Traseu prima zi: Dambu Morii – Canion Sapte Scari – Cabana Piatra Mare (campare)
Traseu ziua doi: Cabana Piatra Mare – Vf. Piatra Mare – Cabana Piatra Mare – Pestera de Gheata – Sirul Stancilor – Dambu Morii
Caldura ne cam moleseste in drumul nostru catre creste dar nu cedam. Incepem cu o pauza de cafea la un Café Bar rural printre cateva gaini, admirand o Dacia primul model sau pe acolo. Ne revenim din moleseala la Canionul Sapte Scari unde natura are grija sa ne faca un dus racoritor, made by Sipoaia.
Scarile se mai clatinau pe ici pe colo dar a fost ok. Mai putin ok a fost ca am asteptat aproape 10 minute sa coboare un mic grup de turisti posesori de tenisi albi care alunecau pe treptele metalice. Pacat ca oamenii nu se echipeaza corespunzator, bocancii pe munte sunt obligatorii. O mica pauza dupa ascensiunea celor sapte scari si apoi… pe cai ca se filmeaza. Pana sus sus sus la munte sus, la cabana Piatra Mare.
Cabana noua si ruinele vechii cabane
Intre Dambu Morii (700 m) si cabana Piatra Mare (1628m) sunt 928m diferenta de nivel care se gafaie in 3 ore – 3 ore jumatate, functie de cate pauze se iau. Dar finalul e fantastic si merita. Cand te astepti mai putin iesi din padure direct in poiana cu pricina unde troneaza mandra cabana. Bine pe mandra o vezi doar in zilele bune,ca mai sunt si zilele proaste cu ceata si batai de vant care te ridica de la sol in cazul in care nu te ancorezi cum trebuie. Sunt momente in care iti doresti o piatra de moara in rucsac. Cum mi-am dorit eu prin iarna lui 2008 la momentul cand vantul era sa ma zboare prin buda spre infinit, asa de tare batea.
Din fericire in prima zi ne-a iertat mama natura, cel putin cand am ajuns in poiana. Tabara de corturi s-a ivit rapid din pamant din iarba verde, organizata si colorata. Linistiti de aparitia ei am profitat de soare. Ne-am asezat la picnic pe iarba cea verde, am facut poze multe (cred ca am reusit sa sculam invidia oricarui pokemon japonez), am legat prietenii cu necuvantatoarele.
O fi bun sandvisu ala?
Vederea cainilor (Bruno si Hera) imi intareste convingerea de acum doi ani ca au ceva gena ovina de undevaaaa depaaaarte. Prea creti sunt. O blana asa deasa, alba si frumoasa…parca ar fi mioarele bunicii, manca-i-ar mama de latratori simpatici. Totusi, spre deosebire de oi isi stiu locul, precum si prestanta.
Exemplu: mancam linistiti un sandvis. Cainele se aseaza langa noi. Nu cerseste, nu se uita nici o secunda la mancarea noastra. Doar sta langa. Foarta aproape. Rasuflarea lui langa sandvisul tau. Normal ca te simti. Sa manance si gura lui ceva, ca prea nepasator pare.
Ruinele vechii cabane Piatra Mare
Inserarea a venit incet dar sigur. Cu ea a venit si ploaia, apoi chiar si curcubeul. Spiritele s-au incins putin in cabana la un joc de carti dar nu pentru mult timp. Obositi fiind am plecat incet incet spre corturi la somnul binemeritat. Ploua atat de tare incat pana acolo eram sub forma murata. Am adormit cam greu printre tunete si fulgere cu inima mica mica. Cred ca am avut si cateva cosmaruri, noroc ca a venit dimineata rapid.
Fresh canin la lumina diminetii
Dupa ce am strans corturile si am baut o cafea am plecat spre varf. Era soare si frumos. Vizibilitate buna. Nu ne-am grabit, am facut poze cat cuprinde. N-am neglijat minunile mici si colorate ascunse in iarba. Tot ce prindeam fotografiam.
Orizont cu doi cai frumosi
Pe varful Piatra Mare
Am mers printr-o poiana ce semana cu o crescatorie de varza apoi prin padure pana la bifurcatia spre Pestera de Gheata. Pestera recunosc ca nu prea ne-a impresionat. Probabil si pentru ca nu stiam prea multe despre ea, nu ne facusem temele. Si nici vremea nu prea ne ridica moralul, ploaia statea sa vina si se auzeau in departare tunete. Dupa cum am spus nu ne facusem temele si in loc sa ne intoarcem pana la bifurcatie am pornit-o la vale spre Bunloc. Noroc ca ne-am prins ca era ceva in neregula, si ne-am intors din drum la bifurcatie.
O luam rapid la picior dar tot ne prinde ploaia. Padurea este deasa deasa, lumina nu prea patrunde printre copaci. Ceata, semiintuneric, umezeala, carare putin batuta, salbaticie. Ce poti sa iti doresti mai mult de atat. Ploaia ne mureaza bine bine de tot. Tunetele parca se produceau din ce in ce mai aproape. Nu ma linisteau deloc. Pe la Sirul Stancilor eram deja terifiata. E aiurea sa bubuie ceru din toate incheieturile si tu sa fii pe langa un perete maret de stanca, inclinat, gata gata sa pice pe tine.
Cu chiu final se termina portiunea aceasta cu peretele si totodata si ploaia. Mai avem ceva drum prin padure, mai gasim un fluturas, mai o floricica, mai o pozulica.
Trece timpul. Iesim la luminis aproape de Dambu Morii. Ca un facut incepe iar sa toarne cerul. Multa, dar multa apa a mai curs. Articulatiile mele se resimt numai la gandul ploii reumatice de Piatra Mare.
Urcarea aia pe BG de la canion e marfa rau! gafai ce-i drept da-mi place al naibii! Mtii astia sunt superbi, si is si mai superbi daca o iei pe nemarcatelea cu cineva de stie locul bine 😉
Noroc mare cu ploaia :)))
Week-end-ul asta de a trecut am mers pe traseul spre Bunloc de la Pestera de gheata… am o febra inadmisibila :))), dar a fost frumos.