Din muntii mei

Hai hui prin Piatra Craiului, Spirla si Umerii Pietrei Craiului

Imi era atât de foame încât aş fi mâncat şi coada ursului din rezervaţie fără probleme ulterioare de digestie. Barbecue să fie. Cu astfel de simţăminte am păşit pe iarba arondată pensiunii Vlad pe care urma să o calc în următoarele zile. N-am fost cea mai simpatică persoană prima jumătate de ora dar după ce am pus stomacul la cale am început să recunosc oamenii, mulţi deja ştiuţi culmea. Cu restul am făcut cunoştinţă pe parcurs, de-a lungul celor două zile de plimbări din seria “Prin munţi cu Asociaţia Montana Carpaţi” de data asta în Piatra Craiului.

piatra-craiului-plaiul-foii-refugiul-spirla-40Read More »Hai hui prin Piatra Craiului, Spirla si Umerii Pietrei Craiului

Ploaia (Muzica si Versuri: Valeriu Sterian)

Folk you, august 2007. Am fost şi eu în public. Pe scenă era un scaun înalt şi gol. Al lui Moţu. Sufletul festivalului, iniţiatorul lui, murise. Dar în sufletul nostru era şi va fi mereu prezent.

Veselă şi foarte bine integrată în spiritul folkist ascultam acordurile de pe scenă. Din când în când asiguram şi backing vocal împreună cu restul spectatorilor. Pe la sfârşitul spectacolului eram atât de “transpusă” încât în aşteptarea următorului artist încep să scandez: Sterian! Sterian! Sterian! Uitasem că maestrul era la o cafea cu Moţu, nu prea avea cum să apară pe scenă în carne şi oase. Nu de alta dar dacă se întâmpla asta probabil eram aproape de “finala Apocalipsă”. Cristina care era lângă mine mă trezeşte la realitate.Read More »Ploaia (Muzica si Versuri: Valeriu Sterian)

Nerlingeeeer, da’ ce fata ai!

O faţă nouă, vă zic eu. De chirurgia estetică s-a ocupat Asociaţia Montana Carpaţi în colaborare cu Serviciul Public Salvamont Argeş, o nouă etapă a programului „Voluntar în Carpaţi”. Munca efectivă a constat în transportul materialelor de construcţie (nisip, ciment, unelte şi voluntarii cu tot cu ele) de la cabana Capra până la monument, refacerea acestuia şi serbarea zilei de naştere a lu’ Mitză ca premiu în caz de comportament exemplar. Vă daţi seama ce sârguincioşi am fost?

nerlinger-refacere-fagaras-38Read More »Nerlingeeeer, da’ ce fata ai!

Remarcare Negoiu cu Voluntarii Sufletzelle

Oooofff dacă aţi şti cum am pierdut eu trenul şi am alergat după al doilea şi până la urmă am întâlnit Voluntarii din Carpaţi şi ne-a plouat şi am cărat pe noi şi pe provizii de la cariere până sus la cabana Negoiu şi am coborât a doua zi după scripturile lu’ Florin şi iar am cărat provizii de data asta în vopseluri şi a început remarcarea şiiiiiii… m-am întors acasă prea devreme. Spor la treburi! Ne vedem la următoarea!

remarcare-negoiu-01

Nu mă ţine vara deloc la şes, mă mănâncă tălpile grav şi nu de la ciuperca piciorului. Ştirile remarcărilor şi turelor de peste tot din Carpaţi bocancul curat nu mi-l lasă. Read More »Remarcare Negoiu cu Voluntarii Sufletzelle

Muntii Vrancei cu galeata-n mana. Remarcare Soveja Zboina Neagra.

Că mi-s mândră sovejeancă am ţinut să mă laud peste tot aşa că ocazia remarcării traseului Soveja Zboina Neagră nu m-a lăsat indiferentă. Nu mi-aş fi iertat prea curând absenţa la “operaţiunea bidineaua”, operaţiune care de fapt e mult mai complexă decât mi-aş fi închipuit.

remarcare-vrancei-soveja-zboina-neagra-10

Soveja (595m) – Şezătoarea Lupilor (1050m) – Cabana forestieră Zboina (1250m) – Vârful Zboina Neagră (1350m).

Marcaj cruce roşie.Read More »Muntii Vrancei cu galeata-n mana. Remarcare Soveja Zboina Neagra.