O poveste din RATB începută de la capătul lu’ paishpe, sâmbătă pe după-amiază. O zi ploioasă şi umedă, ce mai mult aducea a început de primăvară decât a juma’ de ianuarie. Pierdusem la mustaţă primul tramvai aşa că tacticoasă mi-am ocupat un loc în cel care îşi aştepta rândul la start. Un tramvai jegos şi mirosind îngrozitor, a mahala. Alt cuvânt nu-mi vine în minte astfel încât să nu fiu considerată rasistă.
Admir prin geamul murdar iarna gri, cu oameni ce făceau slalom printre bălţi şi sloiuri şi cu câini vagabonzi ce aşteptau organizat în faţa unei scări de bloc hrana de la o doamnă pensionară. În spate aud un fâsâit destul de cunoscut cât să îmi dau seama că cineva desfăcuse o cutie de bere. Cu coada ochiului curios încerc să aflu mult prea devremele însetat. Un octogenar cu ochelari groşi, lentile de juma’ de centimetru, sorbea cu poftă, înghiţituri mari şi lungi, dintr-o cutie de Silva neagră.
Vatmanul asculta cu volumul dat la maxim muzică clasică ce se potrivea de minune, prin contrast, cu atmosfera din tramvai. Printre acorduri a considerat că s-a făcut timpul de plecare şi a pus în mişcare uriaşul adormit. Ţaca ţaca, ţaca ţaca trece staţie după staţie. Faur Poarta 4, Basarabia, Morarilor, Pantelimon, Baicului… numa’ nume celebre. Pe bulevardul Ferdinand a intrat în linie dreaptă şi a continuat molcom spre apus. Nimic şi nimeni nu putea perturba melomanul vatman care din când în când dirija pe acordurile muzicii circulaţia.
Lumina aurie roşiatică a soarelui ce se ducea la culcare după blocurile gri a inundat cald acel moment făcându-l mai frumos decât era, memorabil şi pentru totdeauna aproape de inima mea. Recunosc. Am prins unul dintre cele mai frumoase apusuri din viaţa mea într-un tramvai soios, cu geamuri spălate în ultima perioadă doar de apa ploii (păcat că nu a plouat puţin şi pe interior), în compania unui octogenar îndrăgostit de berea neagră, pe acorduri de muzică clasică. Emir Kusturica a lipsit din combinaţie. Ştiţi de ce? Pentru că viaţa într-adevăr bate filmul.
Apus de New York, dar al nostru e mai frumos să ştiţi 🙂
super
Stimata autoare,
Pentru stiinta dumneavoastra, am avut un comentariu pe site-ul Smart Woman, care v-a preluat povestea. Ziceam acolo ca textul dumneavoastra nu imi pare a confirma titlul, ceea ce povestiti dumneavoastra este in general banal. Si spuneam ca mai astept si alte povestiri. Ei bine, se pare ca redactia SW va iubeste! Nu mi-a publicat comentariul, mai mult, l-a sters! 🙂
Eu personal va urez si dumneavoastra si redactiei SW numai bine, dar poate reusiti sa le transmiteti dumneavoastra ca aveam senzatia ca e un site care apreciaza libertatea de opinie. Nu ma pot abtine sa nu remarc faptul ca un comentariu laudativ a fost aprobat.
Viata bate comentariile! 🙂
Penibil. Prin urmare, draga Andreea, tu esti cea care modereaza comentariile atat aici, cat si pe SW, la propriul tau articol. Penibil e faptul ca aprobi doar comentariile laudative. Voi scrie un mesaj pe adresa redactiei SW, imposibil sa nu gasesc si o persoana mai destupata la minte acolo. Succes la sters mesajele (inclusiv acesta).
Salut. Nu am legatura cu moderarea comentariilor de pe Smart Woman, eu doar am trimis textul pe adresa redactiei. Asa ca pentru aceasta neplacere cauzata de moderare va rog sa scrieti pe adresa lor, nu pot sa va ajut cu mai mult.
Referitor la subiect banal sau mai putin banal, e o parere subiectiva, depinde de experientele traite de fiecare. Poate alte subiecte o sa va placa mai mult, poate ca nu. Viitorul ne va spune :).
Multumesc de raspuns. Scuze de presupunerea anterioara, la ora la care scriam acest mesaj, cel de dinainte parea a fi sters. Ulterior a reaparut, cred ca e o problema a platformei folosite pentru blog.
Nu vreau sa mi-o iei in nume de rau, stilul tau e citibil, cursiv si placut. Poate ca asteptarile mele sunt prea mari, din cauza titlului. Mult succes in continuare!
Nu o iau in nume de rau, tot ce se poate sa aveti dreptate la “pompozitatea” titlului. Dar mi-a placut foarte mult cum suna si… in unele zile chiar asa ma simt.