La ce te pot ajuta castanele? La alungat gânduri… sau uitat pentru o vreme de cotidian ….
Eram într-o seară pe drumul obişnuit de la metrou către casă. Mă gândeam la ale mele (îmi place foarte mult drumul ăsta… nu îmi dau seama când îl parcurg, şi e un timp dedicat mie în exclusivitate) când ce să văd. La picioarele mele o castană. O ridic. Mă fascina cum lucea în lumina amărâtă a becurilor de pe Olteniţei. Mai merg puţin jucându-mă cu ea şi ce să văd, o alta… şi tot aşa… la un moment dat eram selectivă – le luam pe cele mai lucioase.
Când am ajuns în faţa blocului aveam o colecţie impresionantă la care cu părere de rău am renunţat păstrând doar două … nu de alta dar nu mai au loc printre pietrele de la “La piraţi” şi de la Sarmizegetusa, nuci, pene, cărţi de joc cu LOTR, scoici, şi alte piese rare ale colecţiei mele de amintiri… gen pietricele de la mormântul lui Jimmy din Pere Lachaise.
Şi tot culegând am uitat de gânduri şi mi-am dedicat un altfel de timp … un timp al descopeririii castanelor bineînţeles. Acum o să le arunc în foc… ca să le scot cu mâna mea mai încolo 🙂
Pofta de castane… nu e vina ta, m-a atras titlul precum pe tine stralucirea lor…
Aici in Canada nu am vazut castane, desi asta-primavara am vazut castani infloriti insa nu mai sitiu exact unde 😀
Ca tot veni vorba, n-am mancat pana acum. Banuiesc ca sunt bune 🙂
Cu câteva luni în urmă mă gândeam şi eu că la unele morminte merită mers, pentru a-ţi aminti de activitatea celui “cazat” acolo. Mie-mi venise ideea citind despre un călător îngropat la Buzău (nu mai reţin cum îl cheamă dar pot căuta şi îţi spun).
Totuşi, mormântul lui Hendrix este mult mai obiectiv turistic decât ce gândeam eu. N-ai ales rău mergând acolo! 🙂
Eh, e al lui Morrison :). Al lui Hendrix e in Renton, Washington. Din pacate n-am ajuns la niciunul, pietrele mi le-a adus o prietena.