Mult mi-am scormonit mintea si defecte nu mi-am gasit. Nu-s top model, paru-i valvoi de zici ca ma coafez zilnic la 220V, din cand in cand o tuse seaca umple spatiul pe care-l ocup si as putea continua. Totusi asa de impacata sunt cu mine incat mi-ar parea rau daca as fi altfel. Defectul de a nu avea defecte, asa l-am botezat. Dar daca-i ordin, cu placere asa ca impartasesc cu voi o chestiune sacaitoare pentru ilustra mea persoana.
Vad viata-n ceata. Da. Recunosc. Unii o vad in roz. Eu in ceata. Iar ceata asta apare in fiecare dimineata de cum incep sa clipesc. Ma-nsoteste pe strada, in autobuz, metrou, la restaurant, pe munte sau la mare. Oriunde as merge este si ea. Precum scaiul se tine de mine. Nici azi dimineata n-am scapat.
Printre stropii desi, departe, dar nu foarte departe (cam cat sa ma zgandare la orgoliu) se intrezareste lumina portocalie a unui autobuz. Ca de fiecare data nu-i deslusesc indicativul. RATB-UL ca de obicei isi propune sa ma tina in forma, zic in sinea mea, si o zbughesc spre statie. Pe ultima suta de metri prind salvarea dimineatilor mele, asta dupa ce il salutasem din mers pe Usain Bolt cu toate recordurile lui. Ba am participat si la proba de obstacole in timp ce ocoleam treij’ de balti proaspat ivite in caldaram. Cheauna, plouata si zburlita in acelasi timp chestionez respectuos persoana de langa mine.
- Nu va suparati. Ce autobuz este?
- 330 domnisoara. E pacat la varsta dumneavoastra sa nu vedeti, de ce nu purtati ochelari?
- Pai port, dar doar cand ma uit la televizor zic in gand. Domnul ma “cearta” in continuare. Ma simt ca la scolita la ora de dirigentie. Era doar o intrebare nevinovata, ce are cu mine? Off off si-un pantof.
Ma uit in jur. Doua doamne discuta despre intretinerea mare de peste iarna. Trei controlori solicita bilete fara succes. Un tanar cu hainele intr-o dezordine studiata se uita visator pe geam. O fata cu caciula mov si cizme cu sclipici se cearta cu iubitul in timp ce mesteca guma. Ei par a vedea viata mult mai clar. Si totusi, ceata mea e roz.
Textul este o incercare de tema (sa descriem un mic defect fizic pe care il avem) pentru a doua sedinta a cursului de jurnalism narativ si scriitura personala la care particip.
E bine ca macar e roz..ceata ta :)!
Si la mine tot cam incetosata e lumea…cand imi las ochelarii acasa :))
eh, culoarea depinde de starea de spirit – asta-i clar
Interesant cursul asta ;)) Sper sa primesti numai calificative roz 😀
sper si eu desi in seara asta am iesit cam zdruncinata 🙂