Local combat canin pe fundal de Vocea Romaniei

Familia mea este, de cand ma stiu, deosebita. Fiecare are o personalitate bine conturata si diferita de a celuilalt. Fapt pentru care cele trei intrari in casa sunt diferite functie de viziunea “arhitectului”. Stil traditional, stil modern si un stil nedefinit gen hangar de avion. Eu n-am avut drept de replica deoarece au fost doar trei usi in proiect si noi suntem patru.

Intr-o dimineata imi asteptam familionul pe ulita la portita precum Ghita. Vad pe mama iesind pe usa stil modern intreband de ceilalti doi. Ii zic ca sunt in casa, intra inapoi. Cam in acelasi moment cand mama intra in casa pe iesirea stil traditional apare tata intreband de ceilalti doi. Sa mai zic ca intra in casa sa ii caute cand aude raspunsul meu si in acelasi timp apare fratello din “hangar” nedumerit si cu aceeasi intrebare in meniu? Descumpanita, dar nu foarte mult, cu gura cascata admir casa cu trei intrari asteptand sa se hotarasca sa iasa pe una dintre ele. Pana la urma apar toti trei veseli si vorbareti. Se reunisera in bucatarie. Noi sa fim sanatosi si vorba unui prieten “Sa ne mearga televizoarele!”

dog argentinian

dog argentinian

Apropo de televizoare, cel din sufragerie a cazut cu tot cu raft intr-un zgomot senzational. Nici in filme nu-i iesea asa de bine. Din fericire nu s-a stricat. Probabil e frate vitreg cu cel pe care il am de zece ani la Bucuresti.  Bietul de el a cazut acum 6-7 ani intr-un colt. De atunci e putin tesit pe partea stanga. Andrei, fratele, ma ajuta sa rearanjez mobila in camera in care locuiam. In timpul procesului procesului de transhumanta al comodei acesteia i s-a rupt picioru’ si astfel a alunecat gratios televizoru’. Destul de logic nu? Doar nu era sa luam televizorul de pe comoda si sa il punem la loc sigur…

Precum stapanii asa si cainii. Simpatici si diferiti. Un fel de alba neagra la Adjud. Intai a fost Ax (viata de caine), cel poreclit pe nedrept cotetar de niste unii care nu apreciaza cainii decat daca sunt rasa pura. El fiind o corcitura de ciobanesc Belgian cu nu imi mai aduc aminte ce intr-adevar nu-i prea distinct dar se intrevad undeva ascunse trasaturile caracteristice rasei. Activ pana la exasperarea noastra, constiincios in apararea curtii de orice dusman si cu un puternic simt al proprietatii.

saritura caine

ciobanesc belgian

In viata lui (si a noastra) a aparut la un moment dat un “Labrador” alb pe nume Oscar. Doar ca pe masura ce crestea numai a Labrador nu arata. Ducea mai mult spre un delicat Dog Argentinian. Barbatel, cu un simt al proprietatii in accentuata dezvoltare pe masura ce inainta in varsta.

Cat a fost micut s-au inteles intre ei cateii…  atunci cand nu se certau. Cea mai crancena lupta se dadea pentru afectiunea celor din familie. Pe masura ce crestea in tonaj Oscarel avea castig de cauza. Cum te vedea cum sarea pe tine spulberand din calea sa pe silfidul Axion. N-avea el prea multa treaba cu dresajul, sezi cuminte Bubico, etc… vorbe-n vant. Ax era din ce in ce mai frustrat fapt pentru care sarea la bataie. Uite asa din cea mai frumoasa fericire a revederii cu stapanii dadeau direct in meciul zilei. Nu de putine ori s-a lasat cu sange, colti infipti in carne, boturi belite, schiopatat, etc. Totul pentru suprematie si afectiunea stapanilor.

dog argentinian

dog argentinian

dog argentinian

25 decembrie Prima zi de Craciun

Cainii erau in cusca, musafirii in casa. Nu invers. Mai o sarmaluta, mai o fripturica, mai un carnacior. Discutia curgea lin precum si vinutul in pahare. In curte tata perpelea ceva pe ultimul taciune din gratar. Axion cu state vechi fiind in familia noastra era mai mangaiat si alintat de musafiri. Oscar – Marele Alb era admirat pentru statura, dar nu prea alintat. Fapt pentru care aud pe cand eram in casa. “Sari ca il omoara. Staaaai, tu-ti natia ta de caine. Da drumu la gat. Etc, etc, etc”.

Ies la timp sa vad o armonioasa hora a unirii, superba infratire intre om si regnul animal. Doi oameni si doi caini dansand in doua picioare. Albul il tinea de gat pe Negru in timp ce unul dintre barbati il tragea de urechi si celalalt incerca sa ii desclesteze gura de pe gatlejul adversarului. Reusita desclestarii nu dura mult pentru ca Negrul ataca cu toate fortele si furia luandu-i prin surprindere pe toti. Wrestling in toata regula. Cu greu sunt separati. Apele se linistesc pana la urma, lucrurile revin la normal la fel de brusc cum se agitasera. Parca nici nu mai existase cearta.

dog argentinian

26 decembrie 2011, finala la Vocea Romaniei si la Campionatul de Local Combat Canin

Masa mare e intinsa in sufragerie, stam la povesti, amintiri si planuri de viitor. Atmosfera este relaxata. Eu astept cu nerabdare finala emisiunii Vocea Romaniei. Preferatul meu era Cristian Sanda desi simteam ca Stefan Stan aka Fanel va lua toti laurii. C-asa-i in tenis.

In plus viata bate filmul iar gelozia orice. Cainii erau liberi de contract prin curte, sa se mai plimbe si dansii. Marele Alb ofticat pe succesul Negrului decide sa isi faca singur dreptate sarindu-i direct la jugulara. Sa fie sigur ca se rezolva, doar avea o treaba neterminata care inca mai misca. Din fericire planul de intremare si crestere a musculaturii implementat de doamna Minuta a dat roade in cazul lui Ax tomberonezu. Nu s-a lasat cu una cu doua. Alarmati de zgomotele bataliei iesim din casa desculti sau in papuci si sarim in mijlocul luptei. Urletele noastre acompaniau cu brio lupta ce se dadea. Pe fundal se auzeau trilurile concurentilor de la Vocea Romaniei.

Oscarel cu forta lui domina spectacolul ce se purta in direct in fata musafirilor. Andrei incerca sa il scoata pe Axion din gura fiarei. Eu aruncam recipientele de diferite dimensiuni pline cu apa spre batausi. Mama mi le dadea la mana. Cateodata aruncam apa cu tot cu vase, de emotie. Nu nimeream mereu cainii, ci pe tata si fratelo. Cand le era lumea mai draga primeau cate o pleasca de apa direct in freza cu tot cu vas, sa se dezmeticeasca. Asta e, nu-i problema. Noi sa fim sanatosi. La televizor Vocea Romaniei se apropia de momentul final. Eu mai aruncam un vas cu apa, mai intram in camera intreband… si, si? Cine a castigat? Stationam pe covorul cel crem si proaspat curatat plina de noroi pe talpile papucilor pe care uitasem sa ii las la intrare.

Musafirii se mutasera sus la balcon sa vada mai bine spectacolul. Mama dadea indicatii de la etaj. Marele Alb are o zvacnire de patinator gen triplu tulup si surprinde participantii la combat care se trezesc aruncati cine stie pe unde. Din nefericire Ax era tot cu jugulara in coltii lui. Eu il trageam pe Oscar de picioarele din spate dar fiind pline de noroi imi alunecau din mana. Fratelo aplica fara remuscari perversa de la Targu Ocna in mandibula Marelui Alb si gatlejul victimei negre se elibereaza. Fericirea ne cuprinde, zicem ca am scapat. Pentru o fractiune de secunda suntem chiar incantati. Urmatoarea secventa este cu un Ax (pe care il credeam victima) in plin plonjon spre adversarul cel mare si alb si Andrei urland. “Andreeaaaa, prinde-l pe Aaaax.”

Imaginea se desfasoara si acum in fata ochilor in slow motion. Eu incercand sa ma dumiresc ce se intampla in timp ce il tineam pe Marele Alb de picioarele din spate in pozitia roaba, tata plonjand in décor din cauza de  triplu tulup, o directa de dreapta in falca lui Oscarel, Ax eliberat si in zbor spre razbunare, Andrei in plonjon spre Ax. Culmea, l-a si prins din zbor. In mai putin jumatate de minut disparuse de pe campul de lupta cu tot cu caine. Ramasasem eu, tata, un Oscar dezorientat si “I did it my way” varianta Stefan Stan.

Trista intru in casa incaltata cu niste soseste flausate odata albe, acum negre, constat succesul lui Fanel. Bluza mea alba de lana avea o culoare nedefinita, mirosea a noroi si caine ud. In plus am grija sa plimb noroiul prin toata casa, sa fie si mama fericita. Dupa asa o zi ce mai conteaza un covor distrus de noroi. Totul se rezolva.

Afara urlau cainii din tot cotul instigati de bataia incinsa la noi in ograda. Cred ca ziceau: Sange! Sange! Kill! Kill! Curtea arata ca dupa razboi. Transee cu noroi, amprente de pasi, vase cu fundul in sus prin toata curtea. Zici ca fusese o bataie cu oale si castroane. Cam asta inseamna Craciun a la Balbarau. La mai multe. Si, sa ne mearga televizoarele!

dog argentinian

dog argentinian

6 thoughts on “Local combat canin pe fundal de Vocea Romaniei

  1. =))
    Mai Andreea, la voi in familie e veselie mare! Asa e tot timpul??! Primiti chiriasi?
    Am ras cu lacrimi, mai bine lasati bietii caini sa se manance intre ei, eu stiu ca atunci cand omul intervine se intarata si mai tare. Dar si daca ii lasati, nu mai ramanea povestea, de pomina nu alta 😀

    Si cum sa-ti cada tv-ul??! Eu zic ca emisiunile la care te uiti sunt de vina. Eu ma uit doar la Master Chef.

    1. Da da, cam asa e tot timpul. Spre surprinderea mea Pastele asta a fost cam prea linistit :).
      Cu TV-uri am multe povesti, nu numai astea cu cazaturile – dar o sa am probabil o postare separata. Ca merita, ocupa un loc special in viata familiei noastre televizoarele.

  2. ma alatur si eu recomandarii facute de Claudia !
    apropos, e foarte simpatic negrutzu – inteleg ca el e ciobanescul belgian. dar e rasa pura sau “aclimatizata” 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.