Din garsoniera mea

in sfarsit … Fifi

De multa vreme imi doresc un rottweiler pe care sa-l cheme Fifi. Nu este cel mai potrivit nume pentru un caine de talie mare, mai ales pentru o blandete luptatoare, dar sunt sigura ca l-ar purta foarte fericit. Din ce stiu eu cainii te iubesc asa, mai neconditionat. Altfel ar fi grav, mai ales daca ii strigi Fifi.
Cum in 32 de metri patrati este cam greut sa ai grija cum trebuie de un Fifi coltos, visul meu mai are de asteptat pana voi sta la casa. Fapt pentru care am incercat sa botez dar fara sanse reale de succes cainii, pisicile, papagalii, si alte animale de companie functie de ce isi mai iau cunoscutii. Am fost refuzata politicos pana cand….Read More »in sfarsit … Fifi

Spiderman cumpara oua bio

Ultimul Spiderman. Un hipster muşcat de arahnide cu mutaţii care cumpără ouă bio pentru mătuşica, îşi coase singur costumul (din latex), obsedat de infractori white caucazian în jur de treij’de ani blonzi, cu părul până la umeri şi cu o stea tatuată pe braţul stâng, cu semnal la mobil şi în canalizare, victorios în lupta cu o şopârlă irascibilă, ajutat de o armată de macarale şi care la final a dezorientat un stol întreg de porumbei. În plus nu se ţine de promisiunea făcută unui muribund din cauză de pofte lumeşti.

the-amazing-spider-man-to-tie-in-with-venom-spin-off-104934-470-75

 şopârla irascibilă

Read More »Spiderman cumpara oua bio

Azi e ziua lor, ziua ielelor, vrăjitoarelor, până-n zori

Bine aţi venit la Fabrica de Magie. Mai jos găsiţi patru acţionari din cei mulţi pe care îi avem. Bonus câinele lor de pază, să ştiţi de cine vă feriţi turul pantalonilor.

ziua-vrajitoarelor-1

Mimi cea cu nasul borcănat (Şefa). Şugubeaţă din fire e suspectă într-o anchetă legată de o crescătorie ilegală de găini negre

ziua-vrajitoarelor-2

Fifi, sora lu’ Mimi.
Se pricepe la dat în cărţi dar nu se dă îndărăt nici la un pokeraşRead More »Azi e ziua lor, ziua ielelor, vrăjitoarelor, până-n zori

Andreea si blogul. Articol scris de prietena mea Cristina

Am aparut la ziar, asta ca sa ma laud. (prin 2007 – 2008)

“Recunosc, n-am luat în seamă povestea asta cu blogurile. Deşi mai citesc din când în când. O fi un fenomen, n-o fi? O să treacă, poate, ca orice modă? S-o permanentiza, ca metodă de comunicare între oameni? Habar n-am, şi nici n-am urmărit discuţia, sigur s-a făcut în comunitatea bloggerilor. Îţi faci blog ca să spui ce? De ce? Şi cui, pe cine interesează? Pot să înţeleg motivele unora, în general ale persoanelor publice. La unele, chiar persoane publice fiind, mărturisesc că nu le înţeleg. Dar asta e deja o altă poveste. Ce mă intrigă la chestiune este nevoia oamenilor de a comunica. Ce? Orice. Ce-au mai făcut, cu cine s-au mai întâlnit, ce-ar vrea să facă, ce visează, ce aşteaptă, ce nu aşteaptă…. Când s-or fi rupt zăgazurile dintre noi şi lume? De unde vine nevoia de a povesti? De ce prin scris? De ce nu prin vorbe?

Ca de obicei, ceea ce ne pune pe gânduri nu sunt fenomenele mari în sine, despre care auzim/citim. Experienţele personale, uimirile oferite de oamenii cunoscuţi ne produc revelaţii, ne fac să ne punem întrebări, abia atunci remarcăm că fenomenul … e chiar un fenomen. De ce scriu oamenii? De ce scrie Andreea? Read More »Andreea si blogul. Articol scris de prietena mea Cristina

Cu strigatura si cu multa voie buna

Peretele de rigips păcăne, rar dar cu ecou. Clar Ana nu şi-a găsit calea de ieşire încă. Trei ani au trecut şi el încă păcăne. Soarele mă-tii de perete. Ah da, soarele. Auch, înseamnă că e târziu. Conexiunile încep să se facă. Dacă sunt încă în pat şi peretele trozneşte înseamnă că e week-end şi e trecut de 08.30. (Nota redacţiei: zidul păcăne de obicei când bate soarele, iar astrul zilei are pe scara mea program redus, două ore din 24. Cum m-am pricopsit cu păcăniturile şi multe alte secrete ale vieţii la imobiliar am dezvăluit deja. Telefonul îl găsesc prin aşternuturi tăcut ca un melc. Evident ignore mood-ul a fost mai puternic decât snooze-ul, iar. Asta e, iar ajung după-amiază la Adjud dar s-au obişnuit ai mei părinţi.

Ca prin ceaţă plutesc spre şi prin bucătărie. Mă trezesc din reverie brusc şi dureros cu ibricul pe degeţelul mijlociu de la piciorul drept. Din fericire era gol şi rece. Bombănind pun de cafea. Read More »Cu strigatura si cu multa voie buna