Week-end-ul trecut am petrecut mai multe ore colorate şi înmiresmate la Muzeul Satului Dimitrie Gusti. O parte din ce am văzut găsiţi mai jos, cu explicaţii. Sursa informaţiilor: http://monumente-etnografice.cimec.ro/
Vedere din Fundu Moldovei
Gospodărie Fundu Moldovei, judeţul Suceava, secolul XIXRead More »Muzeul Satului in culorile vesele ale primaverii
O tura in Piatra Mare la inceput de iulie ofera spectacol coloristic daca ai ochi sa vezi si rabdare sa fotografiezi cat mai multe flori de munte. Pozele nu sunt facute de mine, eu doar am avut rabdare… sa astept pozarul :).
Nu ştiu la alţii cum stă treaba dar la mine cu 30 noiembrie începe an de an sezonul sărbătorilor. Onomastica lu’ SeFe Andrei, Ziua tuturor românilor, Moş Nicolae (îmi lustruiesc ghetuţele chiar şi în zilele când sunt singură şi tristă), Crăciunul, Ziua Mea (29 decembrie – cea mai deosebită zi din an) şi Revelionul. Urmează Vasile, o zi de naştere, Ioni şi anioni plus încă o zi de naştere pe 8 ianuarie. Şiragul licoros ajunge la ultima mărgica odată cu ziua lu’ mama pe 13 ianuarie. Bineeee, recunosc. Urmează şi 25, 26 ianuarie alte minunate zile de naştere. Continui?
Prima din lungul şir, seara onomastică, mă prinde vorbind la telefon şi cinstindu-mi numele cum se cuvine. Cum după orele 24.00 trecute fix se termină sfinţenia am mutat motivul sărbătorii, că deh fără motiv nu petrecem… Deeeeeci, dacă pentru ziua mea nu mai vreţi (puteţi) atunci pentru ziua tuturor românilor. Şi tot aşa până la ultimul ninja, adică eu. Mă retrag în glorie pentru că nu mai aveam cu cine să combat, a doua zi trebuia să fiu pe traseu proaspătă ca o brânduşă dar cireaşa de pe tort era promisiunea făcută tatălui meu că ajung pe Cindrel moartă coaptă. Iar traseul îl estimasem cam la 10 ore(?) dus întors, adică nu era chiar o plimbare în parc.Read More »Varful Cindrel de Ziua Romaniei
…sau diferenta intre a fi o ruina vai de steaua ta dar care dispune de un ghid (Halmyris) si o ditamai magaoaia frumoasa (Enisala) dar care nu zice nimic.
De dimineata beneficiasem nesperat de mult si de bine de serviciile unui ghid la vizita ruinelor cetatii Halmyris, invecinata localitatii Murighiol. Informatiile furnizate au fost multe si amanuntite, cam cat pentru doua ore de istorie antica din generala. Mult mi-a placut si imi doream ca si la Enisala sa am parte de acelasi tratament. N-a fost sa fie. Ne-am multumit doar cu privelistea si-un paznic caruia i-am platit 3 lei intrarea.
Fapt pentru care nu pot sa las decat cateva fotografii, o dorinta si o vorba inteleapta. Domnilor de la guvernare, daca fiecare ruina ar beneficia de un ghid ar avea mult mai mult succes si noi am fi mai invatati. Va dati seama, un popor care ar sti mai mult despre istoria lui? Cat de rau poate sa fie? Plus ca ati creea si cateva locuri de munca. E prea mult pentru dumneavoastra?
“Un popor care nu isi cunoaste istoria este ca un copil care nu isi cunoaste parintii” – Nicolae Iorga
Cetatea din dealRead More »Enisala, cetatea din deal vs. Halmyris, ruina din vale
Am aparut la ziar, asta ca sa ma laud. (prin 2007 – 2008)
“Recunosc, n-am luat în seamă povestea asta cu blogurile. Deşi mai citesc din când în când. O fi un fenomen, n-o fi? O să treacă, poate, ca orice modă? S-o permanentiza, ca metodă de comunicare între oameni? Habar n-am, şi nici n-am urmărit discuţia, sigur s-a făcut în comunitatea bloggerilor. Îţi faci blog ca să spui ce? De ce? Şi cui, pe cine interesează? Pot să înţeleg motivele unora, în general ale persoanelor publice. La unele, chiar persoane publice fiind, mărturisesc că nu le înţeleg. Dar asta e deja o altă poveste. Ce mă intrigă la chestiune este nevoia oamenilor de a comunica. Ce? Orice. Ce-au mai făcut, cu cine s-au mai întâlnit, ce-ar vrea să facă, ce visează, ce aşteaptă, ce nu aşteaptă…. Când s-or fi rupt zăgazurile dintre noi şi lume? De unde vine nevoia de a povesti? De ce prin scris? De ce nu prin vorbe?
Ca de obicei, ceea ce ne pune pe gânduri nu sunt fenomenele mari în sine, despre care auzim/citim. Experienţele personale, uimirile oferite de oamenii cunoscuţi ne produc revelaţii, ne fac să ne punem întrebări, abia atunci remarcăm că fenomenul … e chiar un fenomen. De ce scriu oamenii? De ce scrie Andreea? Read More »Andreea si blogul. Articol scris de prietena mea Cristina
Peretele de rigips păcăne, rar dar cu ecou. Clar Ana nu şi-a găsit calea de ieşire încă. Trei ani au trecut şi el încă păcăne. Soarele mă-tii de perete. Ah da, soarele. Auch, înseamnă că e târziu. Conexiunile încep să se facă. Dacă sunt încă în pat şi peretele trozneşte înseamnă că e week-end şi e trecut de 08.30. (Nota redacţiei: zidul păcăne de obicei când bate soarele, iar astrul zilei are pe scara mea program redus, două ore din 24. Cum m-am pricopsit cu păcăniturile şi multe alte secrete ale vieţii la imobiliar am dezvăluit deja. Telefonul îl găsesc prin aşternuturi tăcut ca un melc. Evident ignore mood-ul a fost mai puternic decât snooze-ul, iar. Asta e, iar ajung după-amiază la Adjud dar s-au obişnuit ai mei părinţi.
Ca prin ceaţă plutesc spre şi prin bucătărie. Mă trezesc din reverie brusc şi dureros cu ibricul pe degeţelul mijlociu de la piciorul drept. Din fericire era gol şi rece. Bombănind pun de cafea. Read More »Cu strigatura si cu multa voie buna
