Momentul acela cand iti place ce faci dar parca nu faci ce-ti place

Viata mea a fost si este o continua cautare si nehotarare in speranta ca ceea ce am gasit ma va linisti si voi zice: Da, asta-i “Pohta ce-am pohtit”. 15 februarie 2007 a fost, la vremea ei, una din zilele in care cautarea a parut ca ia sfarsit, in urma unui interviu de angajare. Aproape renuntasem sa sper ca voi lucra intr-o agentie de publicitate cand mi s-a acordat o sansa, mi s-a intins o mana si am luat intai un deget. Au trecut 6 ani de atunci si nici nu stiu cand.

Promotie Skittles

Am copilarit la Soveja, pe dealuri vrancene. Parintii m-au purtat pe cat mai multe inaltimi si mi-au insuflat dragostea de munte, de aer ozonat, de poteci cu miros de cetina sau de frunze jilave. In liceu visam cu ochii deschisi la facultatea de geografie, dar in anul de gratie 1998 m-am indreptat catre ASE. Aflasem ca geografia nu inseamna doar sa bati poteci la doua mii de metri altitudine si nici nu era la moda. Ai mei parinti doreau pentru odrasla lor un viitor linistit din toate punctele de vedere iar facultatea de Finante-Contabilitate parea sa indeplineasca multe criterii. Eu trăgeam spre Facultatea de Comert, Sectia Turism şi m-am trezit in mijlocul unui conflict de interese.Am depus dosarul la ambele, “dea domnu sa intru la una dintre ele”.

La mic dejun, prânz şi cină mâncam economie şi matematică pe pâine. Îmi aduc aminte ca si cum ar fi fost ieri gustul gemului de capsuni servit cu unt intins pe o felie de paine neagra inainte de ultimul examen. Mestecam agale uitandu-ma pe geam. Copacii din cartierul Veteranilor erau mangaiati de pale de vant la fel de ritmic pe cat mestecam eu. Nici nu se luminase bine cand am plecat spre metrou.

Am fost admisa la ambele facultati, la ultimul examen chiar cu 10. Comparativ cu examenele, a fost mai grea alegerea. Contabilitate sau Comert sectia Turism? Parintii mi-au dat mana libera, asa ca am ales la coada la depus dosare. “O sa fac Marketing. Suna bine”. Era o noua sectie infiintata in cadrul Facultatii de Comert.”

Prin anul trei de facultate, m-am angajat part-time in departamentul financiar-contabil al unui importator de parfumuri frantuzesti. De la un ban in plus in timpul facultatii am ajuns la salariat full-time. Fiecare sfarsit de luna, fiecare evidenta analitica era moment de cantare a imnului angajatului model, partea preferata fiind “Si sa ma-ngroape-ntre dosare / Ca pe Eminovici in mare.

Sase ani batuti pe muchie, contabilitatea pe care o refuzasem cu inversunare a facut parte din viata mea. Aveam banutul meu si carte de munca, prindeam experienta intr-un colectiv super, iar ordinea si disciplina au devenit prietenele mele in calitate de Mare Guru al bibliorafturilor. Dar faceam in fiecare zi acelasi lucru, ma plictiseam pe luna ce trecea si simteam ca ma plafonez. Nu-mi placea meseria neam. Riscam sa ajung o acritura la patruzeci de ani in biroul careia intrai cu veselie doar in ziua de salariu asa ca am decis ca trebuie sa renunt la contabilitate si o iau de la zero.

Usor de zis, greu de facut. Aplicam in nestire la orice post in domeniul marketing sau publicitate / PR. La un moment dat ajunsesem chiar sa aplic la posturi de contabil in agentii de publicitate. Planul era să ajung acolo şi apoi găseam eu cum să mă reprofilez.

Intrebarile sunt standard la interviu, n-are nici un rost sa mi le aduc aminte… in schimb situatiile neprevazute in care am fost pusa in cautare de angajatori sunt memorabile. Multi nu ma credeau ca vreau sa renunt la sase ani de experienta si la un salariu ok. “Domnisoara, imi e greu sa cred ca vreti sa o luati de la zero si pe un salariu mai mic. In plus, contabilitatea e banoasa, puteti scoate bani frumosi

Pe parcursul unui an drumurile interviurilor m-au purtat pe la o fabrica de medicamente, una de textile, una de mobila, un hypermarket, un importator de ciocolata si bauturi alcoolice, o fabrica de cosmetice, un distribuitor de articole de papetarie, o fabrica de biscuiti, o companie de telecomunicatii, doua agentii de publicitate, un salon de infrumusetare, doua trei agentii de resurse umane, un dealer auto, un importator de hartie si altele…depus cv-uri la cateva targuri de job-uri.

Fabrica de mobila era in minunatul complex Faur, cu intrare pe la Poarta 3. Era o toamna tarzie cu frunze zburate de vânt. Ratacisem drumul printre niste schele si eram inghetata. Tineam cu doua degeta mapa cu cv-ul pe care tocmai o scăpasem într-o baltă. Avusesem ceva de mers pe o strada cu amintiri de asfalt strajuita de hale cu geamuri sparte. Sperantele mi s-au desumflat rapid la vederea viitorului loc de munca. Trebuia sa pazesc niste muncitori si navigam destul de dezorientata printre picioare de scaune incercand sa tin pasul cu persoana care ma intervieva.

La dealerul auto aplicasem pentru un post de asistent marketing dar ei m-au chemat de fapt pentru asistent contabil pentru ca au crezut ca am trimis gresit cv-ul. Mi-au spus asta la interviu, nu telefonic cand ma contactasera. I-am trimis in gand undeva, l-am ascultat pe nenea cum povestea extaziat despre masini si dusa am fost. Nu plec nene de la parfumuri la masini nici batuta. Contabilitate la suruburi n-am mai tinut pana acu.

Unul dintre interviurile de pomina prin peripetiile traite pana la locul faptei este cel dat la importatorul de ciocolata. Era o zi calduroasa pana la limita caniculei. Imbracata in pantaloni de stofa negri si o camasa rosie, in picioare cu pantofi negri cu botul rotund si cu tocuri purtam mandra mapa mea rosie plina de cv-uri si foi cu istoricul si adresele firmelor la care ma prezentam la interviuri. Mi se explicase ca firma e putin cam departe de o statie de transport in comun si ar fi bine sa iau un taxi. Daca voiam sa merg cu RATB-ul indicatiile erau: “cobori in statia de dinainte de pod Baneasa, apoi urci podu si traversezi… mergi pe sosea faci stanga si ai ajuns”. Cum nu imi permiteam sa ma deplasez decat cu mijloace de transport in comun mi-am incercat norocul pe jos. De la pod pana la facut stanga au fost doi kilometri parcursi pe tocuri care se infingeau in asfaltul fierbinte. Pe deasupra capului zburau avioane la care ma uitam cu jind, ele fiind un mijloc de deplasare mult mai rapid comparativ cu picioarele mele umflate si infierbantate. Iar pe sosea, treceau in viteza tiruri care aproape ca ma suflau inspre primul copac de pe marginea drumului. Cand ajungeau langa mine ma claxonau cu putere, de-mi sarea inima din piept. De draci, slobozeam injurii care ar fi facut sa roseasca pe multi dintre soferi in timp ce ridicam amenintator spre cer mapa rosie.

Vazandu-ma transpirata, prafuita si obosita cum eram,, secretara companiei a decis sa imi dea un ragaz de 10-15 minute si un pahar mare cu apa inainte de a imi anunta prezenta, ca sa imi revin cat de cat. Interviul l-am dat chiar cu directorul cel mare, un tip cam isteric, dar direct. Ne-am simpatizat reciproc, el pentru perseverenta iar eu pentru firea dansului. A fost primul interviu la care au fost intrebari la obiect si probabil era un loc de munca la care as fi avut multe de invatat dar aveau nevoie de o persoana cu multa experienta si cunostinte, iar eu nu eram aceea. La sfarsitul interviului am rugat frumos sa mi se cheme un taxi deoarece nu mai voiam sa repet experienta, chiar daca nu ma ajutau finantele. Mi s-a explicat ca nu prea vin taxiurile acolo, dar sa stau linistita ca ma duc cu masina lu’ dom’ director, asa daduse ordin. Macar am ajuns acasa intr-o masina cu tapiterie de piele si aer conditionat.

La capitolul cel mai neplacut interviu, intra categoric cel sustinut la o agentie de publicitate. Aplicasem cu ocazia unui targ de joburi, nu aveau o pozitie anume deschisa.  Peste cateva zile m-au sunat in vederea unui interviu pentru o pozitie ce presupunea experienta de doi-trei ani intr-o agentie de publicitate. Cum nu aveam asa ceva, le-am explicat ca ne pierdem timpul de ambele parti si nu doresc sa ma prezint. La insistentele interlocutoarei am acceptat o intrevedere, cu tipa de la telefon.  Pe toata durata interviului, doamna a parut ca uitase ca nu am deloc experienta in advertising si ma intreba diverse lucruri pe care evident ca nu le stiam (acum, dupa sase ani intr-o agentie imi dau seama ca nu aveam cum sa le stiu). Ma privea cu o expresie care parea sa spuna: “Vai, dar nu stii asta? Dar de ce ai mai venit la interviu“. Eram nervoasa si constienta ca interviul nu se va finaliza cu o angajare, ci mai degraba cu un atac violent asupra doamnei din fata mea. Intrebarea care a pus capac a fost:

–          Domnisoara Balbarau, dumneavoastra gresiti vreodata?

–          Nu, nu gresesc. Nu mi s-a intamplat pana acum.

–          Cum asa, toti oamenii mai gresesc.

–          Doamna, eu nu gresesc. Eu sunt perfecta! La revedere

In februarie 2007, mi-am indeplinit visul si am fostangajata intr-o agentie de publicitate, client service. Interviul final cu directorul general este exemplificativ pentru primii ani: “in jumatate de an o sa te dezmeticesti si abia peste un an jumatate doi o sa incepi sa intelegi cu ce se mananca publicitatea”. Mare dreptate a avut. Au trecut sase ani si inca invat cu ce se mananca publicitatea. Mereu apare ceva nou, nu am cum sa ma plictisesc.

Si totusi exista iubire, si totusi exista blestem”, zice un cantec,iar eu in ultima perioada traiesc din ce in ce mai des momente in care mi se face lehamite de visul meu publicitar. Imi place ce fac, dar parca nu face ce-mi place. Ma intreb daca asta e un virus care se manifesta o data la 6 ani.

Pe masura ce atractia pentru advertising se diminueaza, o noua pasiune isi face loc:scrisulSe impleteste frumos in cosite dese cu singura constanta din viata mea, muntele. Am zile ploioase in care vreau sa nu ma dau jos din pat decat pe dupa-amiaza, sa imi beau cafeluta si sa scriu. Am zile insorite in care vreau sa-mi iau rucsacul in spate, bocancii in picioare, sa o tai spre munte si sa uit de tot la inaltimi ozonate, acolo unde gandurile mi se aseaza pe categorii, functie de importanta, atat de natural incat ma intreb cum de nu m-am  gandit mai devreme la asta. Acolo unde, cu fiecare obstacol depasit, fac un pas catre autocunoastere. Fara semnal la telefon. Sa nu pot fi gasita si fara tentatii in a cauta pe cineva.  Iar la intoarcere sa scriu. Cautarea a reinceput.

Titlul e inspirat dintr-o postare a Elenei Ciric iar textul este scris de mine dar gandit impreuna si corectat de Ana, la Atelierul de jurnalism si scriitura personala.

16 thoughts on “Momentul acela cand iti place ce faci dar parca nu faci ce-ti place

  1. Ce tare, avem cate ceva in comun. Si eu am avut tot asa de ales intre finante si comert. Am ales Comert, ca dupa absolvire sa lucrez in finante. De fapt banci mai exact. :))) Mi- a placut si nu mi-a placut. Cand a trebuit sa ma mut aici, si mi-am dat demisia a fost cea mai fericita zi din viata mea…credeam eu atunci. Intre timp mi am dat seama ca doar ma plictisisem….nu m-as vedea facand altceva decat sa am grija de banii oamenilor :)))

  2. Îmi place să citesc pe blogurile de călătorie astfel de articole, contribuie la închegarea comunităţii, ne cunoaştem şi noi mai bine! 🙂

    Cât priveşte partea profesională, nu ştiu ce aş putea spune, CV-ul meu nu este chiar un model de urmat, dar este totuşi o oglindă a activităţii mele de până acum. Într-o societate – fie ea românească sau doar modernă – care nu rimează cu felul meu de a fi, eu mă încăpăţânez să călătoresc cu orice preţ, schimb locuri de muncă, profesii şi locaţii doar pentru a fi în mişcare.

    O întrebare: jobul în agenţia de publicitate te-a ajutat să călătoreşti? Direct sau indirect? Eu sunt în căutarea unui om suficient de nebun să mă angajeze într-o agenţie de publicitate, în condiţiile în care nu am absolut nicio treabă cu domeniul, în afară de dorinţă, bineînţeles! 🙂

    1. Pe ce post lucrez eu n-am calatorit prea mult dar baietii de la implementare evenimente se plimba prin toata tara. Din proprie experienta ajungi la locatie, intri la eveniment si iesi de acolo cand se termina si pleci acasa sau la hotel… asa ca nu apuci sa vezi prea mult :).

  3. ai un fel de a scrie alert si haios 🙂
    chiar daca vorbrsti despre lucruri serioase o faci la modul simpatic-realist incat ai impresia ca exact asa ceva ti s-ar putea intampla si tie,cel care citesti 🙂
    eu una am o deosebita consideratie pentru oamenii de cifre pentru ca eu una sunt un dezastru in privinta asta…
    cand trebuie sa fac un buget la job-ul meu imi vine sa-mi iau vacant :))

    senzatia mea in ceea ce te priveste este ca la tine farmec are cautarea si nu gasirea 🙂

  4. Chiar ai talent la scris.De foarte multe ori si eu simt ca as vrea sa plec in varf de munte.Acolo gandurile se aseaza alfel,iar ideile sunt mai clare.

  5. Cred ca-i una dintre cele mai frumoase povestiri citite de ceva vreme incoace. Am savurat-o… intre doua iesiri pe coclauri, stanci, pesteri si orice inseamna natura. Si sa stii ca nici eu nu gresesc cand spun asta, sunt perfect, la revedere 🙂

  6. Ce poveste frumoasă, Andreea! Felicitări pentru curaj! Ai schimbat domeniul și-a doua oară până la urmă (văd că articolul e scris în 2013)?

  7. Scuze Noemi, acum am vazut intrebarea ta :). Da, l-am schimbat si a doua oara si ce sa zic… parca as vrea sa ma mai upgradez putin :))), nu chiar sa il schimb si a treia oara.

Leave a Reply

Your email address will not be published.