Dimineata a inceput frumos asa cum ar fi trebuit sa inceapa orice dimineata de concediu. Eu, cafeaua si Rebus Flacara. Oricat mi-a explicat Luminoasa ca sunt la Madrid, ca e ultima zi si trebuie sa profit replica a fost: daca macar intr-o dimineata nu-mi exercit tabietul o sa sufar cumplit, mai rau ca-n telenovele. Nu isi dorea o Marimar trista si suferinda m-a lasat sa ma desfasor.
Imi satisfac placerea dezlegarii de cuvinte incrucisate si apoi cu chiu cu vai ma hotarasc sa ies din camera. Nu prea stiu in ce directie sa ma indrept. Fara o tinta precisa admir un porumbel care se plimba nestingherit fix pe sosea intarindu-mi convingerea mai veche ca in acest oras pana si porumbeii sunt nascuti turisti.
Decid sa ma indrept spre stadionul Santiago Bernabeu. Bineinteles ca nu am ajuns. Am facut ce am facut si pasii m-au purtat tot spre parcul care mi-a furat inima din prima zi – Parque del Retiro. De data aceasta am gasit alta intrare. E imens parcul, cred ca si o zi intreaga poti sa te plimbi fara sa ajungi de doua ori in acelasi loc. Daca ai talent de luceafar ratacitor, ca mine, e posibil sa te plimbi si o saptamana.
Intru intr-unul din parculetele tematice (din pacate nu imi aduc aminte cum se chema) si cum ma plimbam eu ca micutul chinez cu aparatul foto clic clic era cat pe ce sa ma impiedic de un paun care isi taraia cu o lene incomensurabila coada pe jos. Coada pe care era sa calc. Era urmat indeaproape de doua doamne paun si inca un mascul. Clipesc des. Paunii se plimbau nestigheriti printre oameni si stateau cuminti la poza, de parca erau platiti sa faca pe fotomodelele.
Dupa mine alinieeeerea
Sunt frumos nu?
Sigura fiind ca nu duc lipsa de admiratori las paunii sa se infoaie in voie. Ma indrept spre un alt parculet cu specific floral, La Rosaleda, parcul trandafirilor. Pacat ca trecuse vremea multora dintre trandafirii de acolo, dar tot frumos era. Placut privirii si placut mirositor.
Parque del Retiro – La Rosaleda
Cam toata dupa-amiaza am petrecut-o in Parque del Retiro. Mi-au mai atras atentia un fel de moara, un parculet dezvoltat cumva pe verticala ca un fel de mic labirint ce mi-a adus aminte de parcul din The Shining, fantana ingerului cazut. De fapt fantana nu mi-a atras atentia din prima desi pe ea o cautam asa ca am facut cale intoarsa 15 minute cand mi-am dat seama ca am trecut pe langa ea ca voda prin loboda. Ca oricine am si eu cateva fixuri si unul era sa vad aceasta fantana.
El Angel Caido (Statuia ingerului cazut) sau La estatua del diablo, este dedicata lu’ nimeni altul decat Lucifer, care a picat din ceruri cand l-a suparat pe Doamne Doamne. Se spune ca ar fi prima si unica statuie din lume dedicata incornoratului.
La lasarea serii m-am intalnit cu Luminita. Am mancat ceva apoi ne-am mai plimbat pe strazi. Am gasit un parculet unde parca m-as fi dat in topogan dar din fericire am vazut exact inainte de avant o balta de toata frumusetea in partea de jos a acestuia, am admirat niste boscheti impunatori. Erau mai mult copaci de fapt dar imi place mie sa le zic la toti boscheti. Am mai facut cateva poze sepia tremurate, i-am salutat pe baietii incremeniti de la Palatul Regal si gata. Fuse si se duse concediul meu. Iar in cinstea lui acasa decid sa iau o gura serioasa de apa, prima din acel concediu satula fiind de toate cervezele servite.
HASTA LA VISTA BABY! (va pupa zuzel)