Din muntii mei

Fasole cu ciolan. Sceneta. Amintiri din Buila Vanturarita

Seara de dinaintea traseului am petrecut-o la foc de tabara, cu mancare gatita la ceaun pentru tot plutonul. Meniul pentru urmatoarea seara era o propunere culinara indecenta, ii simteam aromele in nari. “… nitica fasole cu ciolan (au fost carnaciori de fapt dar mi-am imaginat eu ciolan) la ceaun, langa avem mamaliguta, muraturi si daca nu va saturati o sa mai fie …”. Tot ce trebuia era sa ne intoarcem teferi de pe munte.

Cu zorii in gene ne trezim. O cafeluta, ultimele discutii si plecam. Despre cum au decurs ostilitatile pot spune doar: tura din Buila Vanturarita a fost o iesire pentru o viata intreaga. Un fel de shaorma cu de toate, gustoasa dar greu de digerat.Read More »Fasole cu ciolan. Sceneta. Amintiri din Buila Vanturarita

Fiecare cu maratonul lui. Drumul Granicerilor la pas de fuga. Suporter la Marathon 7500.

A treia oara intr-un loc in juma’ de an nu-i de ici de colo pentru un om care se plictiseste destul de repede de orice mai putin de mult iubitul Iezer. Daca stau si ma gandesc putea sa fie chiar a patra dar Fulgerica s-a impotrivit. Cum nu prea-mi place sa ma gandesc la ce-a fost sau la ce va fi constat ca iar ma aflu la Padina. De data asta e vara si iarba verde. Tres ciudat.

Prima data am ajuns innotand prin zapada via Saua Laptici, stilul fluture cu parazapezi. A doua amerizare a fost tot prin zapada dar cu terebentina la dos din cauza de frica de urs via Nucet si Lacul Bolboci. A treia trebuia sa fie via Babele da’ n-a fost sa fie ca am fost impiedicati de niste chestii gen fortele naturii aka warriors of the world united. A patra oara am ajuns la Padina cu masina via Saua Dichiului si s-a incadrat in categoria e frumos da’ nu pentru cardiaci si persoane cu rau / frica de inaltime.

saua dichiu

Panorama din Saua DichiuRead More »Fiecare cu maratonul lui. Drumul Granicerilor la pas de fuga. Suporter la Marathon 7500.

Predeal, lectii de schi. Amintiri din copilarie

Zapada si doage de lemn iu-hei
Sunt doua grozave idei
Zapada si doi bocanci grei
Sunt doua nebune idei

Adjud, iarna lui ‘90 sau ’91, n-as baga mana-n foc. Nu era nimeni pe strada. Orasul dormea. Oarecum normal tinand cont de ora inaintata. Zapada stralucea sub lumina felinarelor. Alunecam pe zapada precum un Alberto Tomba cu fundite si echipament rosu. Numa’ ca spre deosebire de marele campion eu eram impinsa de tata de la spate. E mai greu sa iei viteza la ses, pe trotuar. Iu-hei. Sa vina domnu’ Tomba sa dea o tura de schi fond prin targu’ Adjudului de demonstratiune si apoi discutam. Iu-hei.

schi-adjud

Schi la Vrancart Adjud

Schiurile erau bleu cu o sageata in varf. Ezit intre Rubin, Topaz sau Safir. Bocancii se prindeau de schiuri cu curele cu catarame. Greu m-am obisnuit cu doagele dar si cand m-am tinut bine pe ele… Perseverenta fantastica a tatalui meu incepuse sa dea roade. Asa cum unii copii aveau meditatii la tabla inmultirii eu eram la ore intensive de schi, varianta pe nocturna.  Asta in timpul saptamanii. In week-end exersam ziua dand ocol stadionului Vrancart. Iu-hei. Copilarie chinuita domne’.Read More »Predeal, lectii de schi. Amintiri din copilarie

Tu, de ce calatoresti? 10 motive

Inspirata de postarea Larisei mi-am luat inima-n dinti si-am infipt degetele in tastatura. Iaaa sa vedem ce-mi iese. Raspunsurile mi le vreau la prima mana, fara prea multa analiza ca nu mai e fun. Ce motive am sa calatoresc?

Apropo de raspunsurile la prima mana de multe ori ma intreb cum va arata postarea la sfarsit, ce va comunica ea? M-am obisnuit sa imi ofer multe surprize la recitirea unui text. Cand scriu ideile se leaga una de alta si vin rotocol peste mine incat eu nu fac altceva decat sa le expun. Probabil de aceea am postarile rare, ca nu mereu ies rotocoalele. Asa ca, 10 motive – 10 raspunsuri?

1. Muntele sau marea?

The one and only – muntele. Saluta din mers marea in goana spre locul 1 in topul preferintelor. Deja clipesc des cand ma gandesc la explicatii. De ce-mi place?

In afara de faptul ca:

–          noaptea la cort e o experienta de cosmar si mereu alba

–          mi-e frica de animalele salbatice mai rau decat de umbra mea intr-un castel bantuit

–          raul de inaltime este la concurenta cu frica de inaltime

–          rucsacul pentru turele 3 zile+ ma cocoseaza si ma afunda in pamant la fiecare pas

–          ma dor genunchii la coborari accentuate (Gradisteanu, my love) si sunt trista deoarece ma banui ca devin si meteo sensibila (…remarca finuta ce sugereaza ca ma paste reumatismu)

–          bronzul cu sosete si  ochelari de soare (Robin, tu esti?) imi aduce admiratori care mai de care (Baietii de la spalatoria auto sigur sunt cei mai infocati fani, toti ar vrea sa imi stie id-ul de mess. Dimineti la rand mi-au repetat:  Vai domnisoara da’ ce bronz reusit aveti…)

aradeanca-4

Aaau genunchiu sau Cum sa-ti scoti betele la plimbare prin RetezatRead More »Tu, de ce calatoresti? 10 motive

Viata din anii mei

Cabana Gentiana ne astepta aproape de intrarea in padure. Bucuroasa tare de revedere am fost. Imi doream un pat moale si o bere rece. Nu neaparat in aceasta ordine. Am avut parte de amandoua. In plus pot spune ca intra in top 3 cabane prietenoase. M-am simtit ca acasa. Tin totusi sa precizez ca in garsoniera mea nu intra un prici de 25 de persoane. De fapt nu stiu nici daca intra 25 de persoane, poate doar daca stau intr-un picior si isi tin respiratia. Divaghez si nu asta mi-am propus. Altul e subjectu’ pe ordinea de zi.

“La sfarsit nu conteaza anii din viata ta ci viata din anii tai.” Cand a zis-o Abraham Lincoln sigur nu si-a inchipuit ca vorbele ii vor ajunge peste mari si tari in Romania scrise pe o placuta de pe peretele unei cabane situate la 1672 metri altitudine. Read More »Viata din anii mei

Back from Retezat! Impresii la cald

  • by

Retezat

La revedere Retezat!

Poza de mai sus – companionii mei de incredere, cred ca a fost ultima lor tura

  • Intarzieri de trenuri
  • Rucsaci mult prea grei tarati pe microbuze din Petrosani pana la Cheile Butii via Uricani
  • Alpineti bucurosi de o prima vedere la Cabana Buta
  • Seara plina de musculite intepatoare,  am aflat mai tarziu ca se cheama barsaci si ne-au urmarit tot sejurul.
  • Soare arzator ce ne-a insotit in ascensiunea catre Lacul Bucura via Poiana Pelegii
  • Noapte alba la cort pe malul Bucurei din motive nici de mine stiute – dar am avut ocazia unei autocunoasteri mai mult decat profunde.Read More »Back from Retezat! Impresii la cald