Ne trezim destul de greu. Am dormit bine dupa agitatia de sambata de la Toledo si parca nu ne-am fi dat jos din pat. Pana la urma ne-a convins ideea ca dadusem bani pe bilete dar mai ales ca mai mergea cineva cu noi la Segovia si acel cineva urma sa ne astepte cat de curand in gara Atocha. Am ajuns pe ultima suta de metri, fac cunostinta cu Andreea si ne suim in acelasi minunat tren Alta Velocita datator de emotii. Isi face treaba bine, ajunge la timp, suntem multumite.
O mica paranteza. Cand eram mica la intrebarea “Ce vrei sa faci cand o sa fii mare?” raspunsul invariabil era “Arheolog”. Adunam toate cioburile din gradina bunicii in speranta ca voi descoperi cine stie ce lighean dacic.
La un moment dat Luminita trimisese spre vizionare niste poze cu orasul si cetatea din Segovia si mi-am zis ca trebuie sa vad zidurile acelea neaparat. “Luminoaso eu neaparat vreau sa vad bolovanii aia”. Zvacul de arheolog ratat tresalta puternic. Plus in ghid era o poza frumoasa cu o manastire fotografiata de departe si imi doream sa vad cu ochisorii mei exact imaginea aceea. Mai greu a inteles Luminita ca de fapt nu vreau sa vad manastirea ci vreau sa gasim locul de unde a fost fotografiata.
De la gara am luat un autobuz pana in Segovia. Nici nu intri bine si deja vezi zidurile vechi, din bolovani imensi. Impresionant, mai ales ca nu s-a folosit ciment sau mortar pentru legarea bolovanilor intre ei.
Incepem sa ne plimbam si dam peste un targ de bunatati culinare, care mai de care mai apetisanta. Imi regasesc la standul cu specific piscicol prietenii mei, pestii “pasta”, asa aflu si cum se cheama chestia aia deosebita cu care m-am delectat in prima zi. Cat timp fotografiez toate bunataturile fetele isi cumpara o placinta aratoasa, asa ca inainte de a se infinge cu degetele-n ea realizez un mic photo session.
Urcam pe stradute inguste, si privelistea e din ce in ce mai frumoasa. Vedem zidurile de sus acum, prilej pentru multe alte fotografii. Atata delectare totusi oboseste asa ca ne oprim clar la o cerveza, o bunaciune de Cruz Campo.
Cetatea Alcazar de Segovia este superba, cu sali mari, plina de vitralii si de geamuri maaaari prin care vad in departare minunata manastire. Si fac poze, si iar fac poze….urcam in turn, sunt cateva trepte dar merita. Alte poze. Parasim cetatea infometate. Nu de cultura. Cautam un restaurant.
Torre de Juan II, dupa 152 de trepte
Biserica Vera Cruz este construita de templieri si se afla in afara zidurilor vechi ale cetatii
Pe drum am gasit un pod tot a lu’ Sfantu Andrei asa ca normal iar am facut poze. Eu cu podu in diverse pozitii. O remarca – strazile sunt asa de scurte incat cel mai sigur gasesti casa cu numarul 1 si daca ai noroc 2. Mai rar stradute care ajung pana la 5 – 6.
Vad si un porumbel deosebit care m-a facut sa constat ca in aceasta tara si porumbeii sunt turisti, merg la pas – nu zboara. Alte poze, la zid, la porumbel, la tot ce prind. Cine misca nu mai misca. Ziua 3 o declar ziua cu cele mai multe fotografii si cu cele mai putine cuvinte. Nu isi au rostul, asa de frumos a fost.
