Viata Bate Filmul. Episodul 1.

M-am gândit să deschid o categorie nouă intitulată “Viaţa Bate Filmul” în care voi relata isprăvi româneşti auzite sau trăite.

Întâlnirea cu domnul Mishu, patron de locaţie. Un domn aproape de vârsta a treia, serios, impune respect. Ne pofteşte într-o încăpere din spatele barului, ceva de primire oaspeţi. Vrea să ne arate planurile sale aşa că solicită angajaţilor să îi aducă laptop-ul din birou. În aşteptare fiind face curat pe o masă, o şterge de praf. Nu mică ne-a fost mirarea când băieţii au venit cu monitorul şi unitatea, acela era laptopul dânsului. Degeaba am insistat să nu se deranjeze prea mult entuziasmul era prea mare. 

Puternică impresie mi-a făcut şi Gicu, patron de ştrand. De etnie rromă. Eram în vizită de lucru, să vedem cum “branduim” locaţia. Încă de la intrare îi zărim nu foarte departe subalternii – câţiva gealaţi cu săbiile după ei. Cine ştie, poate se-ntorceau de la o smardoiala. Gicu ne explică calm pe unde doreşte întinse poliplanele, că vrea vizibilitate maximă “Să se vadă de departe din stradă doamnă” şi în plus: “Doamnă, să nu iasă ţigănie. Eu sunt ţigan dar nu-mi place ţigănia.”

E în formă maximă şi cu chef de vorbă. Aflăm istoria amicilor lui falimentari, trei acum doi ani şi doi acum un an. El a fost mai inteligent, dar pentru cât timp. A închis buticele de peste drum înainte să îl aducă la sapă de lemn. Trăgea linia şi nu-i rămânea nimic. A rămas doar cu ştrandul şi încă ceva, dar nici astea nu-s prea profitabile. “Uitaţi, plătesc asistenta şi de două luni stă degeaba. Dar nu am cum fără asistentă. Şi uite aşa, ies în pierdere. Se adânceşte criza asta, dispare pătura asta de mijloc a băieţilor de-alde mine.”

Reţinem vorbele pline de subînţelesuri şi dăm să plecăm. Băieţii lui nu ne inspiră încredere cu moacele de îngeraşi din dotare. Pe drum Gicu ne opreşte în dreptul gheretei lui, proaspăt lăsată fără poliplan în faţă. “Doamnă şi aici să puneţi unul frumos că se vede înăuntru când mă tai cu băieţii”.