Cu bicicleta pe Transfăgărăşan. Prima parte, din Ucea până la Bâlea Cascadă. Călătorii cu Boss.

Parcurgerea Transfăgărăşanului pe bicicletă (partea nordică) a fost una dintre ambiţiile mele, plănuită în amănunt şi aşteptată cu nerăbdare. Pe măsură ce se apropia ziua plecării îndoială se instala în suflet din cauza prognozei. Se anunţau vremuri sumbre cu ploi abundente în primele două zile ale excursiei. Cu toate astea planul a rămas în picioare şi arăta în halul următor:

• Ziua 1, joi. Ucea de Jos (430m) – Bâlea Cascadă (1234m) – 33 km
• Ziua 2, vineri. Bâlea Cascadă (1234m) – Bâlea Lac (2034m) – 13km şi retur la Bâlea Cascadă 13km.
• Ziua 3, sâmbătă. Bâlea Cascadă (1234m) – Staţiunea Climaterică Sâmbăta 36km
• Ziua 4, duminică. Traseu scurt prin zona Sâmbăta 4-5 ore
• Ziua 5, luni. Staţiunea Sâmbăta – Ucea 20km

Cât şi cum s-a realizat vă voi povesti în rândurile / postările următoare. Pentru început spun doar că am avut parte de unul dintre cele mai faine concedii până acum. Peisajele au fost minunate şi timpul petrecut cu mine însumi pe două roţi a fost de calitate dar mai ales de redescoperire a limitelor.

Ca observaţie am încercat să fac traseul începând de joi urmărind ca traficul să fie cât mai lejer şi a fost perfect. În zilele de joi şi vineri urcă mai puţini spre Bâlea comparativ cu sfârşitul săptămânii iar sâmbăta, la întoarcere, eram pe culoarul invers de mers.

Ziua 1, joi. Ucea de Jos (430m) – Ucea de Sus – Arpaşu de Sus – Cărţişoara – Cabana Bâlea Cascadă (1234m). 33km cu aproximativ 900m diferenţă de nivel pe plus adunată.

Că tot vorbeam mai sus de redescoperirea limitelor primele testate au fost cele ale răbdării în privinţa C.F.R.-ului. Din motive neştiute fusese scos vagonul de biciclete, biciclete pentru care plătisem taxa de 10 lei pe bucată. A fost nevoie de puţină ingeniozitate să le potrivim pe micul hol de lângă budă dar a ieşit puzzle-ul până la urmă şi am lăsat şi spaţiu de acces. În plus, nu numai că nu mai era vagonul cu spaţii de biciclete dar ni se schimbaseră şi locurile de la 35, 37 la 11 şi 12 iar locul 12 nu exista.

Noroc că oamenii buni încap (vorbă mamei mele) şi până la urmă călătoria s-a dovedit a fi extrem de plăcută, cu colegi de compartiment simpatici, mai ales o doamnă ce călătorea spre Sibiu şi m-a servit cu o cafea extraordinară din termos, ciocolată şi napolitane în timp ce îmi povestea nostalgică câteodată de familia dumneaei.

Pe tren cu bicicleta. Cu toate că nu a fost aşa cum ne aşteptam călătoria cu trenul de data aceasta a fost parfum faţă de ce am avut parte când am mers din Braşov spre Rupea

Am coborât în gara din Ucea pe o căldură insuportabilă şi apăsătoare. În zare munţii din păcate nu prea se vedeau de norii de ploaie ce ameninţau să ne strice ziua. Înapoi nu voiam în nici un caz să dăm aşa că direcţia era clară. Înainte să mergem ne-a rămas… ca-n Râpa.  

Să te întorci înapoi nu ai unde

Înainte să mergi ţi-a rămas.

Drumul a fost pentru început un fals plat în urcare până la Ucea de Sus, unde şoseaua a făcut dreapta spre Cărţişoara. De acolo porţiunile drepte au fost întrerupte de urcări şi coborâri accentuate dar faine, mai ales coborârile.

Urcarea din Arpaşu cu 10% pantă a scos untu din mine până pe la prima treime când am coborât demnă de pe bicicletă şi am început să împing. Plămânii erau peste turaţia normală, clar nu puteau mai mult. De picioare nu ştiu ce să zic, chiar nu mai contau atunci că erau altele mult mai importante care nu mă ţineau. Mereu din stânga Făgăraşii vegheau şi ne aşteptau cocoşaţi de nori.

Spre Cărţişoara

La Cărţişoara am oprit pentru realimentare (apă şi dulciuri) la magazinul din intersecţia DJ105P cu Transfăgărăşanul. De la intersecţie am făcut stânga şi o cruce cu limba în cerul gurii deşi totul depindea doar de mine. Nu aşteptam divinitatea să mă ridice până la Bâlea Cascadă. Ştiam la ce mă înham dar la faţa locului era mult mai greu decât pe hârtie, decât în planuri.

Urmau 17 kilometri până la Cabana Bâlea Cascadă şi 800m pe plus diferenţă de nivel. După primii cinci kilometri când începuse panta să crească şi să picure din ceruri blestemam în toate limbile cunoscute ideea excursiei. Mă întrebam dacă am avut mai multă minte decât o găină să propun o astfel de tură pe care să îmi propun să o şi termin. După încă doi trei kilometri nu mai îmi păsa de nimic şi nici multe nu mai îmi aduc aminte. Creierul a şters cu buretele amintirile, mai am doar câteva flash-uri păstrate.

Mergeam ca teleghidată din bornă în bornă când în şa când împingând la bicicletă. La fiecare bornă eram aşteptată de Bodo care îmi spunea, hai că mai avem 10 km, hai că mai avem 9 km ş.a.m.d. Pentru moralul meu nici el nu se simţea prea bine deşi a urcat până la urmă tot Transfăgărăşanul pe bicicletă dar cu pauze la fiecare kilometru.

Eram cam cu patru kilometri înainte de destinaţie când am făcut o pauză puţin mai lungă (7-8 minute cred) în care mi-am dat rucsacul jos din spate ca să scotocesc în el. Mare greşeală, aproape să nu pot să îl mai ridic de jos la plecare. Şi când mă gândesc că dimineaţă când am plecat de acasă mi se părea uşor ca un fulg… ce face oboseala din om.

Am ajuns cu bine deşi transfiguraţi la Bâlea Cascadă unde ne-am îndestulat cu o ciorbă de văcuţă foarte bună. Am comandat-o apoi la fiecare masă, aşa gustoasă era. Somnul a fost unul greu, fără vise. Am adormit pe fundalul unei ploi torenţiale întrebându-mă oare cum voi urca a doua zi încă 800m diferenţă de nivel întinşi tot pe 13 kilometri până la Cabana Bâlea Lac.