Zambete furate, viata de student

Dimineata este grea doar pana ma dau jos din pat. Marea coborare este cel mai dificil moment al zilei, lupta interioara asa de intensa ma darama. Si se intampla de fiecare data cand intind cate un deget spre telefonu care “snuzaie”, suna, si rasuna.
Odata depasit momentul critic devin alt om fara sa fie nevoie de cafea. Recunosc ca-mi place cafeluta da’ daca trebuie sa intind rufele inainte de ea, nu-i nimic ca-i cu placere. Cam asa a fost azi dimineata. N-am prea reusit sa o beau si am plecat grabita grabita spre serviciu.

Eram in autobuz, ocupasem un loc la geam. Priveam absenta traficul. Se apropie intersectia, semaforul trece pe culoarea interzisa, autobuzul incetineste. Si vad asa cum frumos se deruleaza prin fata mea o cana de cafea. O cana frumoasa verde si aburinda. Ma uit la ea cu mare interes, prin geam deja simteam aroma. Salivam. Apoi vad un zambet larg, si inca un zambet. Si o invitatie. In dubita de langa ocupantii imi zambeau de sub cozoroacele lor cu urme de var si imi intindeau canile lor de cafea. Le-am zambit si atat. Le-as fi baut si cafeaua da’ n-aveam cum… Ca nu era statie acolo, nu de alta

Cafeaua de dimineata de azi imi aduce aminte de un moment de mare cotitura din anii facultatii, prin anii ’98 – ’99 cred. Momentul pachetului venit de acasa era lege in viata de student si era datator de emotii. Nu erau telefoane mobile atunci, vorbeam odata pe saptamana cu parintii la fixu de jos de la poarta, asa era la Moxa. Asa ca nu stiam prea multe si ne intrebam oare ce mai primim de acasa. Mancarea de la mama nu se compara cu cea de la cantina mai ales pentru un puisor de anu intai ca mine.

Mergeam spre gara in asteptare de pachet si imi era putin foame. Cum treceam pe langa un Tip-Top ma loveste mirosul imbietor de pizza. Tip Top-ul era atunci in mare voga, dar doar la bursa mergeam sa mancam. Acolo sau la Pizza Hut. Avea geamuri maaari si mese asezate langa geam. La una dintre ele erau doi barbati tineri la costum care infulecau de zor. Nu mi-am dat seama cand m-am oprit si ma uitam fix la ei. Bine macar ca nu imi curgeau balele. Le-a stat mancarea in gat – clar eram expresiva. Ma invita inauntru. Refuz politicos, nu de alta da’ nu mananc de la straini :). Si snitelele lu’ tata meritau asteptarea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.