Hmmm, inceputuri… ce-mi aduc aminte? Caldurica si izvorul acela nesecat de mancarica alba si gustoasa. Bun si deschis non-stop. Era cald si bine, aveam multi frati si surori. Cam ingramadeala dar eram o familie… numeroasa. Nu stiu exact ce inseamna familie, dar asa spunea aratarea aceea care se uita la noi. “O familie numeroasa draga mea, trebuie sa mai dam din ei. Nu ne descurcam cu atatia.”
Nu semana deloc cu noi, nu manca de pe jos, mergea in doua picioare si nu avea par pe el decat asa un mot in varf pe unde se sfarsea. Era ciudat dar mamei mele ii era tare drag de el. Am aflat ca asta e privirea de “dragoste neconditionata, draga mea“. Si in plus, mereu primea bunatati. Am aflat ca aratarii i se zice om. Eu sunt caine si el e om.
Auzeam din ce in ce mai des… numeroasa, familie numeroasa. Incet, incet fratiorii mei au inceput sa plece. Mama imi zicea ca o sa le fie bine, dar mie imi era tare dor de ei. Pana intr-o zi cand a venit un domn inalt si negricios asa ca mine, m-a luat in brate, mi-a zambit, si am plecat. De atunci n-am mai vazut-o pe mama.
M-a plimbat cu o cutie pe patru labute care se invart. Nu mi-a placut acolo, noroc ca am mers putin. Am ajuns intr-un loc care am inteles ca se cheama acasa. E cam ciudat, toti oamenii au un loc care se cheama acasa. Acolo mi-am dat seama ca nu o sa fim doar noi doi, eu si domnu negricios. Mai era cineva care semana cu draga mea. Deci oamenii astia au cate un loc care se cheama acasa, si pe cineva care se cheama draga mea. Interesant.
Zilele au trecut. Stau cam singur. Pe langa acasa si draga mea oamenii astia au ceva care se cheama serviciu. Mie nu imi place cum suna serviciu asta. Era bine cand eram cu draga mea si cu negriciosu. Ma cam chinuiau ei, imi tot repetau. Ax, Ax, Ax. Mi s-a intiparit undeva asa ca acum daca aud Ax tresar.
Cateodata seara cand se intorceau de la serviciu draga mea ma certa. Zicea ca sunt obraznic si ca trebuie sa fiu dresat. Ca rup covoru, fac pipi peste tot, ca sunt o responsabilitate pentru negricios si ca nu se ocupa cum trebuie de mine. O vreme am crezut ca ma cheama “Ax nu e voie”. Nu prea imi placea cand ma certa draga mea dar tot imi era draga. Mirosea frumos si mereu imi dadea bunatati. In plus ii placea si lu negriciosu de ea. Daca ii place lui pai imi place si mie nu? De dragul lor am invatat comenzi: Sezi, Culcat. Oamenii sunt foarte fericiti si iti dau bunatati daca faci ce iti cer. Foarte usor de multumit sunt.
La un moment dat am facut un drum lung in cutia pe patru labute care se invart. Stateam la picioarele lu’ draga mea. Mi-a fost foarte rau, si am simtit cum mancarea se intoarce pe gat inapoi … hac hac. Draga mea cand m-a vazut s-a ingalbenit incat negriciosu a oprit, si-a pus mainile-n par si se uita la noi. Era bine in afara cutiei aleia, eu si draga mea eram atat de linistiti. Totusi ne-a bagat pe amandoi inapoi. Enervant negriciosu asta, tot el e nemultumit ca merge prea incet. Mie imi e rau si nu ma mai plang. Daca avea o husa poate era mai bine.
Am ajuns intr-un alt loc acasa. Nu mai pricep nimic. Eu credeam ca oamenii au un singur loc acasa, dar de fapt au doua. In al doilea acasa sunt foarte veseli si fericiti deoarece se vad cu alti oameni mai in varsta, care se cheama mama si tata. Deci asa cum am eu mama asa au si ei. Oricum sunt mai bine decat mine, eu pe tata nu l-am vazut niciodata.
Au plecat. Negriciosu si draga mea au plecat. M-au lasat cu mama si tata. Nu vreau, imi placea de ei, se jucau cu mine. De ce m-au lasat singur?
Mama si tata sunt simpatici totusi. Dar nu se joaca cu mine prea mult. In schimb imi aduc jucarii. Mi-au facut o cusca frumoasa. Acum am si eu ACASA mea. Am zgarda rosie pentru ca sunt frumos si sa nu ma deochi. Daca sunt asa frumos de ce sunt singur oare?
Din cand in cand negriciosu si draga mea vin sa ma vada. E bucurie mare atunci. Nu numai eu sar si topai, si tata si mama sunt veseli. Era sa uit. Pe langa mama, tata, negriciosu si draga mea mai e cineva care imi e simpatic. Andreea. Ma bucur mereu cand o vad desi la inceput ma speriam de ea. Are mai mult par decat am eu blana. Cand am vazut-o prima data avea blana valvoi si eu eram mic si abia trezit din somn. Mi-a fost frica si am latrat fapt pentru care m-a certat negriciosu’. Seamana ei cumva, cica se zice ca sunt frati. Cu ea ma joc cel mai mult, ne distram bine impreuna. Pacat ca vine si ea rar acasa, la fel ca negriciosu.
E frig, si in jurul meu e alb totu. Am inteles ca se cheama zapada. Mama vine destul de des sa ma vada si imi aduce mancare buna. Imi place acasa la mine. Imi place si de tata, desi e mai autoritar. Iar trebuie sa imi aduc aminte de Sezi, Culcat.
of Doamne…..m-ai dezarmat total!
nu-mi doresc sa-mi spui decat ca e bine mersi, sanatos si frumos, si ca nu exista final nefericit…ca povestea continua….
sunt putine bloguri pe care le rasfoiesc cu nesat, de parca-s fii o sugativa….
ai talent si pe langa asta ai un stil unic, frumos, cursiv….citesti valsand….acaparat total!
te incurajez sa treci dincolo de blog si sa incerci sa scrii o carte; ca obstacol nu vad decat lipsa timpului, in rest…ai tot ce-ti trebuie!
felicitari ptr blog! e minunat!
Este mai mult decat viu si obraznic rau pe deasupra. Dar simpatic. Ca intotdeauna. Si povestea a continuat aici – cand a trecut la local combat cu prietenul https://aradeanca.com/local-combat-canin-pe-fundal-de-vocea-romaniei/
Multumesc de incurajare dar consider ca mai am de mancat o paine doua trei… un camion pana la a scrie o carte :). Mi se pare foarte greu sa legi un subiect mai mult de doua trei pagini … Dar exersez