E vineri seara, aproape intuneric, mirosul florilor de tei e pretutinderi si parca te inspira la o plimbare prin parc. Asa ca prima oprire in drumul catre casa e la o terasuca simpatica la prima vedere aproape de una din intrarile in IOR, aleasa pe principiul ca e aproape de buda. Din pacate mult prea aproape….
Mireasma florilor de tei se amesteca cu mireasma mai pamanteana a toaletelor ecologice de pe marginea aleei. Terminam repede consumatia si inainte de a pleca natura care isi cere drepturile ma indreapta nevinovata spre iadu’ odorifer de vis-a-vis. Trag aer in piept, dar nu suficient se pare deoarece expulzarea din toaleta se face aproape cu pantalonii in vine si cu niste ochi rosii bulbucati ca la melc… Blestemand inspirata alegere plecam sa ne mai plimbam prin parc.
Multa lume, unii linistiti care merg agale, rolleri, skate-boarderi, alergatori transpirati care imi aduc aminte niste rezolutii mai vechi, si teiul omniprezent. Multi catei care isi alearga stapanii de colo colo. Ajungem la lac si imi aduc aminte de ratele pe care le vazusem vara trecuta.
– Hai, sa vedem ratele.
– Eh, cred ca dorm la ora asta. E cam tarziu.
– Bine, bine dar hai totusi sa vedem. Ia uite ce spuneai tu ca e tarziu. Nu numai rate. Uite si lebede, si negre si albe. Mama mama ce viata intensa de noapte are pasaretu din IOR. Stai sa fac o poza lebedei astea negre. Hai pasarica nu te mai misca, stai ca esti frumoasa, nu te mai cauta atata-n fulgi.