Animalele (de companie) din viata mea

pisica neagraAm avut o relatie de scurta durata cu o vrabie. Acum mult timp, in copilarie. S-a terminat brusc, dansa a murit. Probabil era bolnava. Am plans atunci, de ciuda ca sunt prea mica in Univers si nu pot sa ajut o vrabie sa traiasca.

Pete – cel mai destept motan din Vrancea. Surghiunit din ograda bunicei mele a fost salvat de tata care a ajuns la Adjud cu el. Mare bucuria lu’ mama a fost cand l-a vazut, nu exista cuvinte sa o descriu. Intre timp ne-am obisnuit cu el si el cu noi. In fiecare seara isi facea tacticos toaleta si apoi racaia la usa de la intrare sa iasa la plimbare. Se intorcea dimineata cand il avertiza discret pe tata ca asteapta dincolo de usa. Vecinii il stiau. Stateam la etajul unu si se mai intalnea cateodata cu ei pe scari. Nu raspundea la pis pis nici sa-l tragi de mustati.  Am fost plecati o perioada mai lunga de timp si l-am lasat afara stiind ca e descurcaret. Cand ne-am intors a inceput sa miaune sub balcon, vazuse lumina. Pis pis, pis pis… nimic. Cum l-am strigat pe nume pis pis Pete s-a itit un cap alb plin de pete negre. A murit din dragoste, impreuna cu prietena sa. Calcati de masina. Era iarna, soseaua a inghetat si cateva zile cand traversam ii vedeam pe cei doi lipiti de asfalt si plangeam.

Datorie Publica – motan jmecher de cartier (Armata Poporului, Bucuresti), probabil la fel de destept ca Pete. S-a introdus in viata locatarilor garsonierei  pe geamul din bucatarie, intr-un mod personal si sperietor. Eram singura acasa, savuram somnul cel mai dulce al noptii. Prin somn aud miscare in camera, parchetul scartaia sub pasii cuiva. Se misca incet, nu se grabea. Cu fiecare pas se apropia de pat. Deschid ochii cu frica. In fata mea se afla un motan imens care ma fixa cu privirea. Cand a vazut ca m-am trezit a inceput sa miorlaie si tusti in pat langa mine. Sa-l mangai, normal.  Stateam la parter asa ca i-a fost usor sa imi inoportuneze somnul. Geamul avea elemente metalice de prevenire a pătrunderii prin efracţie – adica gratii. Nu l-au oprit. Erau destinate bipezilor nu felinelor. Era foarte cult, dormea doar pe cartile facultatii de drept. O prefera pe cea denumita pompos “Datorie Publica” – de aici si numele de botez.  Din pacate era legat de garsoniera din Armata Poporului pe care nu a dorit sa o paraseasca cand noi bipezii ne-am mutat in Amzei. Probabil a fost mostenit de urmatorii locatari, adica a venit la set cu garsoniera.

In Amzei, cu cainele vecinei de dedesubt aveam o relatie de tip odorifer. Cand iesea in balcon inchideam geamurile deoarece toate cotloanele camerei se umplea de un miros infect, aerul devenea irespirabil. M-am nimerit de cateva ori in lift cu stapana si pet-ul. O doamna in varsta, care probabil isi pierduse simtul mirosului. Tot in varsta era si blocul in care locuiam (prin Amzei), liftul se deplasa greu. Cand ajungeam la etajul 8 ma simteam si eu aproape de varsta perfecta pentru pensionare. Doamna si cainele stateau la etajul 7. Pana acolo incercam sa imi tin respiratia. Nasul se umfla, ochii se inroseau, dintii se inclestau. Cainele se uita la mine cu toti dintii, baba zambea stirb. Cand paraseau liftul incercam sa prind gura de aer intrata exact cand se deschidea usa, apoi se infesta. Nu reuseam de fiecare data. Plangeam de ciuda ca nu eram mai rapida decat aeru.

Cipi, tartorul degetelor de la picioare. Din varii motive din Amzei am aterizat in Berceni pentru o buna bucata de vreme. De la prima intrare in viitoarea resedinta am fost intampinata de un clichet voios de clopotel. Nu, nu era Craciunul. Era Cipi cu jucaria lui preferata – clopotelul. Pe care il lovea la interval scurte si regulate de timp. Biciul suprem al timpanelor. In rest, era o pasare colorata si vesela.  Avea colivie, dar era deschisa de multe ori si zbura liber prin casa. Ii placea sa se aseze pe rama ochelarilor. Cand iti era lumea mai draga auzeai un falfait de aripi si apoi il simteai / vedeai cum se aseaza pe  ochelari.  A murit in plina expansiune a gripei aviare din 2006. Care, vorba stirilor, a intrat in Bucuresti prin sectorul 4. Am avut ceva fiori, l-am gasit fara suflare cam odata cu primele gaini berceniste sucombate si ma intrebam daca n-o fi luat si el virusu H5N1.

Misi, pisica razbunatoare. I-a urmat lui Cipi in apartamentul din Piata Sudului. In cateva cuvinte: frumoasa, expresiva, obraznica, rea si razbunatoare. Doamne fereste sa o pedepsesti, sa ii articulezi o palma peste fund daca facea ceva rau. Se facea ca pleaca, tu stateai linistit si te ataca din cealalta parte.  Avea o placere nedisimulata de a strica, mai ales daca stia ca te enerveaza. Daca nu ii placea de fata ta intr-o zi erai mancat. Reusea cu talent sa iti scoata peri albi. O pedepsisem pentru nu stiu ce nazbatie fapt pentru care a intrat in bucatarie, tusti pe masa la farfuria cu struguri. Struguri negri, cu boabe mari si dulci. A smuls metodic boabele imprastiindu-le pe covor una cate una. Altadata a despadurit toate plantele din apartament si pentru a da putin dramatism finalului a rasturnat ghivecele pe jos. Din pacate a fost deportata de stapanii de drept si n-am reusit sa imi iau ramas bun de la ea.

misi

misi vanand pasari

Tinca – maseuza. Soseaua Oltenitei 135. Trei iubitori de pisici, fiecare cu o dorinta. Sa fie femela, tarcata si “bagaboanta”. Fapt pentru care intr-o seara unul dintre noi a bagat mana intr-un canal (filat mai demult) si dupa cateva zgarieturi a scos de acolo o bestie mica, tarcata si mustacioasa. Tinca, Tincuta, Tincalete si alte apelative functie de cum se comporta. Companioana de nadejde, am petrecut impreuna ani frumosi.  La un moment dat imi era oarecum confidenta, framantarile mele ii erau super cunoscute. Daca ar putea sa vorbeasca sau sa scrie sigur ar rascoli cateva amintiri din acea perioada zbuciumata a trairilor mele. Singura problema aparea cand dormeam cu usa deschisa la camera si intra in inspectie. O simteam de cum se urca in pat. Ii placea sa se plimbe pe mine. Preumblarea ei semana cu o sedinta de masaj.  Din pacate nu era cea mai slaba pisica, asta ca sa nu o jignesc. Dupa ce ma apasa tacticos pe fiecare vertebra isi stabilea domiciliul. De fiecare data cu fundul langa fata mea. Din cand in cand mai ridica si din coada.

tinca

tinca-01

Boris, cel cu privirea senina de Steven Seagal. Spre deosebire de Pete sau Datorie Publica tanarul Boris nu straluceste prea mult la capitolul inteligenta. Licareste putin, palpaitor si cam atat. Totusi, dintre toate felinele el este cel care mi-a castigat inima – forever and ever. Poate pentru ca are un comportament oarecum necaracteristic neamului pisicesc. Nu tu fite, nu tu mofturi, nu tu hai mangaie-ma ca eu sunt stapanul lumii. Cateva poze cu bestia mai jos:

pisica neagra

pisica neagra

pisica neagra

pisica neagra

pisica neagra

pisica neagra

pisica neagra

pisica neagra

pisica neagra

pisica neagra

pisica neagra

pisica neagra

To be continued… adica povesti cu Borisone si Tincuta, Billy, Fifi, Perluta, Ax – viata de caine si Oscarel – Marele Alb.

9 thoughts on “Animalele (de companie) din viata mea

  1. Si mie tot Boris imi place! Asta pentru ca daca iti trimit niste poze cu mine si pisica mea neagra Mitza, ai putea jura ca noi doua suntem surori, iar Boris si Mitza neamuri ;))

    Din pacate, Mitza a incetat de mult sa-mi mai apartina, insa de-mi voi lua vreodata o pisica, atunci maidaneza si neagra va fi. Era inteligenta, jucausa, adora tastatura si monitorul, precum si degetele mele de la picioare, insa isi stia foarte bine locul in casa si nu exagera cu nebuniile. Era suficient sa ridic vocea ca sa se aseze cuminte si sa astepte directivele.
    Draga de ea si vai de mine…

  2. faina tare bestia, e frumoasa foc :*
    imi place si pasiunea cu care ai scris acest articol plin de multe sentimente fata de toate aceste personaje pisicesti 🙂

  3. am trecut prin tot felul de stari, aproape sa bocesc dupa tragicul sfarsit al lui Pete; am ras si am admirat fiecare personaj descris…ce mai! un deliciu!

    sunt posesor de pisic (si la plural, X 7 la un moment dat) si pot sa-ti spun ca ne asemanam, chiar daca nu avem mustati ori coada, sau ne lipsesc cele doua picioare!

    urasc sa-mi umanizez animalul, il vreau cu personalitate, salbatic daca se poate, plin de fumuri si stari!

    si cam asa sunt pisicutele, unii spun ca nu-si iubesc decat locul, eu ii contrazic vehement si afirm ca sunt iubitoare de “stapan”, si ca au sentimente alese! cel putin Sasha mea asa e!

    1. Sunt absolut sigura ca sunt si iubitoare de stapan. L-am vazut pe Boris la un an jumatate dupa ce m-am mutat de la “casa lui” in care eram doar chiriasa si pot spune ca a fost reticent doar cateva minute. Ma stia si nu ma stia, sau nu stia de unde sa ma ia. Pana l-am strigat cu un accent anume, al meu. Nimeni nu ii spunea numele asa in afara de mine. In momentul acela a devenit o mica lipitoare, nu mi s-a mai dat jos din brate si sfaraia in modul lui specific, semnaliza ca se bucura.

      1. Inca ceva – Borisssss, cel mai drag mie din tot de am povestit mai sus – merita o povestire separata. Dar cum cel mai greu imi e sa povestesc ce imi place cel mai mult…. pentru el ma pregatesc cu indarjire.

        Aaaaa, si mai e cineva care imi e drag la fel de mult – Ax, viata de caine (https://aradeanca.com/viata-de-caine-file-de-jurnal/). Al doilea negru din viata mea – cateodata cu aceeasi privire limpede de Steven Seagal :).

Leave a Reply

Your email address will not be published.