Istorisirea ramane valabila si in 2012.
“It’s a funny thing about coming home. Looks the same, smells the same, feels the same. You’ll realize what’s changed is you.” (Dubioasa poveste a lu’ Benjamin Nasture) The curious case of Benjamin Button.
Citatul s-a potrivit la marele fix cu intoarcerea la casa parinteasca cu ocazia sarbatorii Craciunesti, varianta 2011. De obicei la mama acasa e marele relax, povestiri, mancare buna si net canci. Ramane salvarea in programele tv in speranta ca va trece timpul intr-un mod placut, obosita fiind de la atata vorbit si mancat.
Dupa supradoza de steroizi de la The Expendables am zis sa vizionez un film care nu intra in categoria mea ideala de relaxare totala a creierului. Ca sa intelegeti, filme de genul Rambo, Sport sangeros sau Soldatul Universal sunt panaceul meu dupa o zi grea si sofisticata la birou. Godzilla e una din cele mai bune comedii ever. Nu continui ca ati prins directia. Imi zic. Mah, e cu Bradut (Brad Pitt). Hai sa vedem cum intinereste manca-i-ar mama ochisorii. Sub aceste auspicii am inceput vizionarea dubioasei povesti a lui Benjamin Nasture.
Nu-mi plac blonzii. Nu mi-au placut niciodata. Dar, oricat de batoasa m-as tine… recunosc. Sunt doi cu care as bea o citronada in oras si o cafea acasa. Bradut si Simonel, adica Brad Pitt si Simon Baker.
Revenind la film, mi-a placut. Scoala cateva intrebari, F. Scott Fitzgerald sa traiasca. Joaca bine actorii. Personajul interpretat de Cate Blanchett, heroina filmului, e de o superficialitate iesita din comun. A jucat atat de bine actrita incat la un moment dat imi venea sa ma duc sa o iau pe Daisy de moate, sa-i explic putin cum sta treaba. Mai Margareto mai, Bradut e super bucatica si te mai si iubeste neconditionat, ca un caine. Dai cu pantofu tau de balet asa cu usurinta vant partidei vietii tale. Cine mai are parte de un molid care intinereste. Si asa de … deosebit.
Paranteza (Bradut e singurul actor vis-à-vis de care am auzit-o pe mama exclamand ceva interesant de diferit fata de ce zice de obicei. Pentru ea toti sunt machiati prea mult, inexpresivi, au lentile de contact, ochi ireali si in proportie de 90% sunt produsul imaginatiei noastre supraexcitate. Exclamatia s-a intamplat cu ocazia intalnirii cu Joe Black. Mama cosea cu dedicatie o soseta si Brad Pitt performa intr-o scena la piscina nu prea imbracat. Vad acul oprindu-se in aer si aud… mda, frumoasa mai e moartea asta…)
Final de film, final de meditatie si pentru mine. “Unii oameni sunt nascuti ca sa stea la marginea raului, unii sunt loviti de fulger, unii au ureche muzicala, unii sunt artisti, unii inoata, unii se pricep la nasturi, unii sunt actori, unii oameni sunt mame, iar altii danseaza” si… Brad Pitt ar trebui sa ramana Forever Young sa vada si fanele lu’ Justin Bieber the real deal. Siiiii, daca se poate, cand ajunge pe la aproape juma’ de secol ii permit, chiar ii recomand, sa dea inapoi ceasornicu sa se mai bucure si ochii altora.
Inchei postarea cu un alt citat. “Our lives are defined by opportunities, even the ones we miss.” Intreb si eu ca omu’. Unde e oportunitatea cafelei mele cu Bradut???? De ceeeeeeeee lipsesteeee???? Nici macar nu a existat ca sa regret ca am ratat-o. Sunt trista. Foaaarte trista. Si te intreb Angelico, cum e sa ai un sot care e mai frumos decat tine? E bine??? Esti fericita???
Va las cu niste versuri cu specific, ca tot sunt trista. Foaaarte trista. Bonus, la set de promotie, o poza cu bradul.
