Ocazia iesirii – ziua Luminitei.. minunata noastra zana de la capatul tunelului… Asa ca, sambata dis de dimineata (gresit spus “dis de dimineata” – ca am tergiversat ceva, incepand cu sarbatorita) am pornit la drum. Dupa mai multe opriri, nici una prea fructuoasa – decat ca am intarziat si mai mult spre disperarea unora… reusim sa ajungem la locu la care trebuia sa ajungem (full de explicatii nu?)
Mai sus de Dambu Morii (apropos, pacat ca nu mai e cabana – cica e in renovare… imi permit sa nu cred asta) ne intalnim cu restul trupei Clujul si Bucurestiul cel mai harnic dintre harnici… A fost super, am revazut multi oameni dragi, pe unii nu-i mai vazusem de la revelionul de pe Valea Dobrei, Muntii Cindrel Cibin. Dupa salutul si pupaturile de rigoare fiecare incepe sa mearga in treaba lui, unu mai repede, altu mai incet…. dupa propriile puteri.
Am savurat o portie de “aventuri extreme in Piatra Mare” vorba lu’ Tibi… (extreme din cauza ghetusului). La un moment dat atarnam la propriu de un brad. Sa traiasca, sa-nmugureasca copacii. Iubesc coniferele si orice radacina. Patinand precum sora mai mica a lu’ Evgheni Plusenko am ajuns la incercarea vietii mele…canionul “7 Scari”. Cam pompos spus incercarea vietii, sa ramana doar la rangul de incercarea zilei.
Pozele de rigoare, o mica gustarica… si apoi sa purcedem la urcat scari. Totu a decurs bine pana am trecut de prima scara. Am mers mult intr-adevar… Acolo, o ditamai portiunea de gheata, ceva de nedescris… La vederea minunatiei mi s-a innegrit totu in fata ochilor si nu am mai rationat cum trebuie. Ma simteam precum Titanicu in fata icebergului. Slaba in maretia mea. A fost ceva de genu, eu pe aici nu trec nici cu ordinu procuraturii… Ma intorc, noroc cu ruta ocolitoare. De undeva vad capu’ Luminitei aparand.. Ma si intrebam… “Cum, ma lasa asa, pe mine cine ma mai intelege…. eu cum ma mai manifest daca nu am suportul moral al dansei, vai vai” .
O multitudine de stari m-au incercat. Dupa ce mi-am facut numarul (am vazut ca nu impresionez pe nimeni si oricum tot singura trebuie sa trec… n-aveam cum altfel, doar daca ma legau si ma tarau pe acolo) am reusit sa trec hopul sloios.
Ne regrupam dupa canion, urmeaza un urcus greoi prin padure. Multa multa zapada, mult mult urcus… cand am ajuns in golul alpin eram rupti de oboseala si transpirati pana la desuuri. Ceea ce nu a fost prea bine deoarece pana la cabana am avut de indurat un vanticel venit parca din aceeasi zona cu Plusenko. Mi s-a parut ca a pornit asa, din senin. Nu a contenit deloc restul zilei si nici noaptea. Ziceai ca vrea sa te ia cu tot cu cabana intr-un triplu tulup gratios. Eu, Evgheni si cabanuta pluteam dulce spre Kansas precum in vrajitorul din Oz. Din fericire inauntru la caldurica, cu un vin fiert si o mamaliguta fierbinte cu branza si oua ochiuri in fata era super bine.
Brasovul vazut noaptea din fata cabanei – feeric. Am prins un moment de liniste in furtuna. Ne-a anuntat cabanierul ca s-a luminat si se vede cum trebuie orasul… Sa vezi atunci acrobatii. Fotografii pasionati nu stiau pe unde sa treaca mai repede, sa isi agate instrumentele si tzop tzop afara. Bravo lor, au scos niste poze super.
Mai pe seara au aparut alti doi prieteni din Brasov, m-a bucurat foarte tare revederea. Am tot petrecut, mai cu vin, mai cu bere, mai cu ceai.. fiecare dupa cum poate.. pana am obosit de la atata vorbit si rand pe rand ne-am retras in vastele apartamente. Peste noapte am indurat cel mai crunt frigalau de pana atunci… spre dimineata nu stiam ce sa mai iau pe mine… si pufoaica daca o aveam si pe aia o luam. Pe la 6.30 oricum nu mai dormeam, daca nu de la frig, de la zgomotele unora mai agitati din nastere, care nu stiau cum sa alerge mai repede sa prinda rasaritu, si sa fotografieze tot ce misca… “unde-i trepiedu, unde ai pus lentila”… of of of grea boala, ca sa citez pe cineva…
In afara de mancarica, vinutu si povestirile cu prietenii mai e ceva de care o sa imi aduc aminte mereu cu placere. Cainii de la cabana, Bruno si Hera. Superbi. Dupa prima vedere am ras cateva minute in sir… Daca nu vezi foarte bine la distanta (cum e si cazul meu) ti se pare ca sunt doua oi, si mare iti e mirarea cand incep sa alerge spre tine si sa latre.
Concluzia: un week-end de vis, o aniversare pe masura pentru doamna Lumi…pentru ca merita. La multi ani Lumi!!!!
Paznic la schiuri
Cornisa
Magura Codlei undeva departe
Gramada organizata pe Varful Piatra Mare
Zapada si doage de lemn iuhei
Sunt doua grozave idei
(pe fundal Bucegii cu Costila)
Baiului