Triple V – Venus & Vama Veche

Dupa o saptamana atarnata de un rucsac de minim 20 de kile singurul gand a fost ca vreau sa scap de dansu’ desi mi-a fost cea mai credincioasa casa ever – de 60-70 litri. In plus este si cado’ de la colegi, traiasca inspiratia lor. Umerii ma dor groaznic cand apas pe ei si mi se pare ca am un inceput de deformare pe clavicule gen “sine de caile ferate”. Mersul in tenisi este greu de conceput, parca as fi un bebelus in premergator. Uaaa, ce usor se paseeeste. Vai, dar ce-i cu pietricica asta pe asfalt. Fara bocanci ma simt precum printesa care gaseste bobul de fasole sub stratul de saltele. Nici basicile nu ma ajuta ce-i drept.

Somnoroasa ma indrept spre Marea cea Neagra. De fapt spre tren pentru inceput. Incep sa am anumite sentimente fata de CFR. Eu sunt o eroina de telenovele si el mirele harasit de rude… nu-l vreau da’ n-am ce face. Pana la urma imi satisface si el o nevoie, cea de deplasare din punctul Beeee (Bucuresti) in punctul Meeee (Mangalia).

He he, am si cazare de data asta. Cand zic cazare ma refer la ceva mai solid decat doua foi de cort achizitionat de la Carrefour. Si e si mocca, doar am muncit pentru ea. Povestirea mea mica despre lumea cea mare a avut efectul scontat, de trei stele la Hotel Melodia in statiunea Venus.

Cu o intarziere de o ora logodnicul oniric al durerii (adica trenul) ajunge la destinatie, in Mangalia. Distanta pana la Venus este de patru kilometri adica un fel de “felie de tort” tinand cont la cate mii de metri am batut in ultimele zile. Soarele ma bate in freza dar nu prea ma afecteaza. Ma doare la baschetii mei de blug desi era mai bine cu talpa vibram in care nu simteam nici o pietricica.

Pana depistez hotelul dau de o gogoserie cu ispite de mii de calorii insiropate si inbaiate in ciocolata. De la atatea miresme de patiserie ma simt pierduta asa ca recurg cu rusinea unui cercetas in mizerie la dreptul ultimului telefon. “Da doamna, sunt cu marea in dreapta. Ce mai am in fata? Pai, o gogoserie. A, in afara de gogoserie. Pai vad si un hotel cu un calut de mare mov pe el (acu serios – mov??). Haaai ca am ajuns.”

Fain e traiul la trei stele. Tre’ sa zic totusi ca e mai fain la mii de stele de Bucura (Retezat) dar in viata trebuie sa coboram si la nivelul marii. Intampinarea e facuta de doua receptionere blonde si zambitoare. Totul decurge repede, fara probleme. In cateva minute deja inspectez camera. Ies pe balcon si constat ca a cam venit toamna. E ultima zi a lunii lui Gustar. Oare ce fac perele din pomul bunicii de la Soveja. Sigur tare rele sunt…

Revin in camera. Ma impresioneaza patul. E asaaaa mare. Si salteaua e numa’ buna, nici moale nici tare. Sigur nu o sa am gatu’ stramb de dimineata. Nu zabovesc prea mult timp indoor. Doar cat ma conectez “oleaca” la net sa vad ce mailuri am mai primit, ce mai e pe facebook, din astea banale. Un om intelept a spus odata ca “Suma viciilor e intotdeauna constanta”. Eu oare la ce viciu am renuntat cand am primit dezlegare la Wi-Fi?

Marea e la fel cum am lasat-o. Cu valuri mici si putin rece. Sa fie sanatoasa. Adorm pe plaja ca un prunc. Cu greu ma dau plecata din briza marii asta ca sa ajung cu mers de somnambul la primul sezlong de la piscina hotelului. No’ da’ chiar imi place. Ce salteluta moale. Sfrr sfrrr.  Seara vine pe nesimtite impreuna cu prietena ei Racorica. Ma retrag in glorie in camera spre somnul cel mai dulce. Concluzia primei zile: se doarme bine tare la Hotel Melodia: confort in orice pozitie in orice conditie.

Ziua de sambata a fost anuntata de Busu’ si confratii ca fiind calduroasa si insorita sau cel putin asa am inteles eu. Fapt pentru care dimineata m-a intampinat innorata si imbufnata. Era chiar rece fata de mine desi nu ma asteptam la asemenea comportament distant. Resemnata gasesc rapid refugiul. Laaaa Vaaaaaama Veeeeeche… “aah gata, imi vand casetofonul”.

Microbuzul ce are statie chiar in fata hotelului ma duce pana la Mangalia si de acolo un “rechin local” pana in fata ”La Pirati”. E cam prea dimineata sau sunt eu prea treaza ca nu ma pot integra inca in Vamaia. Decid sa o iau usurel cu o cafea la Stuf. La fel de tare si buna ca intotdeauna si cu la fel de mult zat. N-am inteles niciodata de ce este atata zat, ca sa stea mestecatoru’ teapan?

Prea putin conteaza – canta Jimmy tati, selectia de aproape 45 minute The Doors ma unge la corason. People are strange when you’re a stranger… Urechile imi sunt alintate apoi de selectii U2, Queen, RHCP si tot asa sa bem si sa ne simtem bine. Si cum e viata mai frumoasa decat inconjurat de prieteni? Normal ca intalnesc cativa – nici nu ma asteptam altfel. Realizez si ceva fotosession in stilul care ma defineste. “Iar face Andreea poze cu picioare, bocanci, praf si pasarele, etc etc”.  de data asta vedetele au fost cerceii achizitionati de langa Lacul Bucura, Retezat. Daca va grabiti mai prindeti.

Te fac o tura de partie papushe?

Cafeaua de la Stuf? Cea mai vestita

Message in a bottle

Genie in a bottle

Unde-o fi Aladin? Ca lampa am gasit-o

Wild wild west

PranzoCina o consum La Galerie. Servire rapida si prietenoasa, muzica buna, bere ieftina si mancare gustoasa desi sortimentatia nu e variata. Umplu stomacelul si ma indrept spre adapostul meu melodios de weekend. Din Mangalia merg pe jos sa fac piciorul frumos, dar nu numai de aceea. Apusul ma prinde pe langa Balta Saturn populata de pasaret si pestiuci. Asta cu pestele o banui dupa numarul pescarilor aflati pe mal.

Balta Saturn

Marea Neagra e albastra

Altfel de Venus iesita din altfel de spume

peekaboo i love you

Pe jos am facut in jur de 45 de minute din Mangalia pana in fata hotelului. Ajung la timp ca sa urmaresc plina de infrigurare nunta lu’ Eba. Glumesc, da’ totul parca se potriveste. O pereche picioare, o pereche de cercei, o pereche de lebede care pluteste inspre apus, mai multe perechi de stabilopozi aurite de crepuscul, etc. Incerc sa adorm ascultandu-l pe Botezatu care analiza toaletele doamnelor. Uite asa a plecat fata lu’ tata. Culmea ironiei, apropo’ de tata lu’ Eba si flota, dau de un film cu o catastrofa maritima si cu George Clooney – The Perfect Storm. Noi sa fim sanatosi si la punga grosi.

Weekend-ul primit era cu mic dejun inclus asa ca dimineatile mi le-am petrecut savurand bunataturi. Ce bune au foooost, nici nu stiti. Da’ nici nu va zic mai multe. Tare mi-a placut sejurul la Melodia. Liniste si relaxare. M-am odihnit, aveam nevoie. Imi pare rau ca plec dar n-am ce face.

Ziua o pierd tot prin Vama Veche si seara in tren. CFR-ul nu mi-a inselat asteptarile deloc trenul avand intarziere in jur de o ora. Macar nu m-am plictisit, lumea e pestrita rau in Regio. Multi dintre ocupanti erau vamaioti. Din pacate nu toti vamaiotii sunt boemiasa cum imi imaginam eu ca sunt. Persoane fara cei sapte ani de acasa sau care s-au facut ca uita de ei populau vagonul. Imi parea rau ca respiram acelasi aer. Vorbeau cu sonorul la maxim in timp ce beau berea fara numar fara numar. Glumele erau din cele mai proaste si din pacate unele dintre ele erau pe seama celorlalti calatori. Meritau a fi linsati. Am aflat chiar cum se fura acum din corturile din Vama, tipul spunea ca a vazut cu ochii lui. Parea ca ii este foarte cunoscut procedeul.

“Da frate, stiu io cum e ca am vazut io cu ochii mei. Haha, io am scapat, oricum n-avea ce sa imi ia. Vine unu care se face ca e beat si da sa intre intr-un cort oarecare. Daca e cineva in cort se scuza balbaindu-se ca a gresit cortul. Mmmma scuzati, am gresit. Daca nu e nimeni se simte ca la el acasa si suteste tot ce gaseste. La o fata i-a luat tot din cort, Da’ mah tot iti zic io, inclusiv pasta de dinti. I-au mai lasat izoprenu, sa doarma bine … daca iti zic, stie baietii.”

E aproape de doisprezece noaptea. Trenul s-a intepenit in camp de cateva minute. Luna cea plina il vegheaza. Vagonul miroase ca o bodega rar spalata. Tovarasii de calatorie vorbesc in nestire. Atipesc.