Acum că mi-am revenit din răceala ce m-a încercat “decât” câteva săptămâni la rând, răceală achiziţionată chiar în voiajul din Lisabona, parcă s-a întors şi cheful de scris. Ca să nu îl pierd îmi fac mâna cu primele impresii portugheze în timp ce îmi reglez gâtlejul care încă se resimte.
Lisabona
- E cald, mult mai cald decât la noi. Asta de obicei se întâmplă afară, în case se schimbă foaia. La interior trebuie să te îmbraci precum ceapa în mai multe straturi ca să nu suferi de tremurici. Sursele noastre de căldură au fost câteva calorifere electrice care niciodată nu o să încălzească atmosfera, pereţii şi tot ce mai trebuie pentru confort sporit ca la tine acasă. Nu cred că voi uita curând noaptea în care, după ce am scos capul din plapumă şi am emis aburi pe gură mai puternic decât furnalele de la Reşita gaze, am amânat excursia la toaletă pentru a doua zi dimineaţă.
- În Lisabona e mizerie, prima impresie a fost proastă la capitolul curăţenie. Cu toate astea mi-au ieşit câteva cadre de instagram :).
- Faptul că oraşul este aşezat pe coline mi-a plăcut. Diferenţele de nivel oferă o altă perspectivă asupra urbei. Deşi trebuie să urci şi să cobori de nenumărate ori o faci de fiecare dată cu entuziasm. Niciodată nu ştii ce ţi se oferă la capătul drumului. Face parte din farmecul Lisabonei.
O străduţă pe lângă gara Rossio
Pe şine se deplasează funicularul Elevador da Bica dar se poate circula şi pe lângă
Elevador da Bica
- Clădirile ornate cu azulejos (placă de ceramică decorată) m-au făcut de multe ori să zăbovesc în faţa lor încercând să prind cadrul perfect sau doar să le admir. Azulejos-ul de Lisabona mi s-a părut diferit de cel de Porto, par a fi alte stiluri. În Lisabona clădirile au plăci micuţe pictate pe când în Porto am găsit clădiri întregi decorate fain.
Porto – Azulejos
- Tramvaiele galbene sunt aproape la fel ca în pozele de pe net, nu m-au dezamăgit. Nu erau toate galbene şi unele erau atât de pline de graffiti încât nu mai ghiceai culoarea iniţială dar am găsit suficiente fotogenice. Numărul pozelor în care acest mijloc de locomoţie este personajul principal este impresionant de mare. La fel şi numărul de selfie-uri cu tramvaie.
- Transportul în comun este foarte bine organizat dacă te referi la deplasarea propriu-zisă. Dacă te referi la achiziţionarea titlurilor de călătorie atunci schimbi foaia. Culmea penibilului a fost trăită în fata tonomatului din gara Sintra. Stimata maşinărie dătătoare de bilete nu accepta card de credit dar nici nu spunea de ce, nu accepta bancnote şi aleatoriu scuipa monedele introduse – nu ştiu de ce nu le plăcea. Biletul de 2.5 euro a fost plătit doar cu monezi de 10 şi 20 de eurocenţi după care s-a scotocit mult prin toate fundurile de buzunare că portofelele fuseseră de mult scăpate de mărunt. Noi am fost şi şase, biletele sunt unice (nu puteam să luăm pe un card călătorii pentru mai mulţi, fiecare era cu biletul lui) şi tonomatul era singurul din partea aceea de gară deci închipuiţi-vă coadă.
- Sunt mai mulţi localnici negri decât mă aşteptam. Aceasta e doar o constatare, nu e nici de rău nici de bine.
- Castelul São Jorge e drăguţ. Cel mai (nu puteam să luăm pe un card călătorii pentru mai mulţi, fiecare era cu biletul lui)mult mi-a plăcut totuşi la castel panorama pe care ţi-o oferă asupra oraşului şi păunii care se plimbau liberi prin grădină. O fi una din principalele atracţii ale Lisabonei dar îmi permit să cred că topurile turistice cumva sunt prost raportate la trecutul vizitatorui. Dacă ai văzut până la Lisabona câteva castele (Tower of London de ex), ziduri (Dubrovnic de ex) etc sigur São Jorge nu te va impresiona. Dacă nu ai vizitat prea multe construcţii de acest tip atunci da, e una dintre principalele atracţii ale Lisabonei.
- Patiseriile sunt peste tot. Pastel de nata e bineînţeles atracţia turistică. Deoarece e cu vanilie şi foarte dulce pe mine nu m-a dat pe spate dar ştiu câteva persoane care şi-ar fi luat un troller de pasteis la pachet la întoarcerea în România.
- Chorizo e delicios
- Cartierul Alfama mi-a intrat direct în suflet şi tare rău îmi pare că nu i-am alocat decât câteva ore. Mi-am promis că mă voi întoarce în Lisabona pentru el şi pentru o noapte de fado, un alt regret al excursiei. Cu toate că ne-am dorit n-am reuşit să ieşim la un local unde se cântă fado deoarece la sfârşitul fiecărei zile eram suficient de obosiţi încât să nu găsim energia necesară.
- O fi Torre de Belem una din atracţiile turistice de neratat dar după o coadă de o oră la intrare şi încă două reprize de 10 – 15 minute în interior, ca să te deplasezi de la un etaj la altul, îţi revizuieşti radical viziunea asupra frumuseţii arhitecturii în stil manuelin. Noroc că la Mănăstirea Jeronimos, care e în aceeaşi zonă, am pătruns mult mai repede în pâinea manuelină că altfel sigur ziua s-ar fi încheiat prost. Nu ştiu pentru cine.
Torre de Belem. Când răbdarea este o virtute.
Mănăstirea Jeronimos
- Nu înţeleg de ce se zice că berea lor e proastă. E o idee preconcepută. Mie mi s-a părut ok, nu excelentă dar ok. La ce stau prost e capitolul varietate, mărcile locale întâlnite peste tot sunt Sagres şi Super Bock. Şi berile internaţionale au o varietate scăzută atât în minimarketuri cât şi la restaurante.
- Apropos de minimarketuri nu o să uit niciodată zona cu bacalhau dezhidratat, sărat şi urât mirositor. Îmi ţineam respiraţia până depăşeam locul contaminat. Bacalhau este denumirea portugheză a codului pe care aceştia îl adoră şi îl prepară după nenumărate reţete. Bineînţeles că nu am pus gura pe nici un preparat dat fiind zero afinitatea mea pentru mâncărurile din peşte.
- Oceanário de Lisboa, după Alfama, vine al doilea în topul preferinţelor lisaboneze. Pinguini, rechini, pisici de mare, anemone, milioane de peşti şi alte animăluţe, de toate poţi vedea.
Selfie cu pinguinii
- Sintra este un obiectiv pe care nu ai voie să îl ratezi dacă ai mai mult de trei zile dedicate Lisabonei. Micul oraş aflat la 45 de minute de capitala Portugalei ascunde o multitudine de comori turistice încât ar merita cel puţin două zile. La capătul unui adevărat maraton am reuşit să vedem Palacio da Pena, Castelo dos Mouros şi Quinta da Regaleira.
Palacio da Pena
Castelul Maurilor
- Am văzut oceanul din trenul ce ne ducea spre Porto şi mi-a plăcut. Iubesc premierele. Măreţia sa s-a prezentat tumultoasă, cu valuri mari, înspumate şi la bază de o culoare maronie dată de nisipul pe care îl răscoleau.
Porto
- Podul Dom Luis e de văzut şi de departe şi de aproape, şi noaptea şi ziua, şi de la nivelul de sus şi de la cel de jos.
- Pentru o panoramă a oraşului de pe malul celălalt al râului Douro, din Vila Nova de Gaia, merită să înfrunţi vântul năprasnic.
Porto văzut din Vila Nova de Gaia
- Vinul de Porto e dulce şi greu, după 3 guri am zis că e prea mult. Şi nu este numai roşu aşa cum credeam, e şi alb şi roze.
- Francesinha is good for you. Francesinha este un sandviş originar din Porto ce are ca principale ingrediente pâine, şuncă, cârnaţi, friptură şi este acoperit cu brânză topită şi un sos iute făcut din roşii şi bere. Se serveşte cu cartofi prăjiţi. Câteodată are şi un ou ochi deasupra.
Dacă mă scormon sigur mai găsesc multe alte amintiri dar nu ar mai fi prima impresie. Dar pot să zic că sigur cândva, într-un viitor îndepărtat, voi reveni cu postări detaliate şi savuroase precum un pasteis de nata.
Adeus!