Manowar. Fight fight kill kill battle battle

Titan. Complex Rasarit de Soare. In fata mea grabiti pasesc in tandem tatal si fiul. Pleaca spre… Romexpo? Vestimentatia si bratara galbena de golden circle ii da de gol.  Poarta tricouri negre, unul cu Iron Maiden si celalalt cu Manowar. Tatal are o figura de dom’ profesor si o sapca kaki de sub care zburleste un ciuf carunt. Fiul pare destul de cumintel dar cu potential.

Asteptam 330 uitandu-ne pe furis unii la altii. Seara precedenta isi pusese amprenta. Precum bampirii nu suportam nici macar lumina, d’apai soarele arzator. Eram toti ciorchine in jurul unui copac, slavindu-i umbra. Apropos de RATB simt ca se infiripeaza o povesta demna de Twilight intre noi si autobuzul care nu mai vine (sau soferul acestuia).

330 e Bella cea inconstanta intre varcolaci si vampiri (se traduce ca nu vine cand trebuie in statie) iar noi o armata de Edwarzi incalziti si resemnati ce o vom iubi vesnic cu toata nehotararea ei.

Sunt colega de autobuz cu vecinii de complex. Bella cea cu patru roti se misca greu, nici macar aer conditionat are. In schimb e teapana de roacari. Coboram pachet cu funda in fata la Romexpo. Bella rasufla usurata. Grea povara a avut de purtat. Atatia oameni insetati de… muzica adunati la un loc, mai rar. Vecinii sunt in fata mea. Au calcatura dreapta si apasata, semn de oameni care stiu sigur ce vor, cel putin pentru seara aceea. Trec de zonele de checking si parca se metamorfozeaza, mai ales tatal. Ridica bratele spre cer in timp ce scoate un urlet din fundu’ gatului. Ziceai ca este pe putin unul din eroii de la Termopile. Fight fight kill kill battle battle

Muzica transforma, v-o zic eu. Iar ziua a doua s-a desfasurat sub semnul Manowar. Orice formatie a cantat inaintea lor la Scena A sau dupa la Scena B nu m-a atras mai mult. Nu-i greu sa le inveti versurile, cu putin efort poti face si comentariu literar. Fight, horses, king, crown, steel, swords, battle, warriors, fight fight kill kill … si tot asa. Te indeamna la bataie chiar daca esti cel mai bland pamantean aflat in plus pe sedative ca sa fii sigur ca n-ai reactii belicoase. In plus, atata steel in versurile lor ca pot concura un memoriu tehnic la o cladire de birouri.

Mi-a placut multimea, reactiona la orice se intampla pe scena. Se pricep baietii astia sa manevreze masele. Nu degeaba sunt Kings of Metal. Isi merita tronul. Nu cred ca voi uita curand momentul  Joey DeMaio si plaiurile mioritice. Cam ciudat sa auzi din gura unui american “plaiuri mioritice”. Respect baieti ca va respectati publicul.

Apropos de multimea ce reactiona la ce se intampla pe scena. M-am inselat, era un ratacit in fata mea si cu fata la mine. Cu ochii impaianjeniti si cu casti in urechi. Nu m-am prins ca eram tinta lui vizuala pana cand lipsa mea de reactie l-a determinat sa ia masuri. Se apropie de mine si ma intreaba: “De ce te uiti la scena cand eu sunt aici?” La perplex in dictionar ar trebui sa apara fata mea la auzul intrebarii. “Da’ chiar asa, oare de ce ma uit eu la scena?” Scap de fanul meu number one la momentul oportun. Joey rupea destoinic corzile de la chitara si le facea rotocoale cu tot cu fundita. Daca le innoda cu limba precum actritele din filme xxx coditele de cirese ar fi fost zeul meu pe viata… dar n-a fost sa fie.

Din cand in cand imi vedeam admiratorul. Ma abandonase in favoarea altor domnisoare cu un par mai lung, mai zvelte si mai inalte. Mai grav era cand constata ca domnisoarele aveau barba la fel de lunga ca pletele. Rock frate. Fight, horses, king, crown, steel, battle, warriors, fight fight kill kill … si tot asa.

Finalul concertului a fost plin de artificii si de un public cantand la unison “The Crown and the Ring”. Actually, it’s not a song. It’s an HYMN.