De obicei cand se intampla cele povestite mai jos e dimineata zilei de luni, orele 06.30 trecut fix. Cocosul din telefon racneste apocaliptic stresand timpanele şi stricându-mi visele roz, cu rhododendroni. Imi incerc fortele in timp ce ma ridic cu greu din pat. E moale, asternuturile sunt curate si miros a mine. Pun talpile in pamant, adica pe covorul plusat si crem. Sunt umflate si nu suporta atingerea podelei. Calc cu grija, cine stie de ce ma pot lovi. Ajung la telefon si ii sting urletele. Ma asez pe scaun si incerc sa ma dezmeticesc. Merge o cafea. Dar sa ma mai intind putin inainte. Nu dureaza mult pana cocosul atinge iar decibeli de nesuportat, talpile umflate iar ating covorul, iar sting durerea orologiului, iar in pat??? Mai bine nu, hai la cafea.
Capul imi e umflat si mare si se intreaba daca ala dintre urechi e acolo si stie macar cum il cheama. In timp ce caut ibricul, zaharul si cafeaua ma gandesc cu incetinitorul la ce voi imbraca. Aleg de fiecare data ceva costumatie lejera, sporty spice, in conformitate cu incaltamintea care sigur va fi comoda si foarte larga, ca sa incapa talpile in ea. Calc ca pe ace si imi transfer lucrurile dintr-o geanta in alta. Telefoane, acte, legitimatii. In drum spre baie ocolesc rucsacul pe jumatate desfacut, ma lovesc de betele de trekking, ma impiedic de bocanci si alte chestiuni de obicei dureroase pentru talpi. Despre care deja am precizat ca sunt umflate. Tot cu incetinitorul ma spal pe fata si ridic privirea sa ma admir in oglinda. Lucru nu neaparat admirabil. Parul imi e valvoi, lucru cert ca am adormit cu el ud. Macar am avut puterea sa il spal tarziu in noapte. In timp ce incerc sa imi linistesc meteoritul din freza suflu in cafea si ma uit cu jind la pat. De ce nu mi-am luat eu o zi libera oare?
De obicei, la munte, ziua începe mult prea devreme pentru mine. Dimineaţa lui 18 august 2013 n-a ieşit din tipare. Liniştea Prejbei s-a terminat vremelnic. Un meteorit ce i-a luat prin surprindere până şi pe cei de la NASA a căzut pe podeaua cabanei, încercând probabil să se adăpostească în groapa de dedesubt. Din fericire pentru el a întâmpinat rezistenţă şi nu s-a scufundat mai mult decât era cazul.
Mă ridic la 90 grade instantaneu întrebându-mă ce mi se întâmplă, ce ne-a lovit planeta. O să supravieţuim oare cataclismului? Dezlipesc genele şi văd cometa. Cam ofilită şi se ţinea de şale. Pablo hotărâse să coboare din pat pe calea cea mai scurtă dar şi cea mai dureroasă. Mă asigur că e în regulă, că nu şi-a rupt nimic şi adorm buştean. Era în jur de 5-6 dimineaţa, nu meritam a fi trezită nici dacă bătea armaghedonu’ la uşă.Read More »Ultima zi de remarcare sau ziua cu “armaghedonu” de la Prejba
Viaţa privită doar în alb şi negru mi se pare tăioasă, fără speranţe şi fără viitor. Ca o partidă de şah la care intuieşti mişcarea adversarului şi e evident că partidă se va termina cu un mat pentru o parte sau şi mai trist cu o remiză. Totul depinde de mutări.
Au fost momente în care alb negrul cuiva m-a rănit deoarece nu i-am înţeles incapacitatea de a vedea gri-ul când el există acolo între cele două non-culori, infinite nuanţe pe care le percepem funcţie de disponibilitatea sau dorinţa noastră. C-aşa-i în tenis. Şi aşa e şi-n viaţă. Dar ce să fac dacă mie nu mi-a plăcut niciodată jocul de şah deşi îi ştiu mutările şi regulile de bază. Introducerea nu are mare legătură cu cuprinsul dar pot zice că a fost cu efecte cromatice tura. Nuanţele mele de gri pot fi oricând puse în evidenţă de alte culori atent alese funcţie de circumstanţe şi inspiraţia fotografului.Read More »Magura Codlei, Everestul Persanilor. Bonus – Cetatea Neagra.
De obicei, la munte, ziua începe mult prea devreme pentru mine. Şi degeaba. Egoistă din fire renunţ la frumuseţile răsăritului pentru câteva minute spre jumătăţi de oră de somn. Păcat că alţii nu renunţă şi nici nu îşi aud ceasul când sună. Aşa că eu deşi nu doresc a admira răsăritul de la ora 5 – 6 dimineaţa mă trezesc, zgâlţâi inculpaţii şi mă culc la loc bombănind.
Dimineaţa lui 17 august 2013 n-a ieşit din tipare. Liniştea Prejbei s-a terminat vremelnic cu coate date fix în coaste fotografului din dreapta întrebându-mă unde am greşit aşa în general. Că în particular îmi ştiu erorile. Am aţipit instant după sfârşirea croşeului şi am deschis ochii când soarele ar fi trebuit să fie de o suliţă pe cer doar că era cam înnorat şi vârful suliţei puţin cam bont.Read More »Prejba Voinesita, remarcare muntii Lotrului. Adrenalina cu ciobanesti si cina festiva la stana
Acolo e “Degetul lui Anghelide”. Ăla mare sau ăla mic? întreb nevinovată. Mai multe perechi de ochi se întorc mustrătoare dar când văd emitentul întrebării încep să aibă sclipiri zâmbăreţe. Noroc că mă ajută faţa, ce să zic mai mult.
Las în spate trupă de cercetaşi cu urechile ciulite la explicaţiile lui Mugurel şi ochii îndreptaţi spre peretele alb cu vinişoare verzi al Craiului. Greu se mai urcă dealul după o seară de distracţie. M-a obosit mai rău dansul cu domnul Ninel decât tot traseul de sâmbătă. Din păcate nici paşii nu i-am învăţat.Read More »Si-am plecat sa “cucerim” Diana
