De obicei cand se intampla cele povestite mai jos e dimineata zilei de luni, orele 06.30 trecut fix. Cocosul din telefon racneste apocaliptic stresand timpanele şi stricându-mi visele roz, cu rhododendroni. Imi incerc fortele in timp ce ma ridic cu greu din pat. E moale, asternuturile sunt curate si miros a mine. Pun talpile in pamant, adica pe covorul plusat si crem. Sunt umflate si nu suporta atingerea podelei. Calc cu grija, cine stie de ce ma pot lovi. Ajung la telefon si ii sting urletele. Ma asez pe scaun si incerc sa ma dezmeticesc. Merge o cafea. Dar sa ma mai intind putin inainte. Nu dureaza mult pana cocosul atinge iar decibeli de nesuportat, talpile umflate iar ating covorul, iar sting durerea orologiului, iar in pat??? Mai bine nu, hai la cafea.
Capul imi e umflat si mare si se intreaba daca ala dintre urechi e acolo si stie macar cum il cheama. In timp ce caut ibricul, zaharul si cafeaua ma gandesc cu incetinitorul la ce voi imbraca. Aleg de fiecare data ceva costumatie lejera, sporty spice, in conformitate cu incaltamintea care sigur va fi comoda si foarte larga, ca sa incapa talpile in ea. Calc ca pe ace si imi transfer lucrurile dintr-o geanta in alta. Telefoane, acte, legitimatii. In drum spre baie ocolesc rucsacul pe jumatate desfacut, ma lovesc de betele de trekking, ma impiedic de bocanci si alte chestiuni de obicei dureroase pentru talpi. Despre care deja am precizat ca sunt umflate. Tot cu incetinitorul ma spal pe fata si ridic privirea sa ma admir in oglinda. Lucru nu neaparat admirabil. Parul imi e valvoi, lucru cert ca am adormit cu el ud. Macar am avut puterea sa il spal tarziu in noapte. In timp ce incerc sa imi linistesc meteoritul din freza suflu in cafea si ma uit cu jind la pat. De ce nu mi-am luat eu o zi libera oare?
De obicei, la munte, ziua începe mult prea devreme pentru mine. Dimineaţa lui 18 august 2013 n-a ieşit din tipare. Liniştea Prejbei s-a terminat vremelnic. Un meteorit ce i-a luat prin surprindere până şi pe cei de la NASA a căzut pe podeaua cabanei, încercând probabil să se adăpostească în groapa de dedesubt. Din fericire pentru el a întâmpinat rezistenţă şi nu s-a scufundat mai mult decât era cazul.
Mă ridic la 90 grade instantaneu întrebându-mă ce mi se întâmplă, ce ne-a lovit planeta. O să supravieţuim oare cataclismului? Dezlipesc genele şi văd cometa. Cam ofilită şi se ţinea de şale. Pablo hotărâse să coboare din pat pe calea cea mai scurtă dar şi cea mai dureroasă. Mă asigur că e în regulă, că nu şi-a rupt nimic şi adorm buştean. Era în jur de 5-6 dimineaţa, nu meritam a fi trezită nici dacă bătea armaghedonu’ la uşă.Read More »Ultima zi de remarcare sau ziua cu “armaghedonu” de la Prejba
Tocmai ce am (re)văzut un filmuleţ. Lunguţ. Nu suficient cât să plictisească dar suficient cât să dea de gândit. Iar la sfârşitul lui am concluzionat.
Carpaţii noştri merită nu numai muzica lui Enescu! De fapt, dacă stau să mă gândesc, nu merită nimic. Lor li se datorează totul. Sunt cei mai frumoşi munţi din Univers pentru că nu s-au descoperit alţii mai dihai ca ei şi bineînţeles pentru că sunt ai mei. Şi ai noştri.Read More »Cei mai frumosi munti din Univers
De obicei, la munte, ziua începe mult prea devreme pentru mine. Şi degeaba. Egoistă din fire renunţ la frumuseţile răsăritului pentru câteva minute spre jumătăţi de oră de somn. Păcat că alţii nu renunţă şi nici nu îşi aud ceasul când sună. Aşa că eu deşi nu doresc a admira răsăritul de la ora 5 – 6 dimineaţa mă trezesc, zgâlţâi inculpaţii şi mă culc la loc bombănind.
Dimineaţa lui 17 august 2013 n-a ieşit din tipare. Liniştea Prejbei s-a terminat vremelnic cu coate date fix în coaste fotografului din dreapta întrebându-mă unde am greşit aşa în general. Că în particular îmi ştiu erorile. Am aţipit instant după sfârşirea croşeului şi am deschis ochii când soarele ar fi trebuit să fie de o suliţă pe cer doar că era cam înnorat şi vârful suliţei puţin cam bont.Read More »Prejba Voinesita, remarcare muntii Lotrului. Adrenalina cu ciobanesti si cina festiva la stana
