Remarcare in Ciucas, printre rhododendroni. Nu degeaba Muntelui Rosu i se zice Muntele Rosu.
De obicei cand se intampla cele povestite mai jos e dimineata zilei de luni, orele 06.30 trecut fix. Cocosul din telefon racneste apocaliptic stresand timpanele şi stricându-mi visele roz, cu rhododendroni. Imi incerc fortele in timp ce ma ridic cu greu din pat. E moale, asternuturile sunt curate si miros a mine. Pun talpile in pamant, adica pe covorul plusat si crem. Sunt umflate si nu suporta atingerea podelei. Calc cu grija, cine stie de ce ma pot lovi. Ajung la telefon si ii sting urletele. Ma asez pe scaun si incerc sa ma dezmeticesc. Merge o cafea. Dar sa ma mai intind putin inainte. Nu dureaza mult pana cocosul atinge iar decibeli de nesuportat, talpile umflate iar ating covorul, iar sting durerea orologiului, iar in pat??? Mai bine nu, hai la cafea.
Capul imi e umflat si mare si se intreaba daca ala dintre urechi e acolo si stie macar cum il cheama. In timp ce caut ibricul, zaharul si cafeaua ma gandesc cu incetinitorul la ce voi imbraca. Aleg de fiecare data ceva costumatie lejera, sporty spice, in conformitate cu incaltamintea care sigur va fi comoda si foarte larga, ca sa incapa talpile in ea. Calc ca pe ace si imi transfer lucrurile dintr-o geanta in alta. Telefoane, acte, legitimatii. In drum spre baie ocolesc rucsacul pe jumatate desfacut, ma lovesc de betele de trekking, ma impiedic de bocanci si alte chestiuni de obicei dureroase pentru talpi. Despre care deja am precizat ca sunt umflate. Tot cu incetinitorul ma spal pe fata si ridic privirea sa ma admir in oglinda. Lucru nu neaparat admirabil. Parul imi e valvoi, lucru cert ca am adormit cu el ud. Macar am avut puterea sa il spal tarziu in noapte. In timp ce incerc sa imi linistesc meteoritul din freza suflu in cafea si ma uit cu jind la pat. De ce nu mi-am luat eu o zi libera oare?
