O dimineaţă altfel. Viaţa bate filmul. Din nou.

Săptămâna trecută am avut parte de o dimineaţă alfel, de un moment pe care vreau neapărat să îl scriu ca să nu-l uit vreodată. La 09.30 aveam o întâlnire de lucru pe un proiect important la care dead-line-ul atârnă ca ghilotina. Întâlnirea urma să aibă loc la agenţia de publicitate undeva în zona Floreasca. Timpul nu permitea aşa că n-am mai trecut pe la serviciu, m-am dus direct la agenţie. În alte cuvinte mi-am dat rutina zilnică peste cap.

  • În primul rând în loc de 06.20 alarma a fost setată la 07.00. Să-mi dea lacrimile şi mai multe nu când am schimbat ora de trezire. Evident, glumesc.
  • În al doilea rând am ieşit din bloc pe lumină. Vedeam pe unde calc, ce revelaţie. Universul a şi complotat pentru o impresie completă: soarele cu o lumină călduţă îmi mângâia faţa. Stăteam precum floarea soarelui în staţie bucurându-mă de raze. Aproape să ratez autobuzul deoarece eram cu ochii închişi şi cu gândurile departe.
  • În al treilea rând am luat metroul. Am coborât din autobuzul 330 la Dristor îndreptându-mă spre acel mijloc de transport rapid şi subteran. M-au năpădit emoţiile grav, făcusem acest drum timp de 6 ani cât am lucrat la Prospero. Spre deosebire de emoţii amintirile nu m-au năpădit cum trebuie, iniţial am luat direcţia greşită spre Dristor 1 nu spre Dristor 2.
  • În al patrulea rând experienţa a fost copleşitoare. Am avut parte de alfel de feţe, de oameni tineri îmbrăcaţi frumos şi cu pantofi drăguţi. N-ai cum să remarci încălţămintea când stai pe scaun cu privirea aţintită în jos că în sus ar fi bătătoare la ochi. Erau oameni cu ochii în telefoane sau în cărţi cu pagini de hârtie. Şi în cel mai important rând am avut parte de oameni care miros frumos. În tramvaiul 40, cu care merg în fiecare zi, miroase la 7 dimineaţa a aurolac şi câteodată a urină. Din când în când, aproximativ de trei ori pe lună, nimeresc pe scaunul de lângă mine domni respectabili cu bidoane de 1L pline cu bere ce la prima desfacere scot acel sunet caracteristic. De miros nici nu mai zic, doar a aromă de cafea nu aduce.
  • În al cincilea rând mi-am dat seama cât de departe sunt de lumea pe care mi-o doresc ca normalitate, lume pe care simt că am pierdut-o. Dar mi-am dat seama că şi încercările actuale, deşi nu sunt ceea ce îmi doresc, sunt la fel de reale şi din aceeaşi lume.
  • În al şaselea rând mi-am adus aminte şi de momentele mult mai grele, de la începutul carierei mele la corporaţie, atunci când nu mă trezeam şi nu prindeam microbuzul de serviciu şi luam rata de Brăneşti. Odată am călătorit alături de o găină (vie) ce scosese capul din punga de rafie în care era încarcerată uitându-se împrejur cu ochi miraţi şi goi cotcodăcind de zor.  Altădată microbuzul mirosea a ciupercărie, un miros reavăn şi proaspăt de pădure după ploaie. Champignoanele erau în promoţie la Cora, un preţ exploziv vestit de o gospodină supraponderală prin telefon alteia. Într-o dimineaţă ploioasă de septembrie o florăreasă transporta trei coşuri mari cu tufănele ce miroseau a toamnă şi a nostalgie.
  • În al şaptelea rând constat că trece repede timpul. În iunie fac 5 ani de când lucrez la capătul pământului, 5 ani în care m-am maturizat poate mai mult decât trebuia. Sau poate că trebuia să fie aşa. Nu-mi pare rău. Nici bine nu îmi pare. Doar constat.

1 thought on “O dimineaţă altfel. Viaţa bate filmul. Din nou.

  1. Mi-a facut o deosebita placere sa citesc aceste randuri si mi-am dat seama cat de mult ma regasesc in cuvintele tale. Keep you head up! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.