Miercuri, 31 august 2011
Dimineata incepe ca de obicei cu o cafeluta servita pe balcon. Timp in care realizam o sesiune foto in nuante de albastru chiar reusita (din punctul meu de vedere). Stiu ca de fapt nu va luati ochii de la unghiile mele mov, dar trec cu vederea aspectul.
Ziua este dedicata vizitarii satului Panagia si poate catorva cumparaturi. Cu greu ne dam plecati din camera. Imi intind majoritatea hainelor prin camera nehotarata fiind. Asa e cand iti aduci multe. Aleg o fusta albastra (logic, dupa atata photo session), un tricou albastru si sandalute intru proslavirea feminitatii.
Ca sa ajungi in Panagia trebuie sa ajungi in Potamia. Drumul il stiam pe de rost, sau asa credeam eu, asta pana la aparitia elementului surpriza. Mirosea a fursecuri, a prajiturele. Nu stiu ce floare, plantuta, emana mirosul dar era imbietor. Si ne-a insotit tot drumul. Drum care pe harta pare scurt. Pare scurt si cand il parcurgi cu autobuzul. Dar nu mai pare cand il iei la pas. De la vila pana in Panagia sunt 5-6 kilometri. Ultimii sunt pe soseaua plina de serpentine. Am admirat in liniste ce vazusem doar din autocar si e chiar frumos . Savurezi altfel cand esti pe picioarele tale nu pe patru roti, de la nivelul etajului unu.
Pe fundal Ipsario cu o inaltime de 1204 metri
I’m blue da ba dee da ba die…
Atat de mult albastru intr-o singura zi mi-a adus aminte o melodie de genul celor ce iti intra in creier si raman for ever and ever. Dornica sa imi iau supradoza de melodii chinuitoare pentru sistemul nervos (de ce sa fie dansul linistit) am cautat-o pe net si am gasit-o destul de usor. Versurile sunt… deosebite:
Thassos map, noi am parcurs ce e in cerculet
Panagia (The Virgin Mary) este vechea capitala a insulei. Un satuc pitoresc. Stradute inguste, case cu acoperisuri de piatra, sosele ce urca pana deasupra satului. Acolo ai destule puncte de belvedere si il poti imortaliza in voie.
Panagia
case cu acoperisuri de piatra
vechi
si nou, pe aceasi strada
cucu, este cineva la lucru? 🙂
…and a blue car, undeva pe la mijloc 🙂
I have a blue house with a blue window…da ba dee da ba die…
Inside and outside blue his house… da ba dee da ba die
Am cascat ochii si portofelele prin magazine. Stiu sa isi vanda foarte bine produsele locale, cat de mult conteaza aspectul, fata comerciala. De exemplu, produc o bautura alcoolica “tzipuro” – mai curata decat ouzo si mai tare, asa o lauda ei. Dar nu o vand la kil, la sticla de plastic, ci in sticlute mici (200 ml) sub forma de vioara sau cobza. Da, ambalajul conteaza – mai ales la turisti. Bine, bautorii adevarati pot sa o procure si la bidon daca vor, grecii sunt bucurosi sa o vanda.
Pinochio de Panagia, with a blue tie… da ba dee da ba die 🙂
Tzipuro, ulei de masline si dulceata cocktail ursulet
Dupa ce am cumparat, vizitat si admirat ne odihnim la o terasa din centru. Cat timp ne hidratam trece autobuzul pe langa noi si nu reusesc pentru a nu stiu cata oara sa imi stapanesc uimirea. “Uite cum mergeee, ce aproape e de case. N-are cum domne, n-are cum.”
eu cu prietenu meu autocarul 🙂
Autocarul se strecoara cu usurinta pe stradutele inguste
Pentru diversitate am ales alt drum de intoarcere. Ne-a dus serpuind printre delulete intai in statiunea vecina Skala Panagia (Golden Beach) via restaurant si apoi in Skala Potamia. In total am parcurs in ziua aceea cam 13-14 km.
Ultimii sunt greu de amintit, epuizanti. Vorba cantecului lait motiv: “Blue are the words I say and what I think. Blue are the feelings that live inside me.” Era foarte foarte cald, imi era foame rau si colac peste pupaza mirosea a fursecuri. Bomboana de pe coliva sau mai bine zis, cireasa de pe fursec ca sa raman in registru culinar, ma rosesera rau de tot sandalele. Ambele picioare sufereau si feminitatea mea se dusese pe …. se transformase. Imi aduc aminte de bancul meu preferat, cel cu chelnerul. “Chelner, aveti picioare de broasca? Nu domnule, asa merg eu mai cracanat.”
Bisericuta pe marginea drumului
Cu chiu cu vai ajung la restaurantul meu preferat unde ingrop definitiv mirosul de fusecuri intr-o salata greceasca si o pizza foarte buna. Imi aduc aminte de uimirea unuia dintre colegii de drum la vederea salatei. “Niste legume taiate asa, cu satarul si cateva bucati de un sfert de kil de branza feta. Vroiam sa il chem pe chelner si sa ii zic – hai, amestec-o tu, daca poti. Am mancat juma’ din farfurie ca sa pot sa amestec. Dupa aia m-am mai uitat si la altii in farfurie, cand treceam pe la alte terase. La fel peste tot. Bucati de un sfert de kil de branza feta – cum sa o amesteci oare? “. Parerea mea – n-am nimic cu branza feta de un sfert de kil, in schimb maslinele lor scofalcite tare nu-mi placeau. Patria maslinelor si imi dadeau stafiditele alea.
Salata greceasca
Drumul ce mai ramasese de parcurs pana acasa a fost pentru mine un fel de apocalipsa picioarelor. Incaltata nu era bine ca ma rodeau sandalele, desculta pe nisip frigea, in apa erau bolovani care intepau, mai aveam putin si o luam inot dar trebuia sa ocolesc tot digul si nu era chiar rentabil. Mi-am amagit durerea culegand o noua serie de bolovani, mai mari, mai albi si mai frumosi decat primii.
nisipul frige
Ce a mai ramas din zi am petrecut-o pe plaja si apoi somn. Intentionam sa ne trezim foarte devreme pe la 5 dimineata, sa plecam pe munte. Venise ziua cea mare.
am ramas vrajita de manichiura, mai ales de culoare unghiilor! aproape ca totul in jur era blue :)) sa fie de la obsedantul cantec?!?!
da’ nu mai conteaza! m-ai cucerit total! imi place stilul! iar jurnalul e…delicios 😀 miroase a fursecuri 😉
De fapt cantecul s-a inspirat de la atata blue :). Multumesc pentru compliment si da… parca miroase a fursecuri 🙂
Niceee! Thassos este intr-adevar frumos! Sunt atat de multe de vizitat daca iti faci temele dinainte si stii ce si cum. Bine, trebuie sa mai si poti, daca inca n-ai devenit “celula”. Noi am fost cu celula, ca pt micuta am batut atata drum, prima intalnire cu marea, sa fie apa mica, sa fie curata, sa nu fie prea cald… despre copii, copii cuminti nu exista domn’le, iti spun eu, ai sa vezi cand vei fi mamica, este un mit. Asa ca fiecare se bucura cum poate. Noi mai mult am lenevit, insa in cel mai bun loc de pe cea mai buna plaja, parerea mea. SPer ca nu ai ratat Saliara. Anyway, daca tot iti plac pozele, am si eu cateva pe blog.