarea Găvanului şi alte vârfuri, vârfuleţe, căldări şi căldăruşe.

fagaras-cabana-suru-10

Urcarea spre şaua Curmătura de sub Gorganu

fagaras-cabana-suru-11

In poiana largă din centru se află Cabana Suru si in poieniţa mai mică din stânga o stână (nu e vizibilă in poza aceasta)

fagaras-cabana-suru-09

Vf. Suru

fagaras-cabana-suru-12

Privire spre Şaua Apa Cumpănită şi Vârful Tătaru

fagaras-cabana-suru-13

Curmătura de sub Gorganu

fagaras-cabana-suru-14

Vârful Suru şi Monumentul Salvamontistului

fagaras-cabana-suru-15

Monumentul Salvamontistului ucis de avalanşă în Valea Găvanului, 18 martie 1980, în timpul unei operaţiuni de salvare

fagaras-cabana-suru-16

Vârful Suru (2283m)

fagaras-cabana-suru-17

Vârful şi Şaua Surului, Căldarea Găvanului

fagaras-cabana-suru-18

Curmătura de sub Gorganu

Mă plictisesc relativ repede (caracteristic) şi o iau la vale, mai mai să mă rostogolesc de câteva ori. Pâlcurile de iarbă răsăreau din zăpadă parcă în ciudă, punându-mi piedici când nu mă aşteptam. Mă testau, să vadă cât de ageră sunt şi dacă am învăţat cum se cade. E o artă să ştii să cazi fără să-ţi rupi oscioarele. Parcela de pădure o străbat ţeavă în câteva minute, zici că am terebentină la dos. Iuţeala este cauzată de frică pe care nu mi-o pot controla… încă. Dar mă tratez. Mă aştept ca fiecare copac să ascundă câte o lighioană rau-voitoare care mă va lua drept viitorul ospăţ că doar n-o vrea să îi ţin de urât. În ciuda temerilor sau tocmai datorită lor acele momente m-au ajutat mult. Mintea îmi prioritiza acţiunile viitoare, lua decizii, separa lucrurile importante de cele mai puţin precum apa de ulei sau Guinness-ul de Carlsberg în half&half, etc. Când am ajuns la cabană aproape că deţineam răspunsuri la toate întrebările omenirii.

Cum eram singura din grup întoarsă decid să explorez împrejurimile, să ascult iarba cum creşte şi florile cum se deschid şi să îl întreţin pe Nero, suavul rotweiller, căruia îi plăcea să joace un fel de semi aport. Recupera băţul dar nu ţi-l aducea, toate le aduna într-o grămăjoară lângă cabană. Probabil în câteva săptămâni puneam de-un foc de tabără mai mic.

fagaras-cabana-suru-20

Nero, The Rotweiller

fagaras-cabana-suru-19

fagaras-cabana-suru-21

Şi-of, că mi se spune ‘Ghiocelul salbatic’ Da’ de fapt mă cheamă Sandel
Şi cre’ că mor. Măi, Şandele, mamă dragă, mi-eşti simpatic
Da’ iubesc pe altu’ cu tractor.
(Fără Zahăr – Ghiocelul sălbatic)

fagaras-cabana-suru-24

fagaras-cabana-suru-25

Cabana pune la dispoziţie câteva jocuri de societate, să treacă timpul mai uşor

fagaras-cabana-suru-26

Curând apare la cabană gaşca veselă (cei din urmă vor fi cei dintâi… întorşi). Mai o vorbă, mai o tablă, mai un banc, trece timpul. Până la venirea serii ne adunăm toţi, se serveşte masa comandată dinainte la cabană şi se încinge un mim pe care îl ratez din cauză de somn. Din când în când visele îmi erau întrerupte de exclamaţiile celor de jos… E un citat? Scrie cineva ceva? Cu ce scrie? Cu peniţa? Cu pixul? Stiloul? Nuuuu? Atunci e ce scrie? O poezie? Ştiu… un basm…

Lunecând printre metafore, texte, paragrafe, epitete, citate, omonime, sinonime, paronime şi alte “nime” mirajul somnului mă cuprinde şi nu mă lasă din mreje până dimineaţa când e întrerupt violent, aproape dureros, de alarma unui telefon. Era doar 6, nici nu se luminase bine de ziuă. Mă foiesc în pat poate mai prind câteva clipe din somnul dulce al dimineţii dar n-am noroc. Blestematul cocoş electronic  îşi face de cap în fundul unui rucsac bătându-şi joc cu succes de timpanele mele sângerânde. Nici nu s-a găsit bine şi redus la tăcere că spaţiul ne-a fost invadat de aburii aromaţi ai cafelei pregătită de nea Fane dar şi de zgomotul unui clopoţel tip talangă pe care Alex avea grijă să îl legene de zor. Nu mai e rost de somn, asta-i clar.

Servim micul dejun din traistă sau de la cabană, strângem bagajele, mai bag o doză de cafea şi ura şi la gară, sau la maşini, funcţie de mijlocul de locomoţie. Dar mai întâi la vale, mult la vale. Mia aia de metri diferenţă de nivel pe care aproape că mi-am dat suflul în prima zi trebuia coborâtă. Vai de genunchi. Amin.

fagaras-cabana-suru-28

Fotoliul de la Suru şi-o carte…

fagaras-cabana-suru-27

Dimineaţa pe răcoare înainte de plecare

Punctul roşu pleacă din spatele cabanei, coteşte la dreapta şi coboară prin pădure într-o poiană măricică unde se afla şi stâna pe care o văzusem de sus în ziua precedentă în timp ce urcam spre Curmătura de sub Gorganu. Din poiană punctul preferă să o ia spre stânga într-o coborâre abruptă, blestemul genunchilor nevolnici, lăsaţi fără genunchiere. Noroc cu beţele de trekking, amortizează mult. La fel ca în prima zi grupul se separă, pe nesimţite. Rămân doar cu Toni care în mod normal ar merge mult mai repede decât mine dar acum bănui că îi face plăcere plimbarea la pas lejer. Are mai mult timp de admirat. În fond, de ce să ne grăbim la civilizaţie?

Descinderea se face ţopăind printre rădăcini groase, pe o potecă în multiple serpentine. Am putea lua-o şi de-a dreptul dar riscul de rostogolire până-n albia Sebeşului e mare. Din când în când în stânga, prin dantelăria pădurii, se întrezăreau cascade tumultoase, tone de apă ce părăseau înălţimile în căutarea libertăţii sărate a Mării Negre.

fagaras-cabana-suru-29

fagaras-cabana-suru-30

nu mă uit în urmă, nu trăiesc din amintiri… dar totuşi de acolo venim

fagaras-cabana-suru-32

si-ntr-acolo ne ducem

fagaras-cabana-suru-33

Cascadele Sebeşului se văd prin dantelăria pădurii

fagaras-cabana-suru-34

fagaras-cabana-suru-36

Mă uit în urmă (iar) şi declar: clar nu e de urcat pe partea asta!

Plecasem de o oră şi pierdusem mult din altitudine. Albia Sebeşului era foarte aproape, puţin mai aveam până ne împrospătam tenul în apa rece, cristalină. Visam la răcoarea udă, o simţeam aproape dar… cărarea a cotit-o dreapta urmând curba de nivel îndeaproape. Iar apa mult dorită săpase în peretele muntelui cu atâta perseverenţă încât în câteva minute era la zeci de metri mai jos decât noi. Semn că mai aveam până ajungeam la şes şi la spălatul pe faţă. Din când în când poteca cobora în hopuri dându-ne speranţe că vom ajunge la albie doar ca să ni le sfărâme câteva minute mai târziu.

fagaras-cabana-suru-37

La dreeeeeaaaapta!

fagaras-cabana-suru-38

“Clăbucăraia” Sebeşului

fagaras-cabana-suru-40

încă o privire în urmă

fagaras-cabana-suru-39

dar noi mergem înainte

fagaras-cabana-suru-41

Baba Cloanţa

fagaras-cabana-suru-42

trunchiuri cărate de viituri, forţa apei e impresionantă

fagaras-cabana-suru-44

fagaras-cabana-suru-45

Living on the edge

fagaras-cabana-suru-46

apa coboară pe trepte tocite

fagaras-cabana-suru-47

şampania să curgă valuri valuri

fagaras-cabana-suru-48

sau văluri, văluri … de borangic

fagaras-cabana-suru-50

mă mai uit puţin în urmă

fagaras-cabana-suru-49

dar tot mai bine-i înainte

… să ne revenim. Cum ziceam, romantismul nu-mi stă în fire. Miile de metri cubi de apă pe lângă că mi-au susurat duios în timpane, s-au aşternut în văluri de borangic sau eu mai ştiu ce-au mai făcut mi-au adus aminte de un simpatic cântecel din copilărie pe care vreau să vi-l împărtăşesc. Cântecul lui Oache, verzuliul broscoi din Maria Mirabela.

Ce bine că pământul

se-nvârte lin mereu

şi nu se varsă apă,

şi-n hău n-alunec eu,

C-a mai rămas un şipot,

ş-un lac e mai curat,

şi-l oglindeşte cerul, cerul, cerul

cu stele presărat

Ce bine e, ce bine, ce minunat

fagaras-cabana-suru-54

fagaras-cabana-suru-52

fagaras-cabana-suru-53

Ce bine e, ce bine, ce minunat … că am ajuns la forestier şi nu mai sunt decât câţiva kilometri până la maşini, vreo 4-5. Pe dreapta sunt câteva case particulare (tip pensiune) şi oameni care se relaxează în iarba cea verde. Noi ne vedem de praful forestierului nostru. Puţin mai jos de drum, la un izvor, un bătrânel umple câteva butoaie de 5 litri cu apă. Îl ajutăm să le care până sus la maşină timp în care purtăm o conversaţie politicoasă şi plăcută pe care o continuăm şi în maşină, dânsul oferindu-se să ne transporte până la intrarea în Sebeşul de Sus.

fagaras-cabana-suru-56

Scutind atâţia kilometri ne-am permis să ne odihnim şi noi în iarba cea verde precum cei văzuţi mai devreme. Tălpile înfierbântate abia aşteptau să scape de preabuna talpă rigidă care le asigurase confortul atâta amar de vreme. Aşezaţi sus pe un tăpşan priveam pe cei care treceau, bipezi, patrupezi sau pe patru roţi. În aproape o oră ultimii din trupă mărşăluiau prin praful după-amiezii sporovăind vesel. Ne semnalăm prezenţa cu câteva chiuituri.

Apoi totul se desfăşoară cu repeziciune, semn că civilizaţia parcă schimbă şi ritmul de scurgere al timpului. Susurul apei este dat pe zgomotul aerului condiţionat din maşină şi apoi pe glasul roţilor de Regio care ridică din haltă Sebeş Olt o parte din eroii noştri. Noi ne continuăm drumul pe patru roţi cu o haltă la micaraia de la Dabuleni, să savurăm mititeii atât cât le mai lasă Comisia Europeană bicarbonatul în ei.

fagaras-cabana-suru-57

fagaras-cabana-suru-59

fagaras-cabana-suru-60

Ce bine e, ce bine, ce minunat

Credit foto: eu si Alex cu aparatul Anei

13 thoughts on “Cabana Suru, mii de metri cubi de apa si raspunsuri la intrebari existentiale

  1. Un jurnal altfel. De obicei ma faci sa chicotesc deasupra tastaturii, insa azi m-au luat fiorii de cate ori ”ai privit” inapoi pe langa melancolia resimtita din prima parte si cu senzatiile acestea raman.
    Dar nu-ti fa griji, mie mi-a placut si asa (nu din masochism, ci din intelegere) pentru ca stiu cum ”se zvanta norii-n soare” 🙂

      1. Hristos a inviat!
        Iti doresc sa afli cat mai multe raspunsuri si sa ai rabdare si cu tine dar si cu mare parte din restul lumii.

  2. Buna! zona in care ai fost e deosebita, am urcat odata iarna chiar pe unde ati coborit. Condeiul tau a dat viata pozelor si m-am simtit alaturi de trupa ta. Traseul spre Gorganu(monument) e chiar simplu pentru un cunoscator.
    Bafta pe coclauri fara lighioane mici/mari.

    1. E greu urcusul pe la cascade mai mult decat sigur… se poate face clar dar cred ca traseul ala prefer sa il cobor…
      Bafta sa am, multumesc :). Si daca ma voi intalni cu vreuna sper sa fie bine 🙂

  3. Hahaha…eu sunt mereu in gasca aia de la urma , mai mult cu glume decat cu mers si cu pauze dese :D. Uneori rad asa de mult ca nu am suflu sa mai si urc :))))))))

  4. Foarte frumos la Suru, eu am fost in 2002 si era doar un refugiu, acum vad ca s-a construit o cabana noua. Mi-au placut versurile lui Oache presarate in povestea descrisa see you sufletul…

Leave a Reply

Your email address will not be published.