Din garsoniera mea

Azi e ziua lor, ziua ielelor, vrăjitoarelor, până-n zori

Bine aţi venit la Fabrica de Magie. Mai jos găsiţi patru acţionari din cei mulţi pe care îi avem. Bonus câinele lor de pază, să ştiţi de cine vă feriţi turul pantalonilor.

ziua-vrajitoarelor-1

Mimi cea cu nasul borcănat (Şefa). Şugubeaţă din fire e suspectă într-o anchetă legată de o crescătorie ilegală de găini negre

ziua-vrajitoarelor-2

Fifi, sora lu’ Mimi.
Se pricepe la dat în cărţi dar nu se dă îndărăt nici la un pokeraşRead More »Azi e ziua lor, ziua ielelor, vrăjitoarelor, până-n zori

Andreea si blogul. Articol scris de prietena mea Cristina

Am aparut la ziar, asta ca sa ma laud. (prin 2007 – 2008)

“Recunosc, n-am luat în seamă povestea asta cu blogurile. Deşi mai citesc din când în când. O fi un fenomen, n-o fi? O să treacă, poate, ca orice modă? S-o permanentiza, ca metodă de comunicare între oameni? Habar n-am, şi nici n-am urmărit discuţia, sigur s-a făcut în comunitatea bloggerilor. Îţi faci blog ca să spui ce? De ce? Şi cui, pe cine interesează? Pot să înţeleg motivele unora, în general ale persoanelor publice. La unele, chiar persoane publice fiind, mărturisesc că nu le înţeleg. Dar asta e deja o altă poveste. Ce mă intrigă la chestiune este nevoia oamenilor de a comunica. Ce? Orice. Ce-au mai făcut, cu cine s-au mai întâlnit, ce-ar vrea să facă, ce visează, ce aşteaptă, ce nu aşteaptă…. Când s-or fi rupt zăgazurile dintre noi şi lume? De unde vine nevoia de a povesti? De ce prin scris? De ce nu prin vorbe?

Ca de obicei, ceea ce ne pune pe gânduri nu sunt fenomenele mari în sine, despre care auzim/citim. Experienţele personale, uimirile oferite de oamenii cunoscuţi ne produc revelaţii, ne fac să ne punem întrebări, abia atunci remarcăm că fenomenul … e chiar un fenomen. De ce scriu oamenii? De ce scrie Andreea? Read More »Andreea si blogul. Articol scris de prietena mea Cristina

Cu strigatura si cu multa voie buna

Peretele de rigips păcăne, rar dar cu ecou. Clar Ana nu şi-a găsit calea de ieşire încă. Trei ani au trecut şi el încă păcăne. Soarele mă-tii de perete. Ah da, soarele. Auch, înseamnă că e târziu. Conexiunile încep să se facă. Dacă sunt încă în pat şi peretele trozneşte înseamnă că e week-end şi e trecut de 08.30. (Nota redacţiei: zidul păcăne de obicei când bate soarele, iar astrul zilei are pe scara mea program redus, două ore din 24. Cum m-am pricopsit cu păcăniturile şi multe alte secrete ale vieţii la imobiliar am dezvăluit deja. Telefonul îl găsesc prin aşternuturi tăcut ca un melc. Evident ignore mood-ul a fost mai puternic decât snooze-ul, iar. Asta e, iar ajung după-amiază la Adjud dar s-au obişnuit ai mei părinţi.

Ca prin ceaţă plutesc spre şi prin bucătărie. Mă trezesc din reverie brusc şi dureros cu ibricul pe degeţelul mijlociu de la piciorul drept. Din fericire era gol şi rece. Bombănind pun de cafea. Read More »Cu strigatura si cu multa voie buna

Twilight, cand alegerea ar fi trebuit sa fie usoara. Racitura sau Blanita?

Relatia mea cu filmele e speciala. Eu nu ma uit la ele, nici ele la mine. Sau vizionez cu intarziere, cand filmul deja a facut istorie. De exemplu “Tacerea Mieilor”. Mi-a placut si am tinut sa impartasesc asta prietenilor mei plina de entuziasm. Ce film bun am vazut, cum joaca Anthony Hopkins, etc. In loc sa ma aprobe clipeau des, plini de uimire.

–          Hello Andreea! Filmul a aparut acum 10 ani!

–          A, bun. Eu acum l-am vazut. Pentru mine-i nou.Read More »Twilight, cand alegerea ar fi trebuit sa fie usoara. Racitura sau Blanita?

Momentul acela cand iti place ce faci dar parca nu faci ce-ti place

Viata mea a fost si este o continua cautare si nehotarare in speranta ca ceea ce am gasit ma va linisti si voi zice: Da, asta-i “Pohta ce-am pohtit”. 15 februarie 2007 a fost, la vremea ei, una din zilele in care cautarea a parut ca ia sfarsit, in urma unui interviu de angajare. Aproape renuntasem sa sper ca voi lucra intr-o agentie de publicitate cand mi s-a acordat o sansa, mi s-a intins o mana si am luat intai un deget. Au trecut 6 ani de atunci si nici nu stiu cand.

Promotie Skittles

Am copilarit la Soveja, pe dealuri vrancene. Parintii m-au purtat pe cat mai multe inaltimi si mi-au insuflat dragostea de munte, de aer ozonat, de poteci cu miros de cetina sau de frunze jilave. In liceu visam cu ochii deschisi la facultatea de geografie, dar in anul de gratie 1998 m-am indreptat catre ASE. Aflasem ca geografia nu inseamna doar sa bati poteci la doua mii de metri altitudine si nici nu era la moda. Read More »Momentul acela cand iti place ce faci dar parca nu faci ce-ti place

Fata de clatita (grumpy clatita)

clatita-4

O clatita cu personalitate s-a infiintat in bucataria mea dand cu pumnul in masa aproape sa sara din farfurie. Era furioasa deoarece i se parea ca ii este ingradita libertatea de exprimare. Ca noi oamenii nu ne gandim si la ele clatitele deloc, doar ne place sa le infulecam impreuna cu alte maglavaisuri. Ca le combinam cu dulce, cu sarat, cu moale, cu tare, cu rece, cu cald in loc sa le savuram doar pe ele si sa le apreciem la justa valoare.

Dornica sa o linistesc i-am imprumutat o fata:Read More »Fata de clatita (grumpy clatita)