Din garsoniera mea

Calea Ferentari nr. 18. Un an plin de amintiri… parfumate

  • by

Viaţa la ultracentral în Amzei nu-mi oferea suficientă adrenalină prin 2002 aşa că schimbarea a venit de la sine. Cu căţel şi purcel dar fără televizor am ajuns în Ferentari, mai pe la începutul cartierului. Calea Ferentari nr. 18, mai exact. O mutare pe care mi-o doream deoarece până la acel moment nu reuşisem să locuiesc singură într-un perimetru numai al meu, bine definit. Obosisem după mult trai în comun, întâi în cămine studenţeşti (un an în Moxa, unul în Agronomie şi unul în Occidentului) şi apoi în apartamentul din Amzei. Această viaţă în comun are şi ea farmecul ei şi încă o regret. Sau poate regret anii apuşi în care rezistam la acest stil. Cert este că la acel moment vroiam o schimbare.

Criteriul cel mai important în căutarea viitorului loc de trăi a fost financiar, o chirie cât mai mică. Aşa că 70 dolari pe o garsonieră de 42 mp suna în triluri de privighetoare pentru o studentă în an terminal. Ce mai conta că e în Ferentari. Read More »Calea Ferentari nr. 18. Un an plin de amintiri… parfumate

Deep Purple. Cronica unui concert ratat.

Roade rău cizma, degetul mic de la piciorul stâng suferă şi suspină. Roade şi stomacul. De la Unirea la Universitate gândurile mi se leagă fuioare cu aromele fiecărei patiserii întâlnite. La următoarea sigur sigur îmi iau ceva. Piedici au apărut în calea mea nenumărate. Ba lipsa produselor în galantar, ba un cerşetor insistent ce îţi scanează banii din portofel de parcă ar avea vizorul lui Geordi La Forge, ba vânzătorul ce serveşte cu ţigara în colţul gurii cu scrumul de un centimetru şi tot aşa.

Înainte de gura de metrou “Universitate” o plăcintă babană, format triunghiular, cu brânză şi stafide mă ţintuieşte în faţa unei vitrine. Read More »Deep Purple. Cronica unui concert ratat.