Tabla Butii, Valea Paraului Sterp si Ciucas Barbie style. Restul e tacere si durere… de genunchi
Fuse şi se duse (sau ne seduse) tura mult aşteptată. Rododendroni câteva smocuri am întâlnit. Oricum nu mai vedeam prea bine la ora aceea. Valea Pârâului Sterp îmi luase ochii. Probabil sughite la cât am pomenit-o, curg bolovanii pe dânsa la ce pantă are. Mi-a plăcut toată tura dar cel mai mult două momente, corelate între ele:
1. Momentul admiraţiei expectative de la Cimitirul Eroilor. Priveam cu neîncredere în zare la Culmea Zăganu Gropşoarele “Deci, acolo trebuie să ajungem”. Presimţeam că vom trăi momente de neuitat, toate concentrate în 800 metri diferenţă de nivel.
Peste câteva ore:
2. Momentul admiraţiei tremurânde şi gâfâinde din Culmea Zăganu Gropşoarele. “Aaaaaoleu, ăla e Cimitiruuuu. De acolo veniiiim. Să-mi pup picioarele că ele m-au purtat, de gândit n-am gândit prea mult”.
Revenind. Legat de Ciucas două dorinţe mă animau de ceva vreme. Prima era să-l văd în straie albe de iarnă şi a doua să-l văd în straie roz rhododendron, Barbie style. Cum iarna fuse şi se duse tura de o zi iniţiată pe Carpati.org la mijlocul lunii iunie a dat naştere unor vise atât de rozalii mai că dădeam în diabet. Înscrierea a fost inevitabilă.
